LICHIDITATEA MINUSCULĂ A BVB, PUSĂ ÎN PERICOL ŞI DE PERSPECTIVA LISTĂRII PETROM LA LONDRA Discurs de "luzăr" al Masculului Alfa

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 august 2015

Discurs de "luzăr" al Masculului Alfa

Ludwik Sobolewski, care s-a autointitulat Masculul Alfa al pieţei de capital, conduce Bursa de Valori Bucureşti de aproape doi ani şi, cu toate acestea, vorbeşte despre aceasta ca şi cum ar fi un comentator de pe margine şi nu omul de la butoane.

"Utilizarea GDR-urilor în listarea OMV Petrom la Londra (n.r. proces supus aprobării acţionarilor companiei) va fi un semn clar şi o dovadă a subdezvoltării pieţei locale de capital, întrucât de regulă, pe o piaţă eficientă şi normală, investitorii globali preferă acţiunile în locul GDR-urilor", a spus Ludwik Sobolewski, citat de Mediafax.

Dar oare nu Sobolewski a fost angajat să dezvolte piaţa, să o facă "eficientă şi normală"?

A cui este vina că Bursa de Valori Bucureşti este tot la stadiul de "subdezvoltare"?

Fanii lui Sobolewski au criticat, de multe ori, demersurile ziarului "BURSA", care arătau "performanţele" activităţii de până acum ale directorului BVB, în condiţiile în care acesta a avut norocul să fie întâmpinat cu IPO-uri importante din partea statului, dar şi cu mai multe evenimente generatoare de lichiditate pe piaţă, precum ofertele derulate de Fondul Proprietatea.

De asemenea, lui Sobolewski i-au fost atribuite meritele unor modificări de regulamente şi legi - aşa numitul proiect "8 bariere" -, deşi la acesta a lucrat o pleiadă de specialişti din piaţă.

Însă aceste evenimente excepţionale nu au fost excluse în evaluarea lui Sobolewski, astfel că acestea au contribuit la atingerea criteriilor de performanţă din contractul cu BVB, iar directorul general a încasat bonusuri generoase pentru 2013 şi 2014.

Cu toate acestea, recunoaşterea, după doi ani de mandat, că piaţa locală este subdezvoltată, chiar din gura "Masculului Alfa" sună a discurs de "luzăr".

Rugat să ne precizeze care au fost măsurile luate până acum de către executivul BVB pentru ca investitorii globali să prefere acţiunile în locul GDR-urilor şi care vor fi măsurile de acum înainte, Ludwik Sobolewski nu ne-a răspuns direct, ci reprezentanţii BVB ne-au transmis următoarea declaraţie din partea Bursei: "Toate demersurile realizate de BVB în ultimul un an şi jumătate pentru dezvoltarea pieţei de capital din România şi, implicit, pentru promovarea acesteia la statutul de piaţă emergentă au fost prezentate public de BVB, atât prin comunicatele sale de presă, cât şi în cadrul evenimentelor organizate de BVB în perioada de timp menţionată, aceste informaţii fiind preluate şi de mass media".

Da, ne-am făcut documentarea.

Dar care sunt rezultatele muncii?

Lichiditatea Bursei de Valori Bucureşti este în picaj dramatic în acest an, media zilnică fiind de 7,46 milioane de euro, cu 36,34% sub nivelul de anul trecut.

Iar perspectiva listării Petrom la Bursa din Londra nu sună bine pentru rulajul BVB, în condiţiile în care, după ce Fondul Proprietatea a reuşit listarea secundară, lichiditatea i s-a redus la jumătate în perioada imediat următoare (vezi Insert).

După ce a admis că tranzacţionarea Petrom prin GDR-uri nu e de bine pentru BVB, Sobolewski şi-a schimbat discursul, în aceeaşi declaraţie pentru agenţia de presă: "Dacă această intenţie se va materializa (n.r. listarea Petrom la Londra), va fi un lucru benefic pentru Bursa de Valori Bucureşti şi pentru piaţa de capital din România. O astfel de listare a OMV Petrom va fi diferită de listarea Fondului Proprietatea la Londra. Listarea FP la Londra a fost o listare tehnică, care a dus la fragmentarea lichidităţii, în timp ce listarea OMV Petrom va fi mai degrabă asemănătoare unui IPO. Dacă Fondul Proprietatea va utiliza această metodă pentru a-şi reduce participaţia la OMV Petrom, crescând totodată free-float-ul, este acceptabil, pentru că orice generează free-float este un lucru bun. Actualul free-float redus al OMV Petrom şi tranzacţiile care se realizează cu acest număr de acţiuni sunt insuficiente pentru ca OMV Petrom să îndeplinească criteriile cantitative luate în considerare pentru un posibil upgrade al pieţei de capital din România la statutul de piaţă emergentă".

În condiţiile nivelului de dezvoltare a BVB, Sobolewski spune că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), statul, BVB şi toate instituţiile pieţei de capital din România ar trebui să îşi intensifice eforturile pentru transformarea pieţei de capital româneşti într-o piaţă normală, astfel încât pe viitor tranzacţiile mari să se realizeze doar prin acţiuni vândute investitorilor internaţionali şi locali.

Ordinea folosită de Sobolewski este culmea culmilor.

Adică, pentru dezvoltarea BVB - o companie privată - trebuie să depună eforturi, în primul rând ASF, apoi statul. BVB, abia în al treilea rând. O fi şi acesta un motiv al nivelului de dezvoltare.

PRECIZARE

Franklin Templeton, administratorul FP, a observat o creştere încurajatoare a lichidităţii Fondului în urma listării sale secundare, ceea ce indică un impact pozitiv asupra pieţei de capital locale.

Franklin Templeton ne-a transmis: "În anticiparea listării secundare pe London Stock Exchange în luna aprilie, valoarea medie zilnică de tranzacţionare (VMZT) a Fondului pe Bursa de Valori Bucureşti a crescut cu 17% în luna respectivă, în comparaţie cu VMZT a Fondului în primul trimestru al anului 2015. În mod interesant, proporţia Fondului în VMZT totală a Bursei de Valori Bucureşti a crescut de la 26% în T1 la aproape 30% în aprilie, datorită interesului crescut şi a tranzacţionării premergătoare listării pe LSE.

În luna mai s-a observat o scădere atât în lichiditatea Fondului, precum şi în valoarea medie zilnică de tranzacţionare a BVB.

Lunile ulterioare au arătat o inversare completă, astfel încât lichiditatea medie a Fondului pe BVB a crescut din nou în luna iunie cu 19% şi cu peste 52% în iulie 2015 în comparaţie cu media din T1 2015. Mai mult, proporţia Fondului a atins un nivel record de 32% din VMZT a Bursei de Valori Bucureşti în luna iulie.

Ca urmare, pe lângă noua linie de lichiditate creată odată cu listarea Fondului pe LSE, lichiditatea Fondului pe Bursa de Valori Bucureşti a crescut de asemenea, având un impact pozitiv asupra lichidităţii totale a pieţei de capital din România".

Opinia Cititorului ( 42 )

  1. De mult timp am vrut sa va scriu, dar nu am indraznit.

    De la inceput va spun ca nu simpatizez pe nimeni din BVB, dar cu tot respectul pentru munca depusa colectivul ziarului dumneavoastra pe care il citesc cu interes de peste 10 ani, imi pare ca nu sunteti obiectivi cand este vorba de bursa noastra. 

    Ca cititor nu ma intereseaza cancanuri si atacuri la adresa unui om sau institutii, astea ma agreseaza in fiecare zi cand deschid televizorul. Vreau sa gasesc o informatie care sa ma ajute atunci cand cumpar sau vand.  

    Daca faceti un pas in spate, sa aveti imaginea de ansamblu a 20 de ani de bursa in Romania, veti vedea ca lucrurile au mers intr-un stil mioritic inca de la inceput, pentru ca sunt altele interesele masonice ca bursa sa nu se dezvolte. Au fost listari importante? Au fost, dar strainii nostri mult adulati nu s-au ingramadit. Au scazut comisioane? Au scazut, dar volumele nu au crescut. Au venit conturi globale, obligatiuni de stat si altele? Da, dar volumele tot nu au crescut. Volumele din 2007 erau alimentate artificial, preturile erau aberante. Si totusi, nu este, oare, ceva putred in Romania inca de la inceput? Cititnd acest articol, nu pot sa nu observ o atitudine fatis agresiva impotriva acestui domn Soblevski, Odata in 20 de ani, un om a reusit sa puna laolalta multi oameni importanti sa schiteze impreuna o strategie. Orice manager inteligent si de succes va spune ca nu poti face din ca,c,at bici si sa plezneasca doar in doi ani. Brokerii au primit gratis actiunile la BVB si si-au batut joc de piata asta mica, pentru ca orgoliile au cantarit mai mult. Brokerii si asociatia lor trebuiau sa propuna clar de la bun inceput o strategie care sa fie urmata, dar orgoliile au triumfat. Daca cineva s-ar uita putin la ce probleme au fost rezolvate in ultimii ani, va vedea ca erau chestiuni care trebuiau facute de ani de zile. Alte chestiuni nu depind de BVB, spre exemplu shorturile. Multi acuza BVB ca nu permite shorturile. O mare idiotenie si lipsa de cunostiinte a acelor oameni. Se poate shorta la BVB, dar problema este de la cine sa iei actiunile imprumut, pentru ca nu este clara problema la CNVM si Finante. Ce ne omoara pe piata asta mica este birocratia si faptul ca trebuie sa moara si capra vecinului daca eu nu i-am dat alei mele sa manance si a murit. Sa faci o analiza pe text si sa mai arunci cu niste ca,c,at in bursa si sa spui ca nu s-a facut nimic in doi ani nu este cusher, pentru ca nu se intreaba nimeni ce s-a facut cu 18 ani inainte. Nu stiu daca aveti cunostinte de arhitectura, inginerie sau ceva de constructii, dar incercati construiti o casa direct pe nisip. Se poate face in cateva zile, dar la o furtuna s-ar putea sa devii Dorothy care ajunge in Oz. Daca te apuci sa faci fundatia, sa sapi bine, sa pui stalpi de rezistenta, nu vei termina in cateva zile, va dura mai mult, dar construiesti o casa solida, stabila si nu mai esti Dorothy. Ei asa vad eu treaba pe care o face acest polonez. Romanul e obisnuit cu Lasa ca merge si asa. Nu. Sa lasam dracu aceasta mentalitate cretina, sa avem o strategie si sa ne tinem de ea. Ca o dura 5 ani sau 10 ani tot procesul nu conteaza, va conta rezultatul. Nu degeaba casele sasesti din Ardeal rezista la cutremure si inundatii, in timp ce bordeiele din Moldova si Muntenia se duc dracu cand vine apa sau e cutremur. Nu critica constructorul si arhitectul ca dureaza mult pana iti fac o casa trainica, ci uita-te ca iti pune beton armat, nu chirpici.  

    Imi cer scuze daca am fost mai dur si spurcat la gura pe alocuri, dar haideti sa avem o imagine de ansamblu si va rog sa fiti obiectivi, dati-mi informatia bruta sa o mestec eu, nu imi spuneti voi ca este acru sau dulce. Nu suntem la scoala.

    Va multumesc 

    1. Un jurnalist adevarat nu pune in pagina niste cuvinte, ca un robot de cautare sau monitorizare, fara acel personal touch, cu care putem sau nu sa fim de acord. Tocmai pentru ca nu suntem la scoala, suntem adulti si maturi, avem propriile convingeri, putem parcurge astfel de material si sa ne tragem singuri concluziile.

      In alta ordine de idei, eu inteleg deplin indignarea ziaristului, omul vorbeste despre institutia pe care o conduce de parca el este sef la Sofia sau Budapesta si explica presei de acolo ce prost e competitorul Bucuresti!!!!!

      Are o atitudine aproape indescriptibila. Cu un tupeu stupefiant, iese si NE cearta, explicand ca am primit dovada clara a faptului ca suntem subdezvoltati. ALO, tovarasul, vezi ca matale si tot ca ul tau sunteti primii responsabili pentru acest adevar! Sau poate este el prea barbatb si-si reconoaste public greselile si slabiciunile... 

      Atunci cand un jurnalist vrea sa isi expuna indignarea sau opinia, o face printr-un editorial sau opinie si semnaleaza de la bun inceput asta, astfel incat cititorul sa stie ce urmeaza sa citeasca. La posturile tv se face prin dezbatere si anunta acest lucru, ceea ce in acest articol nu s-a facut. Nu spun decat ceea ce vad ca fac altii. Cand scrii un articol poti scrie opinia de indignare a altcuiva despre acel subiect, nu iti versi tu ca jurnalist naduful si nu jignesti de la inceput. Ideea pe care am desprins-o eu din articol dupa ce l-am citit de doua ori este ca suntem subdezvoltati pentru ca nu s-au facut multe lucruri in trecut. Dacia, Petrom sau Rompetrol au ajuns mari dupa unul sau doi ani, sau dupa ce au muncit si facut investitii importante timp de cativa ani? Nu critic ziarul dumneavoastra, ci presa din Romania, care in majoritate este de o calitate execrabila tocmai din cauza mentalitatii invechite si socialiste, in care criticam masurile, dar iubeam rezultatele. O strategie nationala pe termen lung a lipsit Romaniei si continua sa ii lipseasca. Asta este motivul pentru care suntem unde suntem. Vrem sa avem invatamant de calitate, dar schimbam programa si strategia la fiecare ministru, apoi ne plangem ca nu merge. La fel a fost si la bvb in trecut. Betonul nu se intareste intr-o zi, la fel cum nimic durabil nu se cladeste nici in 4 ani de guvernare a aceluiasi guvern.

      Nenea Iancu, dar la ce nivel elevat ati inceput sa postati, dom'le, ca sa ii albiti imaginea sefului! :))))

      Jurnalistul este un cetatean cu drept la opinie si libertate de expresie.

      Punct. 

      Nenea Iancu....1. Confunzi cu Mediafax-agentie de presa - acolo se comunica o stire in forma bruta. 2. Daca esti ardelian, nu trebuie sa dispretuiesti celelalte regiuni ale tarii. 3. Daca tot ai avut "bulanul" sa indeplinesti creiteriile de mediocritate impuse pentru a face parte din echipa "performanta" creata laBVB in schimbul unor bonusuri de performanta nesimtite, macar nu mai manca rahat despre cat s-a muncit si ce s-a facut inainte ; habar nu ai. aveai cas la gura cand BVB si presa de atunci incercau sa construiasca ceva. din convingere; nu pentru bani, asa cum faceti voi, pupatori in curr, care nu aveti curaj sa exprimati o convingere proprie in fata CA sau a polonezulu!i Farmache sau restul nici nu visau vreodata sa aibe avantajele voastre! 4. Acum, acolo, faceti nimic pe multi bani . Mananca ce trebuie, dar cu ciocul mai mic.

      P.S. Daca nu ai argumente sau daca te deranjeaza alte opiniii, incearca sa nu mai jignesti calitatea editoriala sau calitatea cititorilor. Ambele sunt mult peste mediocritatea selectata cu greu in jurul acelui Mare Om. "Macul Alfa"?!? 

      Nenea Iancu e Muzgociu [...]? Am auzit ca o arde pe ciurela. Sau invers

      Este si normal sa aiba o opinie, dar sa o spuna in afara articolului. BBC, Bloomberg, Financial Times o fac astfel. Chiar si televiziunile din Romania o fac, in dezbateri.

      Nu urmaresc Mediafax. Au scazut mult. Prefer Bloomberg, CNBC, Reuters, Investing si alte publicatii serioase. Nu sunt ardelean asa cum insinuati. Din contra, daca va tot intereseaza, sunt din Galati si nu lucrez la BVB. Nici nu vreau. Decat corporatrist, mai bine antreprenor. Daca este vreunul dintre voi antreprenor, stie ca trebuie sa casti ochii cat cepele cand iei o decizie de afaceri si ca trebuie sa vezi si imaginea de ansamblu, ca sa vezi de unde poti sa mai castigi ceva. Bursa este ceva auxiliar, de unde poate spune ca am castigat si pierdut. Dragul meu un alt eu, sa stii ca la 45 de ani cat am, pe vremea cand zici tu ca Farmache siai lui trageau din greu si eu trageam cu magazinasul meu sa nu intru in faliment. Nu iti doresc sa treci prin astfel de clipe. Itieste usor sa comentezi aiurea cand ai salar si stai la caldurica. Nu ma confundati cu nu stiu ce om din BVB.

      ah, ce pretios....voi chiar credeti ca descoperiti apa calda acolo, nu? sunteti prea plictisitori. la revedere

      Dragul meu anonim citeste mai jos si vezi ca nu am dea face cu niciun Muzcogiu. Daca este [...] nu stiu. Intreaba-l. Nu ma intereseaza. Te rog mult sa nu iti mai dai cu presupusul aiurea. Multumesc

      Pusesem punct, dupa cvintele "libertate de expresie".

      De ce o lungesti? 

      Care cuvint nu-l pricepi?

      Constitutia o pricepi? 

    1. Nu e mascul alfa, ci e pisica cu ochelari

    2. E un analfabet care dupa atata timp nu vorbeste si nu intelege romana. 

    3. E un obsedat sexual pervers 

    4. E un oportunist disperat dupa bani 

    5. Il doare n dos de piata voastra de capital.

    6. I se potriveste de minune expresia: norocul prostului. 

    1. Se pare ca m-am inselat, iar cititorii sunt mahalangii imbracati la patru ace. Cel putin asta denota limbajul. Ce se-aseamana se-aduna, Asa stil de jurnalism, asa cititori. Multe succesuri, ca sa ramanem in acelasi stil.

      Dar tu ce cauti pe aici? Esti cititor si tu sau nu?

    se duce o camapanie impotriva acestui om :( Rusine.

    1. Mareana, las-o mai moale...vezi ca te bate Dumnezeul colegului

    La Londra e mai bine ..? Acolo umbla cainii cu covrigi in coada si ploua cu carnati ?

    Pentru cine ? pentru Eliot ? 

    Daca companiile din Romania merg bine investitorii vor veni in Romania ! Au toate conditiile create ! 

    Daca dupa 2 ani de mandat sau cum io zice in fruntea BVB te intrebi ca ..."eu cu cine votez ?" e o problema mare la BVB cu conducatorii ! 

    E clar ca ca se face frectie la picior de lemn si se incaseaza doar bonusuri de conducere, dar fara marfa de la guvern totul se duce in jos ! 

    Acum vor veni cu bonusurile inapoi ? 

    Discursul este a la Ceausescu la MAN, toata lumea sa-si intesifice eforturile dar sa nu faca nimic9din ce se vede) iar schimabarea este ca la nenea Iancu "prin partile esentiale" dar nu sa schimbat nimic ! 

    La 20 de ani de BURSA moderna propun o AGA la BVB si sa premiem CA si DG(CEO) pentru rezultatele privind dezvoltarea BVB ce se anunta pe 2015 . Numai succese !

    1. Discursului domnului Sobolewski. Nu este Mai prejos decat a inteleptului domn Isarescu atunci cand a sters cu o declaratie RMO valutare in marite 2009

    Hmmmm, limbajul e mahalagesc, da...

    Nu-mi plac "boule", "sictir" si alte alea. 

    Nici nu stiu, sa cenzurez, sa nu cenzurez... 

    Dar nu-mi place nici "asa stil de jurnaliusm", in conditiile in care opinia de la 1.1. ofera oarecum uimitor de exact definitia jurnalismului autentic. 

    In privinta lui Sobolewski....eu, unul, nu l-am mai comentat. 

    Cit timp Consiliul Bursei insusi nu mai este interesat de Bursa, Bursa este condamnata indiferent ce as scrie. 

    Colegii mei mai tineri nu si-au pierdut speranta si de aceea continua sa observe meschinariile de acolo. 

    Intradevar, si mie mi se pare ca, in pofida a ceea ce sustin partizanii lui Sobolewski (strategie?, care strategie?!), piata Bursei a involuat de doi ani incoace. 

    Intradevar, doi ani sa fii seful absolut al Bursei (Lucian Anghel este un inger absent, iar Consiliul...penibil, nici sa-l contrazica pe Sobolewski nu mai are dreptul) si sa ajungi sa spui ca asta pe care o conduci e subdezvoltata, este un discurs de "luzar". 

    Stimate "nenea Iancu" de la opinia 1., te asigur ca o casa cu fundatii stilpi grinzi si ce-i mai trebuie, poate fi inaltata in ritmul in care face priza betonul, daca cunosti meserie. 

    Omul nu cunoaste.

    Imi pare rau, am muncit mult sa avem Bursa. 

    1. Fara beton poti face cel mult o casuta de vara si atat. Betonul se toarna prima data, la fundatie si apoi incepi sa ridici casa.

      Despre "luzar" nu am intel 

      Nu am inteles ce inseamna acest cuvant, pentru ca sunt convins ca nu este acel looser din engleza. Poate ne explicati, poate nu.

      Dl. Anghel este un inger absent??!?!! Cata delicatete, dle. Make. V-as ruga insa sa n-o irositi pentru cine nu o merita...

      Dl. Anghel este un terorist, inpoiat, perfect vinovat de acest aproape genocid, care se numeste inchiderea Bursei de Valori Bucuresti. Este cretinul care gireaza, prin absenta si prostia sa, de 3 ani, toate aberatiile care se petrec acolo. Vorba aceea, omul sfinteste locul...

      Va rog sa nu ma cenzurati, intrucat intreaga caracterizare a dlui. Anghel este scrisa din inima, cu toata responsabilitatea si durerea pe care ne-o provoaca. Pleaca, Anghel, pleaca... 

      de ce nu a facut psdul vreo numire aici?sau noul pnl-pdl?e un post caldut se plateste bine, performanta ioc?va rog repede un telefon la partid, sa vedeti atunci cum mai apar inca 5-6 functii de vice si 10-12 de adjuncti platiti cu 20-30.000E din buzunarul fraierior de investitori

      morala mai faceti mult taraboi sa se amestece factorul politic sa vedeti ce iese, nici cu dnaul nu-i mai dezlipesti de aici in 7-8 ani.

      luzăr, luzări s. m. (adol.) 1. om ratat. 2. om căruia îi lipsește capacitatea de adaptare la realitatea socială. 3. bărbat sau băiat care nu se descurcă într-o situație dată.

      Sursa: Argou (2007) 

      "Nenea Iancu" nu am de gind sa spun acelasi lucru cu tine, care spui acelasi lucru cu mine, cu aerul ca ne-am contrazice.

      In doi ani, innoirea de la Bursa ar fi trebuit sa dea semne de inviorare a pietei, dar piata s-a pleostit. 

      Prin 1998, Boboc, seful CNVM care a ramas in istorie ca primul si singurul din lume care, la o astfel de functie, a intrat la puscarie, ne spunea cu acelasi aer chibzut ca al discursului tau, ca nu putem avea rezultate la o Bursa atit de tinara. 

      L-am contrazis atunci, cu argumente; ele sint valide si acum, dupa 17 ani, in cazul tau. 

      Eu, unul, am furnizat o strategie de dezvoltare a pietei valorilor mobiliare, pe cind Sobolewski nici nu auzise de existenta pietei de capital.

      Estimarile mele arata ca, de la momentul aplicarii unei strategii coerente si pina la manifestarea primelor rezultate ar fi suficient sa treaca doar citeva luni, maximum sase. 

      Da' cum, procopsitule? Mariner.

      Nu e nici luzăr, nici looser, ci loser. 

      Cu un singur o.

      Dar la domnisoara Adina a fost cu ghilimele, ca asa se scrie fonetic in româna. 

      Cum spuneam, cuvintul "luzar" exista in romaneste.

      Dar, desigur, domnisoara Adina i-a pus ghilimele, pentru ca este cu mult mai delicata si mai politicoasa decit mine. 

      Multumesc draga Make. Am inteles acum.

    Nea Iancu' , cine te-a pacalit pe tine ca merge shortul? Imprumutul de actiuni si shortul nu merge, niciodata nu a mers.si nu e vina CNVM.E vina 100% a celor de la BVB si Depozitar,daca esti atat de specialist ia explica-ne tu babeste cum functioneaza ele, cat dureaza o operatiune si cat costa.

    1. Eu ti-am zis ceva si tu ma intrebi ce ti-am zis. Nu ti-am zis ca problema este la imprumut? Am incercat sa fac si eu, dar beleaua a fost la imprumut. Daca nu imprumut, ce vand? La imprumut era ceva la fiscalitate. Am intrebat la cnvm, la fisc si dupa o perioada m-am plictisit. Am vrut sa imprumut eu altuia, la fel nu m-a lasat brokerul. Teoretic poti vinde short, daca ai ce sa imprumuti ca sa vinzi. Sper ca nu esti broker, ca altfel imi pare rau de patronul care te plateste si de clientii tai. Citeste atent ce spune omul cand vorbeste cu tine.

      la consultarile publice de la ASF ai raspuns? sau iti place sa scrii coment-uri la ziar.Acuzi brokerimea ca nu stie sa-si faca treaba! ia zi tu, ca esti baiat destept cum imprumuti actiuni unui client daca esti SSIF, in ce sectiune la depozitar se duc, cat costa un imprumut, daca exista o piata paralela speciala de imprumut,daca depozitarul are sistemul pregatit pentru asa ceva.cate imprumuturi s-au facut in ultimii 5 ani.cate imprumuturi se fac zilnic la varsovia? ca de acolo vine masculul alfa?nu mai da in ASF si Finante uita-te putin la mecanismele astora de le scrii epistole.Ce vrei tu sa imprumuti tu actiuni la altul, aia e bursa sa i le vinzi si apoi sa le cumperi mai incolo sa le dai inapoi :)))? pai ce, asa ajungem Varsovia la rulaje?

      In Romania s-au facut sub 10 tranzactii de imprumut in ultimii 5 ani (poate ne ajuta vreun specialist cu cifra exacta). in jurul nostru se fac milioane de actiuni pe pietele de imprumut..ZILNIC

      In Romania s-au facut sub 10 tranzactii de imprumut in ultimii 5 ani (poate ne ajuta vreun specialist cu cifra exacta). in jurul nostru se fac milioane de actiuni pe pietele de imprumut..ZILNIC

    Piata de capital merge din ce in ce mai prost de la scandalul Harinvest!!! Sobolewski e primul care a declansat praduirea Harinvest! Apoi a intervenit Depozitarul si ASF!!! BCR si Fondul de garantere au ramas indestulati in paguba investitorilor!! Cata credibilitate a mai ramas pe aceasta piata cand esti furat dintr-un SSIF sau din Depozitar si ASF nu repara raul produs! Iar la 2 ani de la praduire Fondul de compensare nu e accesat !! Investitorii au avut dosare individuale, au cerut compensare individual si sunt tratati ca o gloata! Nu mai prezentati incredere !!!

    Exact asta e discursul, de "luzar" (sau "loser") dupa preferinte. Eu sunt seful BVB. Si nu pot sa vin si sa zic: "stii, bursa pe care o conduc eu de rahat, si uite de aia pleaca aia la Londra". Pur si simplu nu poti sa zici ca este de rahat ceea ce tu conduci. Pentru ca inseamna ca si tu esti de rahat daca BVB este de rahat sub conducerea ta.

    In rest, ca ce a facut, ca ce nu a facut, etc...alta dezbatere. Dar daca un om nu e in stare sa discearna singur ca se face de rahat in primul rand pe el, atunci nu cred ca putem avea prea mari sperante de la el ca are cine stie ce viziune de reformist, etc 

    polonezul a luat o gramada de bani in fiecare an, fara sa aduca rezultate in termeni de lichiditate si emitenti noi in afara de cateva companii de stat care nu sunt meritul lui

    articolul, nene Iancule, arata cateva lucruri:

    1. ca prin discursul lui, Sobolewski se raporteaza gresit la BVB si la piata de capital. El nu este pus acolo, la BVB si emblema a pietei de capital din Romania, asa cum ii place lui sa ne transmita subliminal, sa aiba pareri generale de la inaltimea stratului de ozon. El e pus acolo sa aiba solutii, planuri de actiune pentru rezolvarea problemelor, pe care, noi, cei din piata, sa le apreciem daca au fost bune sau au fost rele. El n-are planuri, nu a raspuns concret ziarului Bursa daca a efectuat vreun demers concret sa preintampine dublele listari. Daca ar fi efectuat ceva concret in acest sens, fiti siguri ca le-ar fi trambitat, asa cum trambiteaza si umfla realizari mult mai putin esentiale (pe unele chiar in mod hilar). 

    2. ca nu e Sobolewski zeul pietelor de capital din Europa centrala si de est, asa cum vrea sa ni se infatiseze, cu solutii la orice; proiectul 8 bariere e aproape identinc in continut de cu cel de pe vremea fostilor directori ai BVB (chiar a lui Valentin Ionescu - macar el era broker, stia cate ceva din piata), doar numele este schimbat. Se vede, asa cum arata ziarul Bursa, ca dupa ce Sobolewski si Anghel au sunat din goarna ca, gata, le-am darmat, investitorii in loc sa intre in Romania, au iesit. A se vedea datele de la fondul de compensare al investitorilor, a se vedea valoarea medie zilnic tranzactionata, mai mica decat in 2008, a se vedea situatiile financiare ale tuturor brokerilor. 

    3. ca Sobolewski a incasat castiguri profund nemeritate, dintr-o crestere inertiala a BVB in 2013-2014, asa cum a aratat inca de atunci un articol scrisa in acest ziar, nu de ziaristii de la Bursa, ci de un consultant cu experienta in domeniu. Sobolewski a incasat de la BVB pana acum, mai mult cu cca 25% decat a incasat de la Varsovia de pe urma tuturor functiilor si atributiilor avute acolo pe o perioada echivalenta. Si erau destule in plus: depozitarul de acolo, bursa de energie etc 

    4. ca atata vreme cat el ajunge sa spuna in ziar ca guvernul si ASF-ul trebuie sa faca lucruri, asta inseamna ca Sobolewski nu poate sa aiba nici relatii si nici comunicare reale, bune, nici cu guvernul, nici cu ASF. Lucrurile acestea se spun la intalniri, sedinte, discutii la un nivel potrivit de inalt. Daca ajungi sa le spui in ziar, asta e semn de lipsa a comunicarii. Macar de le-ar fi spus public ce sa faca, dar sigur nu stie, altfel am fi citit. Mai e ceva, probabil ca Sobolewski a uitat sa mai puna in planul lui cu 8 bariere, inca una: bariera de limba. Oare cum credeti ca se translateaza, ca se discuta, ca se inteleg din poloneza in engleza, din engleza in romana si inapoi, chestiuni de nuanta fina privind reglementarile, privind fiscalitatea? Ma si gandesc cu groaza cam cum se discuta de 2 ani in consiliul bursei despre planuri, idei, chiar daca nivelul limbii engleze vorbit acolo probabil ca nu e o problema, in general. Dar ce faci cand e vorba de detalii, cand e vorba de fineturi de strategie, specific local, regulamente? (pentru cine nu stie, consiliul bursei are atributii clare si directe in reglementarea pietei) Sobolewski participa la sedintele astea? Daca da, are dialog? Si la ce nivel? Uite, exact asa e si cu ASF-ul. Oamenii aia il evita, si se intampla si reciproca, pentru ca nu pot discuta decat generalitati in amestecul de engleza, romana si poloneza. Mai jos se blocheaza. Si cu emitentii romani care ar trebui sa fie convinsi de Sobolewski despre cat de buna e piata de capital pentru finantarea lor, care ar trebui sa inteleaga nu numai din cuvinte (ci si de sub ele), din expresii despre ce e vorba dincolo de lozinci. Si n-are cum sa se intample asta la nivel de detaliu. Cum sa discuti cu Prefab, ADEPlast astfel? Ca nu toti sunt de nivelul Bitdefender, cum nici in Polonia nu sunt. 

    5. ca discursul in cauza al lui Sobolewski e unul de politruc, o lupta prosteasca a contrariilor exprimata cu mucegai filosofic: e rau ca se listeaza si in alta parte, dar e si bine ca poate ca va creste nivelul actiunilor libere. Dar unde creste acest nivel domnule director? La Bucuresti sau la Londra? Si daca se listeaza si Petromul prin GDR, poate si Hidroelectrica va face la fel, poate si toate celelalte care vor urma. 

    Dar pana atunci mai trece vremea, mai trec inca 1-2 ani, Sobolewski ne mai minte, distorsioneaza realitatea precum cu succesul programului de market makeri si cu golirea de bani a Depozitarului Central, apoi pleaca cu banii incasati, milioane, mai bine decat oriunde in partea asta de lume.

    Iar piata de la Bucuresti va ramane cum mai putin decat are si tranzactionaza acum, dupa cum azi produce mai putin decat producea in 2008. 

    1. Asa este. Si mai sunt multe alte exemple, dar cine sa fie interesat? Doar aia care au de suferit din cauza a ceea ce se intampla acolo.Ce e mai bine pentru un strain decat sa dea de niste romani prosti, complexati ca sunt romani si cazuti in cur dupa orice nu este romanesc Verificati cati alti polonezi a adus dupa el, cat se cheltuieste cu ei si cat lucreaza. Mai are un grup care nu misa in front si ii indeplinesc toate dorintele, pentru ca le merge si lor bine. iar restul, cei care muncesc , care, la o adica, raspund, care au tras din greu ani de zile, aia , nu conteaza.Farmache, Anca Dumitru, Valentin Ionescu si Alin Barbu nu mareau salariile, trebuiau facute economii. Asa s-au strans banii. Verificati acum. Nu exista actionari adevarati si interesati realmente, nu exista audit. Dar e bine ca e un strain. asta se pricepe. Nu lucreaza in stilul romanesc ""merge si asa"

    Ziarul Bursa cu asa titlu se duce si mai jos.

    Prefer sa mă inf din presa externa....puneti osul la munca si lasati scandalul ca nu o sa mai va citeasca nimeni. 

    1. draga Om de esti asa de finutz. Cum poti sa fii de acord cand o persoana este asa de molusca pentru a ma exprima asemeni Comandantului. ...."După ce a admis că tranzacţionarea Petrom prin GDR-uri nu e de bine pentru BVB, Sobolewski şi-a schimbat discursul, în aceeaşi declaraţie pentru agenţia de presă: "Dacă această intenţie se va materializa (n.r. listarea Petrom la Londra), va fi un lucru benefic pentru Bursa de Valori Bucureşti şi pentru piaţa de capital din România." ...Vrei sa fii de partea domnului Sobolewski cu aceasta opinie sau de partea doamnei Adina cand il critica. Intr-un fel se poate observa astfel si caracterul tau. O seara placuta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb