JOHAN MEYER, FRANKLIN TEMPLETON "Ordonanţa 114 a blocat discuţiile privind vânzarea Hidroelectrica"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 1 iulie 2019

"Ordonanţa 114 a blocat discuţiile privind vânzarea Hidroelectrica"

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114 a blocat discuţiile pe care Fondul Proprietatea (FP) le avea cu unii investitori pentru vânzarea pachetului de 20% deţinut de FP la Hidroelectrica a declarat, vineri, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea (FP), în cadrul unei conferinţe de presă.

Managerul FP a spus: "Când există o asemenea impredictibilitate şi volatilitate, pentru a cere unui investitor să aducă un miliard de dolari în România, este nevoie de o încredere imensă, nu de schimbări zilnice ale regulilor. Nu am întâlnit încă investitori care să vină cu o sumă atât de mare, dacă nu ştiu dacă pot să facă bani. Este efectul Ordonanţei 114".

De asemenea, reprezentantul Franklin Templeton a subliniat că, înainte de apariţia Ordonanţei, se realizaseră progrese importante în discuţiile cu parteneri potenţiali privind înstrăinarea pachetului deţinut la Hidroelectrica.

În luna noiembrie a anului trecut, Johan Meyer a declarat că Fondul Proprietatea poartă discuţii cu potenţiali investitori privind vânzarea întregii deţineri sau a unor părţi pe care o are la producătorul de energie electrică.

"În cazul Hidroelectrica am început un proces de evaluare a interesului posibililor investitori prin intermediul Citi Group şi UBS. De câteva luni, purtăm discuţii cu potenţiali investitori şi sperăm să venim cu o actualizare privind progresele înregistrate în noiembrie sau decembrie", spunea atunci administratorul FP.

Hidroelectrica este cea mai importantă companie din portofoliul Fondului, care în luna mai îşi evalua pachetul deţinut la 928,6 milioane de dolari.

Statul Român, prin Ministerul Energiei, deţine 80% din producătorul de energie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb