MACRO NEWSLETTER 11 Aprilie 2017

Ziarul BURSA #Internaţional / 11 aprilie 2017

MACRO NEWSLETTER 11 Aprilie 2017

Creditul de consum din SUA a crescut peste aşteptări în februarie 2017, cu 15,21 miliarde de dolari, după un avans de 10,86 miliarde în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a menţinut la 6,3%. Creditul revolving, care include creditul acordat pe carduri, şi-a accelerat creşterea anuală până la 6,2%, de la 6% în luna anterioară, în condiţiile unei creşteri lunare de 2,91 miliarde de dolari, iar creditul nonrevolving, în principal pentru studii şi auto, şi-a menţinut creşterea anuală la 6,4%, pe fondul unei creşteri lunare de 12,29 miliarde de dolari.

(sursa: Federal Reserve)

Volumul vânzărilor retail din Italia şi-a accelerat declinul anual şi în februarie 2017, până la 2,9%, de la 0,9% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare peste aşteptări, de 0,7%, după o creştere de 1,1% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare şi-au accelerat declinul anual până la 4,8%, de la 1,3% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 2%, iar vânzările de produse nealimentare şi-au accelerat scăderea anuală până la 0,9%, de la 0,7% în luna anterioară, pe fondul unei stagnări lunare.

(sursa: Istat)

Preţurile de consum din Mexic şi-au accelerat creşterea anuală şi în martie 2017, până la 5,4%, de la 4,9% în luna precedentă, pe fondul unei noi creşteri lunare de 0,6%. Preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 6,5%, de la 6% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,8%, iar preţurile produselor nealimentare şi-au accelerat creşterea anuală până la 5,3%, de la 4,9% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,8%. Preţurile serviciilor au crescut cu o rată anuală de 3,3%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,4%.

(sursa: INEGI)

Preţurile de consum din Norvegia şi-au temperat creşterea anuală şi în martie 2017, până la 2,4%, de la 2,5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%, după un avans de 0,4% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 3%, de la 0,1% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,4%, iar preţurile utilităţilor şi-au temperat creşterea anuală până la 4%, de la 4,6% în luna anterioară, pe fondul unei stagnări lunare.

(sursa: Statistics Norway)

Producţia industrială din Finlanda a scăzut cu o rată anuală de 0,1% în februarie 2017, după un avans de 2,7% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,4%, după o stagnare în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare şi-a temperat creşterea anuală până la 0,7%, de la 4,1% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,6%, iar producţia de energie a scăzut cu o rată anuală de 4,3%, după un declin de 7,8% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 0,4%.

(sursa: Statistics Finland)

Preţurile de consum din Danemarca şi-au menţinut creşterea anuală la 1% în martie 2017, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%, după un avans de 0,8% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au menţinut creşterea anuală la 2,6%, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,9%, iar preţurile utilităţilor şi-au accelerat creşterea anuală până la 1,6%, de la 1,4% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%.

(sursa: Statistics Denmark)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb