Mario Draghi a mai făcut un miracol

Ecoul elogiilor la adresa lui Mario Draghi încă se mai aude, chiar şi după mai multe zile de la ultima şedinţă de politică monetară a BCE.

Comunicatul băncii şi declaraţiile sale în cadrul conferinţei de presă, unde se arată că tiparniţa va fi oprită la sfârşitul acestui an, nu au fost urmate de o reacţie isterică a pieţelor, pe fondul anunţului privind menţinerea dobânzilor la minime istorice cel puţin până în vara anului viitor.

Rezultatele peste aşteptări ale acestei combinaţii între "rău" şi "bine" au adus noi ode celui care promitea, în urmă cu şase ani, că va face totul pentru salvarea monedei euro.

Au fost la Bloomberg, în Financial Times, dar niciuna nu s-a ridicat la nivelul celei din Wall Street Journal.

Într-un articol cu titlul "Mario Draghi a făcut destul", editorii publicaţiei subliniază că acţiunile sale au oferit destul spaţiu pentru reformă în zona euro, iar "preşedintele BCE nu poate fi învinovăţit că mai multe guverne europene nu i-au urmat sfatul".

După enumerarea "încercărilor" peste care a trecut moneda unică europeană de la anunţarea pornirii tiparniţei, în ianuarie 2015, cum sunt a treia criză din Grecia, Brexit-ul, alegerile din Olanda sau mandatul prezidenţial al lui François Hollande, WSJ întreabă "câte miracole mai aşteaptă oamenii de la domnul Draghi?"

Apoi cotidianul financiar american scrie că "principala dezbatere se va concentra acum asupra eficienţei programului de relaxare cantitativă", care se va întinde pe mulţi ani de acum încolo.

Aproape simultan cu publicarea elogiului lui Draghi în WSJ, analiştii de la Bank of America au trimis clienţilor un raport în care încearcă o primă evaluare, iar rezultatele nu sunt deloc încurajatoare.

Datele oficiale arată că PIB-ul nominal din zona euro a crescut cu 16% între 2008 şi 2017, în condiţiile în care activele totale ale BCE au crescut cu 119%. Cea mai mică diferenţă între cele două creşteri s-a înregistrat în SUA, unde unei creşteri a bilanţului Federal Reserve cu 99%, i-a corespuns o creştere a PIB-ului nominal cu 32% (vezi graficul 1).

După cum se observă, "stimularea" monetară a economiilor din Japonia şi Marea Britanie a fost un dezastru şi mai mare din punct de vedere al eficienţei.

Pentru comparaţie, PIB-ul nominal al României a crescut cu 59,5% între 2008 şi 2017, pe fondul unei creşteri cu 63,7% a bilanţului BNR.

În cei trei ani de relaxare cantitativă, 2015 - 2017, PIB-ul zonei euro a înregistrat o creştere cumulată de 6%, pe fondul unei creşteri a bilanţului BCE cu 62%, în condiţiile în care PIB-ul real a crescut cu 4%.

Adevărata natură a caracterului "sustenabil" al "dezvoltării" din zona euro se vede şi mai bine dacă pornim de la introducerea monedei unice în circulaţie, în 2002. Până la sfârşitul anului trecut, PIB-ul nominal a crescut cu 47%, cel real cu 18%, în timp ce bilanţul BCE a crescut cu 437% (vezi graficul 2).

Atunci unde este "miracolul" relaxării cantitative? Dovada existenţei sale va fi şi mai greu de găsit după oprirea achiziţiilor nete de obligaţiuni de către BCE, în special la nivelul obligaţiunilor guvernamentale.

Este greu de crezut că se vor găsi destui cumpărători pentru a compensa absenţa BCE, care se va limita la reinvestirea sumelor obţinute din răscumpărarea obligaţiunilor ajunse la scadenţă, mai ales când ponderea bilanţului BCE în PIB-ul zonei euro a depăşit 40% la sfârşitul anului trecut, o valoare dublă faţă de cea înregistrată în 2008.

În acest context are loc conferinţa anuală organizată de BCE la Sintra, în Portugalia.

În prima zi, podiumul a fost ocupat de Lawrence Summers, care, după o introducere elogioasă din partea lui Mario Draghi, a trecut, aproape imediat, la avertismente.

Profesorul de economie de la Harvard şi fost Secretar al Trezoreriei SUA, a subliniat că "ţările dezvoltate nu sunt pregătite pentru o nouă recesiune", deoarece este puţin probabilă o revenire a dobânzilor la nivelul istoric normal, iar "băncile centrale nu vor putea răspunde cu toată forţa în faţa unei contracţii economice".

O nouă recesiune? Dar cum este posibil un astfel de "gând necurat", când marile bănci centrale au promis că tiparniţa nu va fi suficientă doar pentru repornirea "motorului gripat" al economiei, ci, mai ales, pentru a-l face să se "învârtă rotund" după aceea?

Opinia lui Summers este împărtăşită, deşi la un nivel mult mai pesimist, de Paul Tudor Jones, un nume cu o reputaţie deosebită pe piaţa fondurilor de hedging din ultimele decenii. Într-o conversaţie cu Lloyd Blankfein, director executiv la Goldman Sachs, Tudor Jones a caracterizat actualele condiţii monetare drept "pur şi simplu nebuneşti" şi a spus că "următoarea recesiune va fi cu adevărat înspăimântătoare, deoarece nu mai avem niciun stabilizator".

Din păcate pentru aura de "om miraculos" a lui Draghi, evoluţia economiei din zona euro în 2018, în frunte cu Germania, nu oferă motive de optimism.

"Creşterea s-a moderat în 2018, iar până în prezent se află sub aşteptările noastre", a declarat chiar Mario Draghi, în discursul său de la Sintra.

Şi asta nu este tot. "Aceasta ridică semne de întrebare cu privire la sustenabilitatea expansiunii actuale, fapt neobişnuit în stadiul timpuriu al ciclului economic", deoarece "în termeni istorici, perioada curentă de creştere este mai scurtă şi de amplitudine mai redusă", a mai precizat preşedintele Băncii Centrale Europene.

Adică nu există "miracole" monetare care să asigure bunăstarea perpetuă?

Poate că autorităţile de la BCE ar fi trebuit să-l angajeze pe analistul american Martin Armstrong pentru conducerea politicii monetare, în special a celei din ultimii ani. Acesta a remarcat pe blogul său că declaraţiile lui Draghi se contrazic. "Dacă BCE nu mai cumpără obligaţiunile guvernelor, cine le va cumpăra la un nivel artificial de scăzut al dobânzilor?", întreabă Armstrong, care accentuează apoi că "Draghi ştie foarte bine că a distrus piaţa obligaţiunilor din Europa".

În opinia analistului american, "dobânzile vor exploda în Europa pentru datoriile pe termen lung, deoarece nu vor exista cumpărători", în condiţiile în care "fondurile de pensii nu pot cumpăra titluri de stat chiar şi la un randament de 3%, dacă au nevoie de randamente de 8% pentru acoperirea pasivelor".

"Va risca BCE un colaps total al încrederii, când va descoperi că nu poţi menţine dobânzile scăzute artificial, pe fondul finalizării programului de relaxare cantitativă?", mai întreabă Martin Armstrong.

După cum se vede, mai trebuie să aşteptăm până când se va da verdictul final cu privire la "miracolul suprem" din galeria "miracolelor" înfăptuite de Mario Draghi până la sfârşitul mandatului său de la BCE, în toamna anului viitor.

Poate că vom învăţa, în sfârşit, că bunăstarea nu poate fi asigurată prin "crearea" însemnelor monetare, numite impropriu "bani", din nimic.