KPMG: "Pilonul II reprezintă o necesitate"

M.D.
Macroeconomie / 24 mai 2018

"Pilonul II reprezintă o necesitate"

Un salariat din România va ajunge ca, în 2050, să susţină 1,74 de pensionari, în condiţiile în care la nivelul anului 1990 raportul dintre cele două entităţi era de 0,3, potrivit rezultatelor unui studiu de specialitate, prezentat, astăzi, într-o conferinţă de presă, de către Tudor Grecu, partener audit&assurance în cadrul KPMG, companie de consultanţă care a întocmit raportul respectiv., informează Agerpres.

Grecu a precizat că "În primul trimestru al acestui an, am elaborat un studiu care vorbeşte pe larg despre importanţa, dar şi despre beneficiile pe care le aduc asigurările de viaţă şi pensiile private atât societăţii, cât şi individului în sine. Dacă vorbim despre Pilonul II, din studiu rezultă că un astfel de sistem e o necesitate. Mai exact, elementul esenţial care duce la nevoia de avea un sistem de pensii, completat prin demografie. Demografia nu este o chestiune specifică României, ci este valabilă şi pentru Europa. Dacă ne uităm la modul cum a evoluat populaţia României, din 1990 şi până azi, şi la prognozele pentru anii următori, vedem că vârsta mediană era în 1990 de 33 de ani, azi este de 41 de ani, iar în 2050 va fi de 47 de ani. Aceste lucru aduce o povară asupra sistemului redistributiv, ceea ce numim Pilonul I. La orice moment, există un grad de dependenţă între indivizii care trebuie să primească pensie şi cei care muncesc şi susţin acest sistem. Astfel, raportul în 1990 era de 0,3, adică un angajat trebuia să susţină pensia a 0,3 pensionari, în timp ce, în 2050, raportul va fi de 1,74. Asta arată o creştere a gradului de dependenţă şi nevoia unui astfel de sistem de pensie".

Conform sursei citate, în timp ce în Europa se urmăreşte ca pensia să nu fie mai mică de 70% din ultimul salariu, în România procentajul ajunge la 52%, în care este inclusă şi contribuţia de la Pilonul II, de 15% la o valoare a contribuţiei de 3,75% cât este în prezent.

Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) a solicitat autorităţilor, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, menţinerea actualei structuri bazate pe trei piloni a sistemului de pensii şi reglementarea, în cel mai scurt timp, a creşterii nivelului contribuţiei la Pilonul II la 6%, faţă de 3,75% cât este în prezent.

Totodată, experţii CDR menţionează faptul că nici Executivul, nici legiuitorii nu au explicat, până acum, publicului prin ce anume măsurile planificate ar fi în beneficiul celor 7 milioane de contributori la sistemul de pensii private şi cum au ajuns la concluzia că aceste măsuri sunt cea mai bună dintre soluţiile posibile pentru bunăstarea viitoare.

În viziunea experţilor din cadrul CDR, contribuţiile la Pilonul II sunt proprietate privată a celor care contribuie la sistemul de pensii, "deci pot fi lăsaţi moştenire".

"Aceasta este principala diferenţă între Pilonul I, în care plata pensiilor încetează în momentul decesului, şi Pilonul II. Prin urmare, orice modificare a actualului sistem, care prevede acumularea în două "buzunare" - unul administrat de stat (Pilonul I) şi celălalt administrat privat (Pilonul II) - afectează deopotrivă veniturile cetăţeanului-pensionar şi veniturile urmaşilor acestuia", se arată într-un document întocmit de către specialiştii ai CDR, prezentat joi în conferinţa de presă organizată pe tema situaţiei Pilonului II.

Din datele publicate, astăzi, de CDR rezultă faptul că, în acest moment, fondurile româneşti de pensii au deţineri de circa 19 miliarde de euro la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), echivalentul a 20% din acţiunile liber tranzacţionate şi asigurând astfel 15% din lichiditate. De asemenea, peste 30 de companii româneşti îşi finanţează dezvoltarea şi datorită investiţiilor realizate pe Pilonul II, precizează sursa citată.

La începutul acestei săptămâni, ministrul Finanţelor, Eugen Teorodovici, a declarat, însă, că orice scenarii cu privire la sistemul de pensii susţinute de oameni care habar nu au despre activităţile Guvernului produc efecte negative în costurile de împrumut pe care Ministerul Finanţelor trebuie să le plătească în piaţă şi trebuie analizat dacă astfel de afirmaţii nejustificate nu ar trebui taxate conform legii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb