MIO ROMÂNIA: Piaţa locală de dispozitive GPS va urca anul acesta la 5,5 milioane de euro

Elena Deacu
Companii #IT / 30 ianuarie 2015

Valoarea vânzărilor de dispozitive GPS ar putea urca anul acesta la 5,5 milioane de euro, pe fondul achiziţiei de produse mai scumpe, dar care oferă mai multe facilităţi, precum actualizări gratuite ale hărţilor, diagonală mai mare a ecranului, hărţi cu acoperire mai bună, informaţii din trafic în timp real, arată, într-un comunicat, Mio România.

"Utilizatorii îşi doresc un produs complet, rapid, pe care să se poată baza. Astfel că producătorii de echipamente GPS trebuie să ofere în continuare produse şi servicii la cel mai înalt nivel. Prin asta mă refer la actualizarea permanentă a hardware-ului, a software-ului de navigaţie şi a hărţilor folosite. Utilizarea unor facilităţi, precum actualizarea gratuită pe viaţă a hărţilor, pe care Mio o oferă încă din 2012, ar trebui să devină un standard ce trebuie respectat de toţi producătorii", declară Cosmin Dobranis, Country Director Mio pentru România şi Ungaria.

În prezent, hărţile preinstalate pe GPS-urile Mio au o acoperire de 92% pentru drumurile principale din România şi de 87% la nivel de oraşe. Cât priveşte Europa, drumurile principale sunt acoperite în proporţie de aproape 100%, iar la nivel de oraşe acoperirea este de 80% (datele diferă de la o ţară la alta).

"Clienţii au nevoie de un copilot de încredere, care să le poată oferi o experienţă plăcută şi completă atunci când sunt în călătorii. Iar acest lucru se traduce prin hărţi actualizate şi funcţii premium, argumente de care ţinem cont permanent în momentul în care lansăm pe piaţă produse noi. Cu atât mai mult cu cât, în ultimele luni, am observat o tendinţă în creştere a consumatorilor de a alege un produs complet, gata de drum şi cu funcţii de top", spune Cosmin Dobranis.

Mio dezvoltă şi promovează produse ce le permit utilizatorilor să beneficieze de cele mai noi dezvoltări tehnologice din domeniul serviciilor mobile. Compania a fost fondată în mai 2002 şi desfăşoară operaţiuni pe pieţele din Taiwan, China, Europa, America de Nord, Australia, Japonia şi Coreea de Sud. Mio are în prezent peste 900 de angajaţi în întreaga lume şi îşi comercializează produsele în peste 38 de ţări.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb