Mai multe contracte comerciale de peste 14 miliarde lire sterline (17 miliarde euro) au fost semnate în timpul vizitei la Londra a premierului chinez Li Keqiang, a declarat astăzi prim-ministrul britanic David Cameron, preluat AFP.
"Marea Britanie este economia cea mai deschisă din Uniunea Europeană, cea mai primitoare pentru China", a afirmat Cameron într-o conferinţă de presă comună cu omologul chinez, adăugând că vrea ca această situaţie să continue.
Cel mai important contract este cel prin care grupul British Petroleum (BP) va furniza companiei China National Offshore Oil Corporation (CNOOC) gaze naturale lichefiate de 20 miliarde dolari (circa 12 miliarde lire) pe parcursul a 20 ani. Totodată, au fost încheiate acorduri de parteneriat între compania Rolls-Royce şi State Nuclear Power Technology Corporation (SNPTC) în domeniul energiei nucleare, precum şi de operatorul bursier London Stock Exchange (LSE) cu Bank of China.
David Cameron a amintit că exporturile britanice spre China au crescut cu 15% în 2013 şi s-au dublat în ultimii 5 ani, consemnând o creştere mai rapidă decât cele ale Franţei şi Germaniei.
La rândul său, Li Keqiang a apreciat că dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două ţări constituie o oportunitate. Vizita prim-ministrului chinez confirmă o relansare a relaţiilor dintre Londra şi Beijing, care s-au răcit în 2012 după o întâlnire dintre David Cameron şi liderul spiritual tibetan Dalai Lama.