Volumul vânzărilor retail din Marea Britanie şi-a temperat declinul anual în octombrie 2022, până la 6,1%, de la 6,8% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,6%, după o scădere de 1,5% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare şi-au accelerat scăderea anuală până la 7,2%, de la 5,7% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 1%, iar vânzările de produse nealimentare şi-au accelerat scăderea anuală până la 6,3%, de la 4,9% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 1,1%. (ONS)
Preţurile producătorilor industriali din Germania şi-au temperat creşterea anuală în octombrie 2022, până la 34,5%, de la 45,8% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 4,2%, după o creştere de 2,3% în luna anterioară. Preţurile bunurilor de capital şi-au menţinut creşterea anuală la 7,8%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,4%, iar preţurile bunurilor intermediare au crescut cu o rată anuală de 15,9%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%. Preţurile energiei şi-au temperat creşterea anuală până la 85,6%, de la 132,2% în luna anterioară, în condiţiile unui declin lunar de 10,4%. (Destatis)
Preţurile producătorilor industriali din Estonia şi-au accelerat uşor creşterea anuală în octombrie 2022, până la 23,5%, de la 23,2% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%, după un declin de 1,3% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare şi-au temperat creşterea anuală până la 17,1%, de la 17,4% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,4%, iar preţurile energiei şi-au temperat creşterea anuală până la 78,5%, de la 81,1%, pe fondul unei scăderi lunare de 10,3%. (Statistics Estonia)
Preţurile locuinţelor din Suedia şi-au accelerat puternic scăderea anuală în octombrie 2022, până la 10%, cea mai mare din ultimii 17 ani, de la 7,3% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 3%, după un declin de 2,8% în luna anterioară. Preţurile apartamentelor şi-au accelerat scăderea anuală până la 7,9%, de la 5,8%, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,6%, iar preţurile caselor şi-au accelerat scăderea anuală până la 11,1%, de la 8,1% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 3,8%. (NASDAQ OMX Valueguard)
Indicele încrederii consumatorilor din Ţările de Jos a crescut uşor în noiembrie 2022, până la -57 de puncte, de la minimul record din perioada postbelică, de -59 de puncte, pe fondul creşterii aşteptărilor privind condiţiile economice din următoarele 12 luni. Indicele aşteptărilor economice pentru următoarele 12 luni a crescut cu 6 puncte, până la -56 de puncte, iar indicele aşteptărilor privind situaţia financiară pentru acelaşi orizont a crescut cu 4 puncte, până la -27 de puncte. Indicele condiţiilor economice actuale a crescut cu 3 puncte, până la -72 de puncte. (CBS)