Miss Ciocolata

Am văzut-o printre rafturi, la magazin. Era drăguţă. Problema era rochia. Ceva destul de neobişnuit, alb cu roşu, cu volane. Ce om normal ar purta aşa ceva la cumpărături? M-am lămurit repede după ce am observat că era înconjurată de cutii cu bomboane de ciocolată. Nu era un client, ci o "promoteriţă".

Să ne înţelegem. Nu ştiu exact cine era persoana respectivă. Poate era de treabă. Poate avea fraţi şi surori de hrănit acasă. Poate că făcea o muncă cinstită.

Însă ceva nu este în regulă. Nu am văzut pe nicăieri ce am observat la noi. Nici în America, nici în Europa de Vest sau de Sud. Nici măcar în "Estul sălbatic". Doar la noi magazinele, trotuarele, plajele, terasele şi parcurile sunt patrulate de personaje care fac reclamă la diverse produse. Îţi oferă mostre, îţi dau să guşti ceva, te pun să completezi formulare, îţi spun tot felul de poveşti, îţi cer numărul de telefon. Nişte domnişoare mi-au oferit la un moment dat un pachet de ţigări. (Este legal? Oricum nu nimeriseră omul. Nu am fumat niciodată). Practic toţi sunt tineri. Marea majoritate, fete.

Bănuiesc că sunt cine ştie ce şcoliţi. În acelaşi magazin, în aceeaşi zi, am dat peste altă "promoteriţă". Avea un stand cu batoane din acelea tip Dieta-Minune, pentru sportivi. "Sută la sută naturale!" - m-a asigurat domnişoara. Am întrebat câte calorii avea. Nu ştia. I-am arătat unde scrie. "450 la suta de grame". La valoarea aceasta era cam acelaşi lucru dacă aş fi mâncat ciocolată cu lapte...

Mulţimea de "promoteriţe" din spaţiile publice este un semn că se petrece ceva cu societatea şi cu economia românească. Este vorba de slujbe plătite, de regulă, mizerabil. Cele mai multe sunt temporare. Siguranţă a locului de muncă zero. Stabilitate nulă. Şi ce să scrii apoi în CV? "Am dansat la supermarket în costum de ursuleţ?".

Imensa majoritate a acestor oameni sunt la vârsta la care ar trebui să fie la şcoală. Nu neapărat la facultate, eventual la o şcoală profesională. În schimb, îi găseşti împărţind sticluţe de şampon trecătorilor. După aproape trei decenii de "tranziţie", economia românească nu poate oferi mai mult generaţiilor actuale de tineri. Nici în materie de job, nici în materie de educaţie.

Fenomenul mai dezvăluie ceva şi despre piaţă. Într-o economie avansată, oamenii au preferinţe destul de stabile. Iată unul dintre motivele pentru care nu eşti oprit de "promoteriţe" prin Suedia sau prin Austria. Doar cineva cu preferinţe instabile poate fi convins după ce gustă dintr-un iaurt colorat, între rafturi, să cumpere cu totul altceva decât avea de gând.

Alt element de explicat este atracţia obsesivă pentru "eşantioane" de tot felul. Nicăieri în lumea civilizată nu am observat asta. În România, vânzătorii îţi dau să guşti. Salam, brânză, pastă de măsline, miere. "Promoteriţele" îţi oferă ciocolată, napolitane, sucuri gazoase, gem la cutiuţe din plastic. De ce? Pentru că suspiciunea este generalizată. Clienţii suspectează că sunt traşi pe sfoară. Ceea ce în Occident, de regulă, nu este cazul. Brânza este brânză, cârnaţii conţin cârnaţi. Noi însă trăim într-o societate în care nivelul încrederii este extrem de redus. Şi atunci, producătorii trebuie să demonstreze şi ei, cum pot, că merită să te bazezi pe ei.

În fine, alt punct demn de menţionat. Înclinaţia spre gratuităţi. Discutaţi cu cei care se ocupă de "comerţul cu amănuntul". Pe orice piaţă este important, pentru consumatori, preţul mic. Însă pe piaţa românească preţul cel mai mic este criteriul esenţial, care le lasă în umbră pe toate celelalte. La limită, consumatorii ar vrea cât mai mult, pe gratis. Au fost condiţionaţi să gândească aşa după 7 decenii de socialism. Şi nu au nici o idee că aceste "gratuităţi" le plătesc, mai devreme sau mai târziu, din propriul lor buzunar.

Să tragem linie. Ce avem aici? O economie şi o societate din ce în ce mai divizate. La vârf, un grup de afacerişti penali, îmbogăţiţi din contracte cu statul. Au cumpărat aproape toate staţiile de televiziune, practic întreaga presă, parazitează chiar şi sectorul ONG-urilor. La bază, milioane de consumatori săraci, suspicioşi şi instabili.

Între aceste două straturi nu există o relaţie economică modernă. Transferul de bunuri se face într-un spaţiu magic, propriu unei societăţi primitive. Mii de "crăiese ale ciocolatei" umblă zâmbind printre muritori, cu coşuleţele cu bunătăţi. Pinguinii din burete cântă, maimuţicile împart brichete şi cartele pre-pay. Pe un colţ de tejghea oamenii completează formulare de tombolă. "Excursii pentru doi, în Seychelles". Doar dacă cumperi două borcane cu sos de spaghete.

Pe bună dreptate, oamenii lucizi sunt îngrijoraţi de felul în care a ajuns să arate politica din România. Dar primarul care cumpără, o dată la patru ani, un vot cu o sticlă de ulei este, în felul lui, un produs al aceleiaşi societăţi în care milioane de consumatori, zi de zi, cumpără, privesc şi speră. Ce anume? Să o întâlnească pe Zâna Marmeladei, de la care să capete - gratuit! - două bilete la Revelion.