Menachem Hacohen primeşte titlul de "cetăţean de onoare"

F.F.
Miscellanea / 9 decembrie 2019

Menachem Hacohen (sursă foto: Twitter)

Menachem Hacohen (sursă foto: Twitter)

Comisiile juridice reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, propunerea Guvernului de acordare a titlului de 'cetăţenie de onoare' rabinului Menachem Hacohen, cetăţean israelian, pentru merite deosebite, relatează Agerpres.

Raportul favorabil a fost votat în unanimitate şi urmează să fie înaintat plenului reunit al Parlamentului.

Guvernul a transmis conducerii Parlamentului Memorandumul cu tema: "Transmiterea către Parlamentul României a propunerii de acordare a cetăţeniei române cu titlul de 'cetăţenie de onoare', pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii române, domnului Menachem Hacohen, cetăţean israelian", acesta fiind transmis miercuri comisiilor juridice.

Conform documentului, în anul 1997, Menachem Hacohen a fost ales Mare Rabin al comunităţilor evreieşti din România, funcţie pe care a îndeplinit-o până în anul 2011. În această calitate, s-a implicat activ în promovarea culturii şi memoriei evreieşti din România şi în dezvoltarea bunelor relaţii dintre statul român şi comunitatea evreiască, între diferitele culte religioase, precum şi între statul român şi statul Israel şi a avut o contribuţie majoră la păstrarea memoriei Holocaustului.

Totodată, Menachem Hacohen a fost membru în Colegiul de onoare al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" şi, pentru meritele sale deosebite, a fost decorat de preşedinţii României.

Cetăţenia română cu titlu de "cetăţenie de onoare" se poate acorda unor străini pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii române, la propunerea Guvernului, fără nicio altă formalitate, de către Parlamentul României, potrivit Legii cetăţeniei române.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Servicii si merite deosebite aduse tarii?? Care ar fi alea ?

    Cred ca merite are in ceea ce priveste holocaustul  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb