MIRCEA SCÂNTEI, METAROM: "Intrarea Rusiei în OMC nu ar mai justifica prezenţa Mechel în ţara noastră"

VIVIANI MIRICĂ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 septembrie 2012

Tensiunile de la Mechel Câmpia Turzii continuă. Salariaţii combinatului vor ieşi în stradă vinerea viitoare, pe 14 septembrie, nemulţumiţi că investitorii ruşi programează o nouă rundă de concedieri, ne-a declarat Mircea Scântei, preşedintele Sindicatului Metarom.

Şeful Metarom ne-a explicat: "Probabil că se vor alătura protestului şi alţi sindicalişti din cadrul Metarom, care activează în industria metalurgică, în diverse companii.

Din Câmpia Turzii vor ieşi, probabil, în stradă, toţi salariaţii, să lupte pentru locul lor de muncă, plus cei care au fost disponibilizaţi deja.

La Mechel Câmpia Turzii a apărut o situaţie explozivă acum două săptămâni, când un proces verbal de la Moscova, deţinut de directorul general al companiei, a indicat că la Câmpia Turzii trebuie să mai rămână circa 238 de angajaţi, iar societatea să devină un punct de lucru al Ductil Steel Buzău".

Reprezentanţii Mechel au transmis, potrivit prefectului de Cluj, Ioan Vuşcan, că este posibil să concedieze încă 800 de salariaţi, urmare a lipsei de comenzi, după ce, în iunie, a decis să dea afară 799 de oameni. Din iunie şi până în prezent, circa 600 salariaţi ai Mechel Câmpia Turzii au rămas fără loc de muncă, astfel că, în prezent, aici mai lucrează circa 1050 de persoane.

Se pare că ruşii de la Mechel vor să se retragă din România după ce au fost acceptaţi în Organizaţia Mondială a Comerţului, ne-a explicat Mircea Scântei, adăugând: "Înseamnă că, de acum, ruşii vor putea exporta direct produse metalurgice în Europa, plătind taxe vamale foarte mici sau deloc.

Până acum, dacă voiau să exporte direct din Rusia, trebuiau să plătească taxe foarte mari. Prezenţa lor în Europa i-a ajutat să-şi exporte produsele fără nicio barieră comercială".

Ruşii au încercat "să dreagă busuiocul", după ce prefectul de Cluj,

Ioan Vuşcan, a anunţat că Mechel ar putea opera concedieri la Câmpia Turzii.

Mircea Scântei ne-a explicat: "Reprezentanţii Mechel au trans-mis, într-un comunicat adresat salariaţilor, că prefectul de Cluj, Ioan Vuşcan, a înţeles greşit situaţia. De fapt, Mechel spune că încearcă să găsească soluţii. Au spus că nu s-au tradus bine informaţiile venite de la Moscova.

Cert este că asta i-a revoltat pe salariaţi, care sunt decişi să iasă în stradă. Protestul va începe în faţa companiei, după care oamenii se vor îndrepta spre centrul oraşului. Probabil se vor opri în faţa primăriei".

După protest, salariaţii Mechel vor cere Guvernului să participe la o întâlnire cu sindicaliştii şi patronatul din toate societăţile controlate de Mechel în România.

Şeful Metarom ne-a spus că toate întreprinderile Mechel din ţară se confruntă cu probleme.

Potrivit lui Ioan Pascu, preşedintele Sindicatului Industria Sârmei din Câmpia Turzii, Mechel a încălcat mai multe articole din contractul de privatizare, printre care şi obligaţia de a păstra numărul de angajaţi pe o perioadă de cinci ani după privatizare.

Cu toate acestea, Mechel a început să reducă numărul angajaţilor încă din 2004. În plus, mai multe utilaje au fost tăiate şi vândute ca fier vechi sau dezmembrate şi trimise în Rusia, mai spune liderul de sindicat.

În urma întâlnirii lui Liviu Pop, ministrul delegat pentru Dialog Social, cu sindicaliştii de la Câmpia Turzii, de la sfârştiul lunii august, acesta a anunţat că Guvernul va analiza contractul de privatizare a combinatului metalurgic, având în vedere numeroasele semne de întrebare pe care le ridică acest document.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Statul banditesc rromminia sta la cersit de la companii internationale dar o ia in bot de la cele care, cu adevarat, sunt producatoare de bunuri materiale. Exemplu concludent a fost Nokia! Oricare guvern, de la lovitura de stat din "89, format de banda de idioti nativ, clica securisto-comunista, si-a demonstrat, si i-si demonstreaza si in prezent, incapacitatea de a rezolva probleme inafara celor de contrabanda, trafic de persoane si furt din bugetul statului. Sa nationalizeze combinatul daca prezinta"numeroasele semne de întrebare" si sa-l administreze pentru a da de mincare palmasilor de acolo! Sunt in stare banditii? Desigur ca nu! Mai usor le este sa imprumute bani pentru plata pensiilor si salariilor pentru "nemunca"!

    Cand aud ca fata-palida asta (ca sa vbesc urat pe forum) de Liviu Pop se ocupa de astfel de probleme delicate, cum sunt cea de la Campia Turzii si de la Oltchim, simt ca mi se urca sangele la cap. Ce dreaq face falci-ambulante asta la cat de prost e? Doar respecta ordinele lui Ponta, care si ala le preia de la altcineva! Falci-ambulante asta de Pop e bun la toate - si la invatamant, si la privatizari, si la recalificari profesionale, si la consiliere psihologica, si la...mai du-te dreaq acasaa!

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb