MARIUS BODEA (PNL):  "Proiectul autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş este eligibil pentru finanţarea integrală din fonduri europene nerambursabile"

B.D.
Politică / 7 ianuarie 2020

"Proiectul autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş este eligibil pentru finanţarea integrală din fonduri europene nerambursabile"

Preşedintele Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură, deputatul PNL Marius Bodea, susţine că autostrada Iaşi-Târgu Mureş este eligibilă pentru finanţare din fonduri europene, adăugând că există voinţa politică necesară pentru realizarea lucrării, potrivit News.ro.

Deputatul Marius Bodea afirmă că inclusiv tronsonul Târgu Neamţ-Iaşi urmează a fi realizat din bani europeni, după ce cabinetul Orban va renunţa în scurt timp la soluţia parteneriatului public-privat propusă de guvernarea PSD.

"Proiectul autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş este eligibil pentru finanţarea integrală din fonduri europene nerambursabile. Există voinţa politică necesară pentru a face proiectul, iar important este că în viziunea Uniunii Europene, autostrada A8 este un proiect necesar de implementat", a declarat, într-un comunicat de presă, preşedintele Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură, deputatul PNL Marius Bodea.

Liberalul consideră că reprezentanţii PSD încearcă "să manipuleze şi să creeze controverse inutile", inducând ideea că tronsonul Iaşi-Târgu Neamţ nu se va face din bani europeni.

"Finanţarea sectorului de autostradă, denumit generic Tg.Neamţ-Iaşi-Ungheni, nu este contractată deocamdată din fonduri UE, deoarece actuala formă juridică inventată de PSD - anume parteneriatul public-privat - nu permite acest lucru. Fantasmagoria PPP înseamnă tocmai renunţarea la fonduri europene, dat fiind că Uniunea Europeană nu are cum să plătească bani în locul finanţatorului privat", a precizat deputatul Marius Bodea.

Liberalul Bodea susţine că în prezent singurul tronson decontabil din fonduri europene este Târgu Mureş-Ditrău-Târgu Neamţ, al cărui studiu de fezabilitate va fi finalizat în noiembrie 2020.

""În schimb, secţiunea de autostradă aflată pe PPP, precum şi bâjbâiala fostei guvernări în legătură cu rezolvarea situaţiei podului de la Ungheni au condus la întârzierea şi implicit blocajul accesării finanţării europene. Vom stopa curând experimentul făcut de PSD pe spatele moldovenilor şi vom depune cererea de finanţare pentru sectorul de autostradă rămas necontractat din bani UE", a afirmat deputatul PNL Marius Bodea.

La rândul său, vicepreşedintele asociaţiei Împreună pentru A8, Cătălin Urtoi, numit în urmă cu câteva săptămâni în funcţia de consilier al ministrului Transporturilor, a declarat marţi pentru News.ro că "lucrurile se mişcă" şi că a constatat deschidere atât la minister, cât şi la CNAIR, pentru întocmirea documentaţiilor necesare proiectului autostrăzii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb