MINISTERUL ENERGIEI: "Experienţa de secretar de stat o recomandă pe Sevil Shhaideh pentru boardul Petrom"

A.A.
Ziarul BURSA #Companii / 2 noiembrie 2017

"Experienţa de secretar de stat o recomandă pe Sevil Shhaideh pentru boardul Petrom"

Faptul că este cercetată de DNA, ignorat

Doamna Sevil Shhaideh are o experienţă semnificativă în domeniul administraţiei publice, deţinând în ultimii cinci ani funcţii de Secretar de Stat şi de Ministru în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurile Europene, ne-a răspuns Ministerul Energiei la solicitarea să ne precizeze pe ce criterii a fost nominalizată Sevil Shhaideh, în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, în locul lui Mihai Busuioc.

Sevil Shhaideh este anchetată de DNA în dosarul Belina. Acest aspect nu a fost luat în considerare de Ministerul Energiei, dar a fost criticat dur de specialişti din energie şi din mediul politic.

Spre exemplu, fostul şef al privatizărilor din energie, Gabriel Dumitraşcu, a comentat: "Dacă PSD a căutat cel mai specializat om al său în administrarea afacerilor energetice şi acesta a fost Shhaideh, atunci resursa umană PSD-istă are o mare problemă.

La solicitarea noastră, Ministerul Energiei ne-a transmis: " - în conformitate cu dispoziţiile Contractului de privatizare nr. 5/23.07.2004 referitor la achiziţionarea de acţiuni ale Societăţii Naţionale a Petrolului «Petrom» SA Bucureşti şi al Legii nr. 555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului «Petrom» SA Bucureşti: «Câtă vreme statul român sau orice autorităţi publice române deţin împreună acţiuni reprezentând mai mult de 15% din capitalul social al Petrom, doi dintre cei trei Administratori independenţi vor fi aleşi la propunerea Ministerului Energiei, în numele statului român acţionând în calitatea sa de acţionar».

- ca urmare a demisiei prezentată de domnul Mihai Busuioc din calitatea de membru în Consiliul de Supraveghere al Societăţii OMV Petrom SA, începând cu data de 16.10.2017, înregistrată la Ministerul Energiei şi în conformitate cu prevederile art.153^7 alin. 1 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare conform cărora «În cazul vacanţei unui post de membru în consiliul de supraveghere, consiliul poate proceda la numirea unui membru provizoriu, până la întrunirea adunării generale».

Având în vedere cele enumerate mai sus, prin desemnarea doamnei Sevil Shhaideh, acţionarul Statul Român prin ME îşi consolidează interesul pentru susţinerea poziţiei strategice a companiei în cadrul economiei româneşti.

Persoana desemnată în vederea alegerii în calitatea de membru în Consiliul de Supraveghere, doamna Sevil Shhaideh are o experienţă semnificativă în domeniul administraţiei publice, deţinând în ultimii 5 ani funcţii de Secretar de Stat şi de Ministru în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurile Europene".

Ministerul Energiei descrie procedura de nominalizare a lui Sevil Shhaideh în conducerea Petrom, însă nu ţine cont şi de problemele penale ale acesteia, tocmai pentru care premierul Mihai Tudose a dorit-o afară din Guvern.

Informaţia că Shhaideh va fi nominalizată la Petrom a fost publicată de ziarul "BURSA", în premieră cu două zile înainte de numire.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Da, "experienta" este semnificativa in multe domenii, doar rezultatele ei sunt deplorabile. Astia confunda toata natiunea cu acea parte usor de prostit cu minciuni, ulei si zahar si cred ca suntem toti idioti si ne pot arunca in fata asemenea argumente stupide.

    1. fii bine venita intre noi Sevil Shaideh.

      Că degeaba e idioți, că tot votește! și e mulți ai dracu (vezi scorul pesedelii + haldelii)!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb