Jonathan Scheele: Comisia Europeană monitorizează problemele legate de inundaţii

Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 5 mai 2006

Şeful delegaţiei Comisiei Europene în România, Jonathan Scheele, a declarat ieri, la Craiova, în cadrul unei conferinţe de presă că instituţia pe care o reprezintă monitorizează tot ce se întîmplă în România în legătură cu inundaţiile, întrucît ţara noastră este un viitor stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit lui Jonathan Scheele, citat de Rompres, şi anul trecut cînd au fost probleme cu inundaţiile s-a recurs la fondul de solidaritate ca să se compenseze o parte a cheltuielilor făcute pentru reconstrucţie, precum şi la fondurile de preaderare ISPA şi SAPARD. Jonathan Scheele a mai spus că tot de la fondurile de preaderare vor fi finanţate proiecte de reabilitare şi restructurare şi că, pe termen lung, se va acorda sprijin financiar şi asistenţă tehnică pentru elaborarea unei noi strategii de prevenire a inundaţiilor. Întrebat dacă, în opinia sa, guvernul a gestionat bine probleme legate de inundaţii, oficialul european a răspuns: "Nu pot spune dacă guvernul a acţionat bine sau nu. Nu este sarcina mea şi nu sunt suficient de expert în acest domeniu. Anul acesta, evident, problemele legate de inundaţii au fost de un alt tip faţă de cele din 2005. Este clar şi ştiu din discuţiile cu guvernul şi ştiu din discuţiile de anul trecut cu guvernul că strategia de a preveni inundaţiile era foarte veche şi nu a fost reînnoită în pas cu noile tehnologii. Dorim să sprijinim în acest fel Romnia printr-un instrument tehnologic, care este foarte util pentru a prevede momentul în care un dig se va prăbuşi".

Potrivit lui Jonathan Scheele, Doljul este în acest an cel mai afectat judeţ, iar prăbuşirea caselor a creat adevărate tragedii pentru mai mulţi oameni din localităţile inundate.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb