Magnaţii din domeniul marfurilor de lux au promis 300 de milioane de euro (339 milioane de dolari) pentru a ajuta la reconstrucţia catedralei Notre-Dame, după ce reperul de la Paris a fost distrus de foc ieri, răspunzând unui apel din partea preşedintelui Emmanuel Macron pentru o campanie de strângere de fonduri, informează Bloomberg.
Francois-Henri Pinault, preşedintele şi directorul executiv Gucci, Kering SA, şi tatăl său, Francois Pinault, vor da 100 de milioane de euro companiei de investiţii "Artemis", a declarat familia într-o declaraţie trimisă prin e-mail. Rivalul lor, familia Arnault, a răspuns câteva minute mai târziu cu un angajament de 200 de milioane de euro şi oferind de asemenea resursele arhitecturale şi de proiectare ale conglomeratului lor, LVMH (Moët Hennessy Louis Vuitton).
"Această tragedie îi loveşte pe toţi francezii şi, dincolo de asta, pe toţi cei care se leagă de valori spirituale", a spus Francois-Henri Pinault, în vârstă de 56 de ani. "În faţa acestei tragedii, toată lumea doreşte să dea viaţă acestei bijuterii a patrimoniului nostru cât mai curând posibil", mai afirmă acest, potrivit Bloomberg.
Donaţiile Pinault şi Arnault au dat naştere unui val de dăruire corporativă şi individuală. Macron, care a promis să reconstruiască monumentul gotic de 850 de ani, a cerut contribuţii şi a spus că va recurge la cele mai bune talente din lume pentru această sarcină, informează Bloomberg.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Sorin CIORASCU în data de 16.04.2019, 13:54)
Marile familii au donat întotdeauna pentru patrimoniu , artă și cultură ! Întotdeauna ! Chapeau bas !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2019, 18:42)
Marile familii din statele civilizate... In Rromania, marile familii de dupa Revolutie intotdeauna au furat bani de la Dezvoltare, Arte si de la Cultura...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2019, 14:50)
Intrebarea este cum s-a putut declansa acest incendiu? Unde au fost sistemele de avertizare si stingere la incendiu cand la orice bodega in Franta este obligatoriu asa ceva ? Poate este si un semn al necredintei in valorile Crestine in Franta. Se inchid biserici crestine ( cu sutele ) si se construiesc moschei. Oare de ce?
3. fără titlu
(mesaj trimis de Obama în data de 17.04.2019, 10:03)
a sarit si dna gaby cu 10%, no? sa se incadreze in valul de daruire corporativa si individuala!