MIPE: Cardurile din programul de sprijin pentru accesul la şcoală al copiilor dezavantajaţi vor fi transmise inspectoratelor în martie

G.U.
Miscellanea / 4 martie 2022

Cardurile din programul de sprijin pentru accesul la şcoală al copiilor dezavantajaţi vor fi transmise inspectoratelor în martie

Cardurile din programul de sprijin pentru accesul la şcoală al copiilor dezavantajaţi vor fi transmise către Inspectoratele Şcolare Judeţene până la finalul acestei luni, iar distribuirea cardurilor către beneficiarii finali urmează să fie realizată în luna aprilie, se arată într-un comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Implementarea proiectului "Sprijin educaţional, pe baza de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajaţi", finanţat în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, a fost analizată, astăzi, de reprezentanţii Ministerului Proiectelor şi Investiţiilor Europene (MIPE) cu cei ai Ministerului Educaţiei şi ai inspectoratelor şcolare de la nivelul celor 42 de judeţe.

Secretarul de stat din MIPE coordonator al Autorităţii de Management POAD şi al Direcţiei Implementare POAD, Roxana Mînzatu, a arătat că obiectivul principal al proiectului îl reprezintă prevenirea abandonului şcolar şi îmbunătăţirea condiţiilor de frecventare a şcolii sau grădiniţei de către copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat primar şi gimnazial.

"În România riscul abandonului şcolar continuă să rămână unul real, în special în comunităţile sărace, încadrate în categoriile celor dezavantajate. Este extrem de important să concentrăm cât mai multe intervenţii pe care le putem face în sensul prevenirii acestui risc. Programul pe care îl coordonez sprijină, astfel, prin proiectul care ne aduce astăzi împreună, acces la resurse esenţiale, de bază - ghiozdane şi rechizite, de care aceşti copii au atât de multă nevoie pentru a putea fi prezenţi la ore", a declarat Roxana Mînzatu.

În cadrul întâlnirii, au fost dezbătute detalii importante referitoare la pregătirea şi implementarea proiectului, precum: paşii de parcurs în vederea emiterii cardurilor prin intermediul cărora vor fi acordate tichetele sociale pentru sprijin educaţional, stabilirea categoriilor de produse care pot fi achiziţionate, modalitatea de distribuire a cardurilor către destinatarii finali, documentele necesare pentru distribuirea acestora.

"Astfel, s-a stabilit ca până la finalul lunii martie 2022 cardurile să fie transmise către Inspectoratele Şcolare Judeţene, urmând ca în luna aprilie să înceapă distribuirea lor către beneficiarii finali, inclusiv să fie virate pe carduri sumele alocate pentru anul şcolar în curs. Conform estimărilor actualizate de Ministerul Educaţiei, aproximativ 235.000 elevi vor beneficia de sprijin ca să meargă la şcoală", se precizează în comunicat.

POAD, cu o alocare de peste 518 milioane euro, finanţează acordarea de produse de bază (alimente, produse de igienă, mese calde, rechizite, ghiozdane) pentru adulţii, seniorii şi copiii din categoriile cele mai vulnerabile. Programul este finanţat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD).

Potrivit sursei citate, până în prezent, prin intermediul POAD au fost sprijinite peste 1,2 milioane persoane. Concret, au fost distribuite 18.645.869 pachete cu alimente de bază, 4.684.288 pachete cu produse de igienă, iar 277.815 persoane cu vârsta de peste 75 ani au beneficiat de tichete pentru mese calde.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb