Modernizarea Aeroportului Internaţional Sibiu costă aproape 60 de milioane de euro, cu 7 milioane mai mult decât suma estimată iniţial, în urma ultimelor calcule ale constructorilor, a declarat, recent, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Martin Bottesh. "Valoarea comunicată în urmă cu o jumătate de an a fost valoarea care a rezultat din studiul de prefezabilitate. În acel studiu nu s-au făcut calcule exacte. Calcule exacte au urmat în cadrul proiectării iar cifra exactă a fost dată de licitaţie. Este o valoare ceva mai mare decât cea prognosticată atunci. Însă schema noastră de finanţare permite această finanţare fără probleme", a spus Martin Bottesh, citat de Rompres. Preşedintele CJ, Martin Bottesh, primarul municipiului Sibiu, Klaus Johannis şi reprezentanţi ai celor trei firme care au câştigat cele două licitaţii de modernizare a aeroportului, au semnat, vineri, contractele. Dacă pista va avea constructori germani, terminalul, turnul şi clădirile din aeroport vor fi construite de două dintre cele mai puternice firme din judeţul Sibiu, Dafora Mediaş şi Con-A, care au câştigat licitaţia fiind asociate cu firma Lindner, partener din Germania.
Deocamdată, nu a fost făcută publică suma pe care o va încasa fiecare firmă care a câştigat licitaţiile de execuţie pentru Aeroportul Internaţional Sibiu.
Lucrările de modernizare la aeroport vor începe peste două săptămâni şi se vor finaliza în 2008. Costul total al investiţiei este estimat la aproape 60 de milioane de euro, din care Guvernul a promis 22 de milioane, jumătate din această sumă a ajuns deja la Sibiu. Primăria şi Consiliul Judeţean Sibiu contribuie cu 8 milioane de euro la proiect. Aproximativ jumătate din suma totală vor fi împrumutată de autorităţile locale, cel mai probabil de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), în luna octombrie. Contractele de execuţie pentru aeroport se vor încheia după un model numit FIDIC, agreat şi de marile bănci finanţatoare, cum ar fi BERD sau BEI.
Conform preşedintelui CJ, Martin Bottesh, aeroportul va fi modernizat complet în aproape doi ani de zile, terminalul urmând a fi gata în luna martie a anului viitor. Sibiul se pregăteşte să primeas-că în 2007 aproape un milion de vizitatori, datorită faptului că va fi capitală culturală europeană.