"Lipseşte voinţa politică pentru aprobarea Legii insolvenţei persoanelor fizice"

Reporter: Cum apreciaţi proiectul privind Legea insolvenţei persoanelor fizice, care este acum dezbatută în Camera Deputaţilor?

Gheorghe Piperea: Proiectul de lege este unul extrem de important, atât pentru persoanele fizice beneficiare, cât şi pentru creditorii acestora. Pentru debitori, măsura este una extrem de importantă, efectele economice şi sociale fiind evidente. Astfel, persoanele supraîndatorate reintră în viaţa economică, contribuind la bunăstarea societăţii. Prin descărcarea de datorii (în ipoteza insolvenţei scuzabile), spiritul antreprenorial este relansat, societatea câştigând un contribuabil apt să îşi achite noi taxe şi impozitele. Şi pentru creditori o astfel de procedură este de bun augur, întrucât la finalul insolvenţei aceştia se văd, fie că doar în parte, cu creanţele recuperate sau, ca efect la închiderii procedurii, pot înregistra creanţele rămase neachitate drept cheltuieli deductibile.

Reporter: Ce-i lipseşte acestui proiect?

Gheorghe Piperea: În acest moment, proiectului îi lipseşte voinţa politică de a fi transformat în lege. Este necesară crearea unei proceduri care să discearnă între insolvenţa scuzabilă (subiecţii fiind descărcaţi de datorii la finalul procedurii) şi cea nescuzabilă (faţă de aceşti subiecţi nu operează descărcarea de datorie)

Reporter: Cât de important este să avem o lege a falimentului personal, ţinând cont de contextul din piaţă?

Gheorghe Piperea: Importanţa unei astfel de legislaţii este covârşitoare, aspect confirmat şi de faptul că în Europa sunt doar trei ţări, alături de România, care nu beneficiază de o astfel de reglementare.

Reporter: Cum i-ar ajuta pe debitori o astfel de lege?

Gheorghe Piperea: Ajutorul vine prin faptul că le este permis să îşi continue viaţa. Sunt prevăzute o serie de beneficii de ordin social, ce ţin de interdicţia de a-l evacua pe debitorul supus procedurii. Debitorul îşi poate relua activitatea salarială şi poate propune un plan de rambursare a datoriilor. La finalul procedurii, dacă este vorba despre o insolvenţă scuzabilă, faţă de debitor poate opera o descărcare de datorii. I se oferă, în acest mod, celui supus procedurii "a fresh new start".

Reporter: Care ar fi primele trei prevederi pe care ar trebui să le conţină Legea insolvenţei persoanelor fizice?

Gheorghe Piperea: (i) Procedura insolvenţei simplilor particulari trebuie să fie o procedură judiciară, iar nu administrativă, astfel se propune în anumite variante ale proiectului de lege. (ii) Instanţa de fond ar trebui să fie Judecătoria; (iii) Procedura ar trebui să îi trateze în mod diferit pe debitori, în funcţie de caracterul scuzabil sau nu al insolvenţei.

Reporter: Câte persoane estimaţi că sunt, în prezent, în situaţia să intre în insolvenţă?

Gheorghe Piperea: Estimez că în prima perioadă de aplicare a procedurii insolvenţei simplilor particulari, în jur de 100.000 de persoane vor cere protecţia Tribunalului.

Reporter: Referitor la insolvenţa persoanelor juridice, cum a fost primită Legea adoptată în urmă cu circa un an, în acest domeniu?

Gheorghe Piperea: Nu poate fi oferit încă un răspuns clar, întrucât este necesară trecerea unei perioade de cel puţin doi ani pentru a identifica eventualele progrese sau involuţii ale noii legislaţii. La o primă vedere, însă, noua reglementare în materia insolvenţei, împreună cu prevederile noi în materie procesual-civilă, asigură o celeritate mai rapidă derulării procedurii, prin noile mecanisme procesuale. Totodată, sunt anihilate mai multe portiţe care deschideau calea abuzului de drept pentru participanţii la procedura insolvenţei.

Reporter: Câte proceduri au fost deschise pe noua legislaţie?

Gheorghe Piperea: Aproximativ 30.000 de dosare.

Reporter: Care sunt diferenţele acestei legi faţă de cea precedentă?

Gheorghe Piperea: Diferenţele sunt multiple, însă le vom aminti doar pe cele mai importante.

• 1. Scopul procedurii

În reglementarea anterioară (art. 2 din Legea nr. 85/2006) nu erau indicate în mod expres modalităţile prin care scopul procedurii insolvenţei şi, implicit, scopul formulării de către un creditor a unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei puteau fi atinse, însă erau păstrate, în mod firesc, aceleaşi modalităţi de realizare a scopului procedurii ca acelea din reglementarea Legii nr. 65/1996. "De lege lata", textul art. 2 din Codul insolvenţei a suferit o modificare consistentă faţă de Legea nr. 85/2006, fiind preferată modalitatea reorganizării judiciare, bineînţeles atunci când ea este în mod obiectiv posibilă. În acelaşi sens este şi principiul reglementat de art. 4 pct. 2 din Codul insolvenţei care stabileşte că debitorului trebuie să-i fie acordată o şansă de redresare eficientă şi efectivă a afacerii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenţei, fie prin procedura de reorganizare judiciară.

• 2. Condiţiile în care este votat planul

În plus faţă de condiţiile impuse de vechea Lege nr. 85/2006, actuala reglementare impune o condiţie suplimentară. Planul trebuie să fie votat de cel puţin 30% din totalul valoric al masei credale. Raţiunea legiuitorului în impunerea acestui prag minim a reieşit din practica generată de vechea Lege nr. 85/2006, în cadrul căreia erau întâlnite situaţii în care cu doar 2% din masa credală planurile de reorganizare erau acceptate. Votarea planului de reorganizare exclusiv pe categoriile de creanţe putea să conducă la astfel de ipoteze, creditorii majoritari, de regulă cei garantaţi, fiind incluşi doar într-una dintre categoriile de creanţe şi, prin urmare, aveau un singur vot dintre cele 5 posibile.

Acest procent de 30% din totalul masei credale nu trebuie întrunit doar în categoriile de creanţe care votează planul, urmând a fi luate în calcul atât voturile de acceptare a planului din categoriile care îl votează negativ. Astfel, dacă într-una dintre categoriile de creanţe 60% dintre drepturile de vot sunt în sensul respingerii planului, restul de 40% acceptând planul, se va considera că acea categorie a respins planul, însă procentul de 40% din drepturile de vot din această categorie va fi luat în calcul în vederea stabilirii dacă este atins pragul de 30% din totalul masei credale.

• 3. Acţiunea în atragerea răspunderii poate fi exercitată pentru un număr nelimitat de fapte.

Textul art. 169 din Codul insolvenţei (corespondentul fostului art. 138 din Legea nr. 85/2006) conţine un motiv suplimentar în temeiul căruia poate fi atrasă răspunderea pentru "faptele săvârşite cu intenţie, care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului". Acest motiv de atragere a răspunderii, transformă enumerarea de la art. 169 alin. (1) din Codul insolvenţei dintr-una limitativă (cum era în vechiul art. 138 din Legea nr. 85/2006) într-una exemplificativă. Singura condiţie pe care va trebui să o întrunească fapta ce a contribuit la apariţia stării de insolvenţă este săvârşirea ei cu intenţie. Astfel, orice încălcare de către persoanele responsabile, cu bună ştiinţă, a dispoziţiilor legale sau a clauzelor contractuale de care societatea debitoare este ţinută va fi aptă să determine angajarea răspunderii pentru contribuirea la apariţia stării de insolvenţă, bineînţeles în ipoteza în care sunt întrunite şi celelalte condiţii ale răspunderii.

Reporter: Ce lipsuri are noua Lege a insolvenţei?

Gheorghe Piperea: În primul rând este necesară o armonizare a legislaţiei insolvenţei cu materia garanţiilor şi, în special, cu cea a cauzelor de limitare a garanţiei comune a creditorilor.

Totodată, este necesară intervenţia legiuitorului în vederea clarificării problemelor apărute în practică, în privinţa efectelor de ordin fiscal pe care le are confirmarea planului de reorganizare prin care au fost diminuate creanţele creditorilor. Descărcarea de datorii survenită ca urmare a modificării creanţelor prin intermediul planului de reorganizare este considerată de către ANAF ca venit impozabil şi, urmare a controalelor efectuate de această instituţie, sunt impuse sume cu titlu de impozit pe profit. Scopul şi principiile procedurii insolvenţei nu pot fi conciliate cu o astfel de interpretare. Beneficiul acordat debitorului, de a diminua prin planul de reorganizare o parte sau toate creanţele înscrise în tabelul definitiv, nu trebuie şi nici nu poate fi anihilat, în mod indirect, printr-o interpretare a organelor fiscale.

Reporter: Mulţumesc!