Martie 2015 - termen pentru inaugurarea Coresi Shopping Resort

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 19 martie 2014

Martie 2015 - termen pentru inaugurarea Coresi Shopping Resort

În aprilie 2015 va demara construcţia zonei rezidenţiale care va cuprinde 2.000 de locuinţe, acestea urmând să fie dezvoltate de femeia de afaceri Daniela Kasper, dezvoltatorul Avantgarden 2 şi Avantgarden Tractorul

Compania Immochan România, divizia imobiliară a frupului francez Auchan, va deschide centrul Coresi Shopping Resort în a doua parte a lunii martie 2015. Tot atunci, va demara şi construcţia zonei rezidenţiale a proiectului, în parteneriat cu dezvoltatorul Daniela Kasper, cea care construieşte proiectul Avantgarden Tractorul, căreia intenţionează să îi vândă o parte din teren.

"Structura hipermarketului este terminată, iar galeria este ridicată în proporţie de 40%. Am vrut să terminăm hipermarketul pentru că era cel mai complicat şi sperăm ca în noiembrie să livrăm către Auchan spaţiul, astfel ca până în primăvară aceştia să aibă timp să amenajeze spaţiul. Este un spaţiu foarte mare, 13.300 de metri pătraţi suprafaţă de vânzare, 22.000 de metri pătraţi construiţi. Am avut noroc cu vremea pentru că nu am fost obligaţi să oprim şantierul. Sperăm să menţinem avansul pe care îl avem faţă de planning şi să deschidem în primul trimestru din 2015, o perioadă probabilă fiind 15-20 martie 2015", a declarat ieri Tatian Diaconu, directorul general al Immochan România, divizia de dezvoltare imobiliară a grupului Auchan.

36 de hectare de teren pentru partea rezidenţială

După inaugurarea complexului comercial, se va trece la faza a doua a proiectului care va cuprinde o zonă importantă rezidenţială. Pentru aceasta sunt negocieri în stadiu avansat cu femeia de afaceri Daniela Kasper, cea care a dezvoltat la Braşov proiectul Avantgarden 2 şi se află în plină construcţie cu proiectul Avantgarden Tractorul, într-o zonă vecină resortului Coresi. "În aprilie 2015 ar putea să înceapă construcţia primelor blocuri. Până în aprilie 2015 Immochan trebuie să finalizeze lucrările de infrastructură, respectiv drumuri, alimentarea cu utilităţi etc. Pentru partea rezidenţială au fost alocate 36 de hectare din teren. Există posibilitatea să vindem terenul, iar aceasta ar fi cea mai simplă tranzacţie, dar avem în vedere şi alte soluţii. Vrem un partener care să construiască, nu să ţină terenul pentru a face afaceri imobiliare", a adăugat Diaconu.

Iniţial, pe terenul de 36 de hectare era planificată construcţia a 3.000 de apartamente, însă planurile au fost refăcute, iar numărul unităţilor locative a fost redus la circa 2.000, în blocuri cu 4 sau 5 etaje. Locuinţele vor avea preţuri care să se încadreze în programul "Prima Casă". "În cazul vânzării terenului, nu vom vinde tot lotul odată, ci prin operaţiuni succesive", a arătat reprezentantul Immochan.

Immochan a cumpărat în 2012 terenul de 100 de hectare de pe fosta platformă Tractorul din Braşov, urmând ca dezvoltarea întregului proiect să dureze 15 ani. Suma plătită a fost puţin peste 20 de milioane de euro, după ce în 2007 Flavus Investiţii cumpărase întreaga suprafaţă de 120 de hectare cu 77 de milioane de euro plus TVA. În prezent, compania Flavus Investiţii şi-a schimbat denumirea în Coresi Business Park şi construieşte un parc de afaceri pe diferenţa de 20 de hectare din suprafaţa achiziţionată iniţial.

Zara, Koton, Waikiki - chiriaşi anunţaţi, cinematograf în regie proprie

Cu un an înainte de deschidere, Immochan estimează un trafic de 10 milioane de vizitatori anual şi speră să atragă şi locuitorii oraşelor care se află la o oră distanţă de Braşov, dar şi turiştii din zonă. Immochan vrea să atragă şi câţiva meşteşugari. Compania va amenaja cabane de 9-12 mp pe care le va pune în mod gratuit la dispoziţia artizanilor. Aceştia îşi vor putea amenaja aici ateliere de lucru, iar condiţia este să vândă ceea ce produc, şi nu produse importate din China. Compania speră ca acest lucru să-i atragă şi pe turiştii care vizitează Braşovul.

În zona de retail, care va avea în primă fază 45.300 de metri pătraţi, din care 32.000 metri pătraţi galerie comercială, Immochan va dezvolta şi un cinematograf, investiţie proprie, precum şi o zonă pentru petrecerea timpului liber de 1.500 de metri pătraţi şi o zonă de restaurante de 3.500 de metri pătraţi. "Am luat în calcul să aducem un operator pentru cinematograf, însă am decis că Immochan va investi în partea de cinematograf, iar operarea va fi realizată de o companie locală. În zona de entertainment suntem în discuţii avansate cu un operator din Braşov. Vrem ca cinematograful, zona de entertainment şi cea de restaurante să fie pilonii principali ai centrului comercial", a explicat Diaconu. Bugetul alocat pentru prima fază a centrului comercial Coresi se ridică la 60 de milioane de euro, iar Immochan speră ca centrul că fie vizitat anual de 10 milioane de persoane, locuitori ai Braşovului şi din vecinătatea oraşului, dar şi turişti.

Centrul comercial este închiriat în proporţie de 64%, Auchan şi Inditex au semnat deja contracte, iar alţi retaileri care urmează să deschidă magazine sunt H&M, New Yorker, Koton, Waikiki. Reprezentanţii Immochan estimează că până în vară gradul de ocupare a centrului va ajunge la 80-85%.

Parcul comercial va cuprinde în următoarea fază o zonă dedicată bricolajului, zonă pentru reparaţii şi întreţinere auto şi o benzinărie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb