Ministrul Mediului a trimis corpul de control la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti în cazul Iridex

J.P.
Miscellanea / 25 august 2020

Ministrul Mediului a trimis corpul de control la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti în cazul Iridex

Ministrul Mediului a trimis corpul de control la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti, pentru a verifica modul în care depozitul de deşeuri de la Chiajna al Iridex a obţinut autorizaţia integrată de mediu, potrivit unui comunicat al ministerului de resort, conform Agerpres.

Aceasta în contexul în care Tribunalul Bucureşti a dispus, pe 14 august, anularea autorizaţiei integrate de mediu pe ultimele două suprafeţe încă funcţionale ale depozitului de deşeuri Chiajna-Rudeni.

"Ca ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor sunt direct interesat de bunăstarea cetăţenilor. Cazul bucureştenilor este unul special, aceştia fiind, de mai bine de 4 ani, victimele administraţiei PSD a Capitalei, formată din Primarul General şi cei 6 primari de sectoare. Într-un mandat întreg, aceştia nu au fost în stare să găsească nicio soluţie pentru deşeurile din Bucureşti. O spun cu regret, însă actuala administraţie PSD a Capitalei lucrează împotriva bucureştenilor", a afirmat ministrul Mediului, Costel Alexe, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, autorizaţia de mediu a fost obţinută în 2018, în timpul guvernului PSD.

"În ceea ce priveşte cazul Iridex, am luat act de decizia instanţei, în acest moment aşteptăm motivarea acestei decizii. Am dispus deja Corpului de Control al Ministrului să facă verificări la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti. Vreau să verificăm modul în care această autorizaţie de mediu a fost emisă de Guvernul PSD din 2018, să identificăm vinovaţii şi cine a greşit să plătească. Dar revin şi vă spun: singura soluţie reală, atât pentru Sectorul 1 cât şi pentru restul Bucureştiului este colectarea separată şi reciclarea. Pentru a nu ajunge sufocaţi de deşeuri, trebuie să ducem cât mai puţin la groapă şi să reciclăm cât mai mult. România este codaşa Europei la acest capitol, cu doar 15% grad de reciclare astăzi. Capitala stă mult mai prost de atât. Gradul de reciclare în Bucureşti abia dacă atinge 9%", a mai arătat oficialul.

El a arătat că deşeurile din sectorul 1 sunt duse tot în acea zonă şi nu sunt sortate.

"Nu pot să înţeleg cât de ipocrit poate fi un primar, tocmai cu cetăţenii care l-au votat în această funcţie. Să te baţi cu pumnul în piept că vrei închiderea unui depozit de deşeuri, în condiţiile în care tu duci tot gunoiul fix peste drum! Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunosc faptul că mare parte din deşeurile de la Sectorul 1 se duc chiar vis-a-vis de depozitul Iridex, la societatea 3R Green. Şi se duc, bineînţeles, în amestec, fără niciun fel de sortare. Adică avem acolo şi deşeuri reciclabile - PET-uri, doze de aluminiu, sticlă, carton şi altele, amestecate cu resturi de ciorbă, coji de pepene, scutece folosite şi tot ce mai aruncă omul în gospodărie", a continuat Alexe.

El a amintit că a solicitat, în mod repetat, Primăriei Generale şi primăriilor de sector să prezinte soluţiile pentru rezolvarea problemei deşeurilor din Bucureşti.

"Nu am primit absolut nimic până astăzi, pentru că viziunea le lipseşte cu desăvârşire. Sunt convins că, mergând pe aceeaşi linie, cu aceeaşi echipă şi fără o schimbare radicală, problemele de mediu din Bucureşti se vor acutiza. Sper ca bucureştenii să înţeleagă asta şi să acţioneze în consecinţă", a mai spus ministrul Mediului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb