Libia după Gaddafi - o perspectivă economică

DRAGOŞ CABAT, analist efin.ro
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 august 2011

Libia după Gaddafi - o perspectivă economică

Revoltele arabe au ţinut capul de afiş al ştirilor şi analizelor politice în ultimele luni, în timp ce analiştii economici s-au uitat mai degrabă către SUA şi Europa şi problemele acestora. Veştile bune, atunci când au apărut, s-au manifestat în câteva ţări emergente şi parţial de la rezultatele pozitive ale unor companii americane. Cu toate acestea, Libia şi Orientul Mijlociu sunt zone în care interesele economice sunt de multe ori mai importante decât cele strategice sau politice.

Petrolul

În primul rând, Libia este principalul furnizor de petrol pentru Franţa şi alte ţări ale UE, iar celelalte ţări din Orientul Mijlociu completează cererea de petrol care nu este acoperită de producţia internă în SUA. Poate de aceea şi "portdrapelul" forţelor occidentale în conflictul din Libia a fost Franţa, care a presat puternic partenerii din UE şi SUA pentru o intervenţie militară în regiune. În viziunea oficialilor francezi, rezolvarea cât mai rapidă şi cu pierderi materiale şi de vieţi omeneşti cât mai mici ar fi fost deznodământul ideal. Mai mult, o poziţionare convenabilă faţă de noua putere instalată la Tripoli ar fi însemnat putere de negociere mare în tranzacţiile cu petrol şi implicit o poziţie favorabilă pentru companiile franceze în competiţia mondială. Extinzând avantajele la zona euro, rezolvarea rapidă a conflictului din Libia însemna cel mai probabil o creştere economică ceva mai mare (ceea ce în actualul context internaţional ar însemna enorm) decât cea actuală. Dar o soluţie rapidă în Libia, trecând peste dificultăţile practice de implementare - iar modul în care liderii libieni "se ţin" de putere este principalul obstacol - nu ar fi satisfăcut şi interesele americane, respectiv dorinţa SUA de a avea un control şi o implicare mai importantă într-o Libie "post-Gaddafi", aşa cum au în momentul de faţă în Afghanistan şi Irak. Dacă adăugăm şi faptul că SUA este pe cale să înceapă retragerea forţelor sale din cele două ţări arabe, este cu atât mai important ca forţele armate să fie dizlocate într-un teatru de război cât mai apropiat. Şi astfel ajungem la cel de-al doilea punct de interes pentru Occident.

Armele

Cheltuielile militare ale marilor puteri trebuie dacă nu susţinute de toată lumea, măcar justificate cumva. Companiile de profil au o mare importanţă în economiile dezvoltate şi aduc şi beneficii de cercetare şi dezvoltare cu aplicaţii vaste în domeniile "civile" ulterior... Aşadar, o modalitate decentă de testare de noi arme şi tehnologii dar şi de înnoire a arsenalului este oricând binevenită, iar zona Orientului Mijlociu a fost mereu o piaţă de desfacere excelentă. Evident, pentru ca strategia să fie de succes, este nevoie de un conflict mai de durată şi sângeros, care să "legitimeze" o intervenţie a marilor puteri în conflictul (altfel intern şi civil) din ţara respectivă. Iată deci suficiente motive pentru care micul război din Libia ar trebui să dureze suficient de mult şi să ia o amploare care să justifice implicarea internaţională. Sună cinic, dar este perfect justificat economic. Cu atât mai mult cu cât o situaţie de război aduce şi dis-trugeri care, după aceea, necesită eforturi de reconstrucţie. Ajungem astfel la o situaţie "benefică" atât pentru ţara în cauză (prin modul în care se calculează prosperitatea în acest moment, PIB-ul unei ţări creşte mai rapid atunci când ţara a trecut printr-un dezastru şi are nevoie să îşi refacă infrastructura) cât şi pentru finanţatorii şi constructorii din ţările care "ajută" statul în nevoie.

Proiectele de infrastructură

Alături de firmele din domeniul apărării, cele de construcţii sunt alţi mari contribuabili la campaniile electorale de pretutindeni. Aşadar, ajutarea lor de către politicieni prin contracte grase este un fenomen răspândit nu numai în România, ci şi în marile state ale lumii. Şi dacă infrastructura "de acasă" arată suficient de bine şi nu poate fi distrusă (ca în România bordurile şi străzile) doar prin decizia liderilor locali, în schimb distrugerile de după război necesită asistenţă şi finanţare din partea ţărilor dezvoltate. În acest fel se îmbină interesele strategice cu cele pecuniare, în folosul tuturor... Iar împărţirea proiectelor de reconstrucţie se face de obicei după algoritmul participării la "eliberarea ţării respective". Aşadar, un conflict de lungă durată, în care participanţii trebuie să investească sume şi logistică importante, va pune în prim-plan doar marile puteri, care pot susţine un asemenea efort. În condiţiile în care creşterile economice în ţările dezvoltate sunt anemice, iar pieţele de export acerb disputate, proiecte guvernamentale extinse (chiar dacă finanţate tot cu banii celor care le realizează), sunt excelente oportunităţi pentru a înviora producţia domestică.

Aşadar, Libia de după Gaddafi, ca şi Irakul de după Saddam Hussein, Afghanistanul după Bin Laden sau alte multe ţări sărace şi cu resurse din zonă, este o oportunitate de revigorare a economiilor ţărilor dezvoltate, de reaşezare a zonelor de influenţă şi restabilire a echilibrelor la nivel mondial. Departe de a fi o victimă a acestor conflicte economice, Gaddafi este totuşi un pion care nu mai foloseşte nimănui. Aşadar, va fi sacrificat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb