La întîlnire cu istoria

CORNEL CODIŢĂ
Ziarul BURSA #Editorial / 13 iunie 2018

CORNEL CODIŢĂ

Donald Trump, Preşedintele Statelor Unite ale Americii, şi-a dat întîlnire cu istoria. Nu chiar toată "Istoria", ci doar un segment, o alee măturată în continuare de furtunile unui război, Războiul Rece, care în restul planetei a fost oficial declarat încheiat, de aproape douăzeci de ani. Război rece, la rîndul lui, continuarea unui alt război, cel de-al doilea Război Mondial, nici acela terminat, decît după cincizeci de ani de la încetarea ostilităţilor şi nesemnarea nici unui Mare Tratat de Pace, ci doar a unor înţelegeri şi convenţii între marile puteri obişnuite ca, după asemenea evenimente, să-şi reîmpartă ariile de dominaţie, prada şi să îşi recupereze pagubele pe seama învinşilor. Ce este istoric în evenimentul care l-a absorbit pe Trump? În primul rînd, faptul că avem şi în acest caz un război care nu s-a încheiat încă, deşi a trecut mai bine de jumătate de secol de la încetarea ostilităţilor. Tehnic, juridic, din punctul de vedere al Dreptului Internaţional, în Coreea nu s-a încheiat de fapt nici măcar cel de-al doilea război mondial. Divizarea ţării de-alungul paralelei 38 este rezultatul situaţiei militare create de intrarea cvasi coordonată în peninsulă, a trupelor sovietice şi a celor americane (oarecum asemănător cu Germania!), cu scopul comun de a pune capăt ocupaţiei japoneze. Exact ca şi în Europa (Germania), neînţelegerile dintre Statele Unite şi URSS privind viitorul politic al ţării ocupate au dus la împărţirea ei de facto şi crearea unui stat (socialist!) "suplimentar". Spre deosebire de Germania, însă, unde tensiunile politico-militare, deşi împinse pînă la limita confruntări generalizate, au fost evitate în ultimă înstanţă, în Coreea, URSS a pus la lucru şi "soluţia militară", în încercarea de a prelua controlul politic asupra întregii peninsule. Alţi trei ani de război, cu participarea directă nu doar a coreenilor, ci şi a URSS, Statelor Unite şi Chinei. Totul sub umbrela Naţiunile Unite!!! Ruşii au purtat uniformele armatei coreene, americanii au purtat căştile albe ale ONU, iar chinezii au purtat propriile uniforme şi căşti. Finalul? Revenirea la situaţia status quo ante, adică două state separate de o zonă demilitarizată în dreptul paralelei 38, aflate în stare de armistiţiu şi nimic altceva.

Al doilea element istoric al situaţiei este legat de dinamica factorului militar nuclear în evoluţia politică a Coreei de Nord. În ciuda angajamentelor politice şi juridice tari, create de Tratatul global de Neproliferare Nucleară, marii competitori au lăsat să se scurgă know how şi tehnologie spre ţări considerate cheie în ecuaţiile de securitate ale noii ordini mondiale create după cel de-al doilea război mondial şi în timpul războiului rece. Aşa au ajuns deţinătoare de capacităţi militare nucleare, Israelul, Pakistanul, India şi Coreea de Nord. Controlul asupra aces-tor capacităţi rămîne, desigur, o componentă esenţială a securităţii internaţionale, deci un obiectiv esenţial al politicii marilor puteri.

Dincolo de reducerea semnificativă a riscurilor de conflict nuclear implicînd actori secundari, scoaterea din jocul nuclear a Coreei de Nord este esenţială pentru al treilea obiectiv istoric, perspectiva de reunificare a peninsulei. Lucrul este fezabil şi exemplul cel mai convingător, în regiune, este reunificarea Vietnamului, ca să nu mai vorbim despre reunificarea Germaniei din Europa. Dacă în ultimul caz, ecuaţia reunificării a fost de tip 2 plus 4, în cazul Coreei ea este aparent mai simplă, 2 plus 3, cele două state coreene actuale, nord şi sud, plus China, Statele Unite şi Rusia.

Ce s-a schimbat în această agendă după evenimentul de ieri?

Un singur lucru, esenţial, chiar dacă nu determinant pentru dinamica viitoare a evenimentelor: Coreea de Nord a recunoscut şi a acceptat Statele Unite în calitate de garant de securitate pentru soluţiile ce urmează să fie construite în efortul de denuclearizare a Coreei. Reciproc, Statele Unite au acceptat statutul de putere garantă! Un uriaş pas înainte, dar...! În textul care poartă semnătura lui Kim şi a lui Trump nu există nici un cuvînt, nici măcar un semn de punctuaţie, care să sugereze că dincolo de tema denuclearizării, cealaltă temă majoră, reunificarea, a fost acceptată şi ea de liderul Coreei de Nord. Desigur, în mintea nostră şi a multor milioane de coreeni, cele două teme sunt puternic corelate. Aşteptarea creată este aceea că tema reunificării va ieşi la suprafaţă, curînd, în cadrul negocierilor care urmează, ori al altora, poate după încheierea cu succes a procesului de denuclearizare a Coreei. Această a doua temă, esenţială, este la rîndul ei legată de o alta, la fel de importantă, cel puţin pentru una dintre părţile care au semnat înţelegerea de ieri, supravieţuirea regimului Kim Jong Un, după reunificare. Soluţii sunt şi cu supravieţuirea şi fără supravieţuirea sa politică. Rămîne de văzut ce va spune Istoria la următoarele întîlniri pe care le va da celor doi oameni de stat!!!

Opinia Cititorului ( 5 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Toate strategiile de unificare au ca scop supravieturea..dar depinde a cui, sau a ce.

    Unificarea Germaniei a dus la peirderea regimului Germaniei de Est. Depinde de Rusia si China soarta regimului Coreei de Nord...dar si a Americii. 

    Pentru ca Terra sa supravietuiasca..ea trebuie sa se uneasca...solidaritatea in vremuri de criza va duce la unificare...nu separarea este solutia!

    Europa 2020 este o strategie de supravietuire bazata pe valri democratice. sa speram ca cei care creeaza... 

    Este interesant de dezbatut carei puteri din zona (China, Japonia) ii serveste o singura Coree, care ar deveni mai mare si probabil mai puternica. Oligo-elementul Trump isi trage puterile din negociere. Asta este probabil ce stie el mai bine sa faca. Ecuatia este simpla: mai putini soldati americani in Coreea de Sud=mai putine cheltuieli cu non-armamenrt (oamenii, mancare , haine, logistica etc) = mai multe motive sa mareasca bugetul pentru armament= face niste consortii mai bogate decat deja...

    1. Gandire de oligofren; esti mai "optimist" decat Codita. Chiar nu vezi partea pozitiva a demersurilor?  

      Vai, cat p-aci sa ma jignesti !

    Omul simplu nu contează.

    Au murit ceva oameni în RM degeaba doar pentru bani, influenta? 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb