KRISTALINA GEORGIEVA, ŞEFA FMI: "Inflaţia va fi probabil adusă sub control anul viitor, când majorările de dobânzi îşi vor face efectul"

F.D.
Macroeconomie / 16 iulie 2022

"Inflaţia va fi probabil adusă sub control anul viitor, când majorările de dobânzi îşi vor face efectul"

Ratele dobânzilor vor continua probabil să crească la nivel global, până în 2023, când preţurile mari vor începe să scadă ca răspuns la acţiunile băncilor centrale, a declarat ieri Kristalina Georgieva, director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), transmite CNBC, potrivit News.ro.

Preţurile materiilor prime, cum ar fi petrolul, s-ar putea să fi ajuns la un platou şi au început să scadă în ultimele luni, dar Georgieva a spus că acest lucru se întâmplă ca răspuns la riscurile de recesiune şi nu neapărat pentru că inflaţia a fost îmblânzită.

"Băncile centrale intensifică măsurile pentru a controla inflaţia, este o prioritate. Trebuie să continue până când devine clar că aşteptările inflaţioniste rămân ferm ancorate. În acest moment, încă vedem inflaţia în creştere; trebuie să aruncăm nişte apă rece pe ea", a declarat Georgieva pentru CNBC, la întâlnirea G-20 de ieri din Bali.

Întreruperea lanţurilor de aprovizionare, din cauza pandemiei, a creat blocaje, în timp ce războiul din Ucraina a agravat aceste şocuri. Rezultatul a fost o creştere a preţurilor mărfurilor, inclusiv pentru produse de bază cheie, precum alimente, îngrăşăminte şi energie.

În timp ce inflaţia preţurilor alimentelor era deja în urcare înainte de pandemie şi războiul Rusiei în Ucraina, cele două evenimente nu au făcut decât să agraveze problema.

Potrivit Băncii Mondiale, preţurile alimentelor la nivel global au atins maxime istorice între martie şi aprilie anul acesta.

Indicele preţurilor mărfurilor alimentare al Băncii Mondiale pentru perioada martie-aprilie a crescut cu 15% în ultimele două luni şi a fost cu peste 80% mai mare decât acum doi ani.

Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a declarat ieri la G-20 că numărul global de subnutriţi va creşte cu 7,6 milioane în acest an şi va urca din nou cu 19 milioane în 2023.

Preţurile petrolului s-au stabilizat şi au început să scadă, retrăgându-se de la un maxim de 120 de dolari pe baril atins la începutul lunii iunie la sub 100 de dolari pe baril în această săptămână.

Cu toate acestea, inflaţia de consum din SUA a înregistrat luna trecută un maxim al ultimilor 40 de ani, de 9,1%, o situaţie descrisă de secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, la G-20, drept "inacceptabil de ridicată".

În timp ce multe date folosite pentru a determina inflaţia au un decalaj, Georgieva a declarat pentru CNBC că toate semnele indică faptul că inflaţia nu a fost încă frânată. Ea a adăugat că este esenţial ca inflaţia să fie controlată, altfel veniturile vor fi erodate, lovind cel mai puternic în cele mai sărace părţi ale lumii.

Reflectând lecţiile învăţate din crizele economice anterioare, Yellen a declarat ieri, la G-20, că este esenţial ca guvernele să stabilească şi să menţină un cadru de răspunsuri politice care "să minimizeze durata şi severitatea recesiunilor" şi "să atenueze consecinţele economice negative" asupra firmelor şi persoanelor fizice."

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Draga doamna șefa FMI, în concluzie, am belit-o!

    nu anul viitor ci in cursul S2/ 2024!

     

    D-na Kristalina a gresit , are anticipari prea pozitive.  

    Crude Oil-ul din 2023 in aria 230-250$/baril nu are cum sa aduca o corectie a inflatiei.  

     

    ECB ar trebui sa execute cu o frecventa luna/ bilunara cresteri de dobanda la euro de minim 1% la fiecare ajustare de dobanda.  

     

    Dar desigur... in afara canalelor neoficiale, informale.... una e ECB , alta e FMI. Dar poate mai comunica cele doua institutii intre ele... Draghi oricum a dat-o in bara cu politica lui super-laxa de super-Mario care este :) !  

    Trebuie ca dobanda la euro sa devina comparabila si concurentiala cu dobanda la USD si asta de urgenta, incepand chiar de acum, din iulie ! Altfel si euro, si UE si zona euro si toate se duc de rapa, vor disparea intr-un interval variabil de 2 pana la 7 ani !  

    1. apropo de Draghi ... atat de praf este incat ar face bine sa dispara din viata publica!

      a dat-o in bara pe oriunde a trecut si acum baga in mormant Italia din pozitia ocupata acum...  

      Draghi, pleaca dom;le acasa daca nu stii meserie!  

      Banchere, dacă BCE crește politica monetară Cocina Europeană face implozie.

      Italia e deja pe chituci cu toate că dobânza de politică monetară a BCE e încă negativă și escrocheria aia de bancă achiziționează cu ambele mâini obligațiuni ale Italiei. 

      Inflația reală în zona euro e 20% iar dobânzile sunt aproape de 0.

      Dacă BCE crește dobânda la 3-4% Italia, Franța, Spania, Grecia fac implozie... 

      " Banchere, dacă BCE crește politica monetară Cocina Europeană face implozie. "

      stiu.  

      cand o mortaciune sta pe marginea dintre viata si moarte fa-i un bine si da-i un branci.  

      ii va da un sens in viata

      nu?  

      mai Vali iar nu ti ai luat medicamentele?

      ai o sansa, muta-te in Federatia Rusa, succes!

      Din păcate, situația Italiei e dezastruoasă. 2500 de miliarde datorie publică și de două pe atât datorie privată. Căderea Italiei va antrena un efect de domino european și mondial. Deci super Mario e o iluzie cognitivă. Italia va cădea și va fi începutul efectului de domino al căderii zonei euro.

    Doar cu conditia ca acum sa fim in 2026.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb