Ministerul Economiei va publica săptămânal stadiul schemelor de sprijin pentru IMM-uri

G.U.
Macroeconomie / 30 decembrie 2020

Ministerul Economiei va publica săptămânal stadiul schemelor de sprijin pentru IMM-uri

Ministerul Economiei va publica săptămânal stadiul schemelor de ajutor de stat pentru IMM-uri, a scris, astăzi, pe Facebook, Claudiu Năsui, ministrul de resort, conform Agerpres.

"După primele 3 zile în Ministerul Economiei pot să vă spun că sunt foarte multe lucruri de făcut. Nu am mai scris pe Facebook în ultimul timp pentru că am avut zile foarte lungi la minister. Am intrat cu dorinţa de a face reforme, dar şi să duc la bun sfârşit toate programele deja începute. Pe principiul că nimeni nu trebuie să sufere pentru că s-a schimbat guvernul. Principalul cartof fierbinte al acestor zile a fost administrarea schemelor de ajutor de stat în contextul pandemiei. Prioritatea zero a ministerului trebuie să fie sănătatea economiei. Mediul privat a suferit enorm din această criză şi greul nu s-a terminat. Până acum greutăţile economice au fost resimţite doar de către cei din mediul privat", a arătat el.

Năsui a amintit care sunt cele trei scheme de ajutor de stat principale în contextul pandemiei, notează sursa citată.

Prima - prin care statul dă 2.000 de euro (microgranturi). A doua - prin care statul dă 15% din cifra de afaceri a anului 2019 (capital de lucru). A treia - prin care statul dă până la 200.000 de euro pentru investiţii. Toate aceste scheme sunt prin fonduri europene, statul român dând numai partea de cofinanţare.

"Când am venit în minister, nu se ştia în ce stadiu este fiecare schemă. Deşi mediul de afaceri care aplicase pentru aceste măsuri întreba destul de frecvent, informaţia nu apărea nicăieri. Aşa că în prima seară am făcut public stadiul schemelor. Mai mult, vom pune pe site-ul ministerului săptămânal stadiul lor, oricare ar fi el. Zic asta pentru că sunt întârzieri majore şi e corect ca românii care au aplicat pentru aceste scheme să fie informaţi corect. Oricare ar fi situaţia, nu voi abdica niciodată de la transparenţă. Adevărul trebuie spus", a continuat noul ministru.

În ceea ce priveşte schema 1, aceasta funcţionează bine şi nu sunt probleme mari.

"Am citit articole care spun că finanţările s-au făcut preferenţial şi nu în ordinea înscrierii. Am investigat şi este fals. Ce s-a întâmplat, însă, este că dosarele au fost repartizate la cele 9 agenţii din subordinea ministerului pentru a fi procesate mai repede. Iar împărţirea s-a făcut pe calupuri. Astfel încât procesările nu s-au mai făcut în ordinea înscrierilor. Primii procesaţi au fost cei care erau la începutul calupurilor şi nu neapărat cei care au solicitat primii. În momentul de faţă mai sunt ~500 de cereri de procesat pentru schema 1 iar banii au plecat deja în bănci, astfel încât, toţi cei care au aplicat şi au fost admişi vor primi banii", a continuat Năsui.

Pe schema 2, însă, este un blocaj mare, fiind 18.000 de solicitări care nu au fost încă procesate, informează Agerpres.

"Deblocarea acestui proces este prioritatea noastră principală acum. Ieri am fost la STS să discutăm despre îmbunătăţirea platformei astfel încât angajaţii Ministerului Economiei să trebuiască să facă cât mai puţine operaţiuni manuale. Trebuie să recunosc că STS-ul este o instituţie a statului român deosebit de profesionistă şi foarte bine condusă. Obiectivul lor principal este reuşita vaccinării, iar lucrul acesta este normal. Avem, însă, şi sprijinul lor pentru îmbunătăţirea platformei de ajutoare de stat, lucru care ar trebui să mai deblocheze o parte din schema 2. Pentru a depăşi restul blocajelor, avem mai multe idei despre cum putem suplimenta forţa de muncă care se ocupă de procesare", a mai spus oficialul guvernamental.

Pentru schema 3, ministerul a primit, de asemenea, multe întrebări de clarificare, iar răspunsurile vor fi postate pe site-ul ministerului.

"Pe viitor, sunt soluţii pentru a face lucrurile mult mai eficient. Deocamdată, însă, lucrăm cu ce avem. Am spus la audieri că e nevoie de predictibilitate şi continuitate. Nu putem să schimbăm roata la maşină din mers. Ducem la bun sfârşit aceste scheme, dar avem grijă să facem mai bine pe viitor. Nu voi susţine să se mai facă aceste scheme de ajutor de stat în felul în care au fost făcute până acum. Nu mai trebuie statul să dea punctaje şi să decidă cine primeşte şi cine nu primeşte finanţări. Există soluţii de piaţă, dar despre asta vorbim altă dată", a arătat el.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. IOHANNIS ,a bagat ROMANIA intr-un HAOS TOTAL. Orban si Catu,nu au fost si nu sunt decat niste CATELUSI JIGARITI,pe care IOHANNIS ii tine pe la usile palatului Cotroceni,unde la IMPUNE ce MASURI sa ia pentru Romania.Iata ca dupa ce CATU,fost ministru al finantelor si Turcan fosta vicepremier,acum Ministru muncii,s-au contrat pe marirea alocatiilor la copii,desi tot ei ca membrii ai guvernului Orban,au dat o Ordonanta de urgenta prin care au hotarat ca de la 1 ianuarie alocatiile copiilor vor creste cu 20%,Turcana a spus ca vor creste cu 20% ,in timp ce Catu,a anuntat ca vor creste cu 10%,IOHANNIS,care de fapt HOTARASTE tot ce se intampla in ROMANIA,de la MEDICI,Economisti,Finantisti si mai ales GUVERN,i-a chemat azi la raport si alocatiile vor creste cu cat zice el. Asa ca ROMANI,nu mai prostestati pe la portile Guvernului si Ministerelor,ci,mergeti la COTROCENI si,TAIATI RAUL din RADACINI !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb