MODIFICĂRI LEGISLATIVE PENTRU MĂRIREA NUMĂRULUI DE PROSUMATORI Condominiile vor fi eligibile pentru montarea panourilor solare

I.GHE.
Ziarul BURSA #Politică #Energie / 14 iunie 2022

Condominiile vor fi eligibile pentru montarea panourilor solare

Fondurile alocate în domeniul energiei atât din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi de la bugetul de stat vor permite ca o mare parte dintre cetăţeni să se transforme din consumatori în prosumatori. Una dintre modalităţile prin care pot face acest lucru este dotarea locuinţelor cu panouri solare. Din păcate, implementarea pe scară largă a actualului program privind panourile solare, gestionat de Administraţia Fondului pentru Mediu, a fost blocată din cauza situaţiei existentă în condominii (blocuri de locuinţe). În acest caz, dacă nu toţi proprietarii sunt de acord cu efectuarea unei investiţii, fie şi de anvelopare, nu doar de montare a panourilor solare, investiţia nu mai poate fi realizată conform legislaţiei actuale. De aceea, pentru deblocarea situaţiei este nevoie de o intervenţie legislativă din partea Parlamentului.

"Primul pas ar fi, cred, să ne adresăm către cei care au accesat deja fonduri europene pe partea de anvelopare termică, pentru că acolo există un consens în asociaţia de proprietari şi toată lumea este de acord să modernizeze şi să investească pentru confortul personal. (...) Nu e atât de simplu pe cât pare la prima vedere. Avem legislaţie în vigoare care reglementează domeniul asociaţiilor de locatari şi nu ne este de folos doar inserţia în textul programului a câtorva cuvinte, ci trebuie să modificăm şi legea din spate. Au fost multe programe făcute din birou, fără consultarea din teren, şi când au fost consultate pe piaţă nu au avut beneficiari", a declarat, pentru DC News, George Stângă, preşedintele Comisiei pentru Mediu şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor.

El a menţionat că s-au luat măsuri şi pentru facilitarea verificării dosarelor depuse la AFM pentru programul privind panourile solare.

"Primul pas a fost deschiderea prin Administraţia Fondului de Mediu a unei surse de finanţare de 25.000 lei, cofinanţare 5000 lei din partea beneficiarului, prin care vrem să transformăm mare parte din români în prosumatori. Să aibă posibilitatea să producă energie electrică, surplusul să îl dea în sistem şi să îl consume în perioada nopţii când nu mai avem producţie efectivă pe panourile solare. La sfârşitul fiecărui an, se va face o analiză pentru a vedea cât a produs efectiv cetăţeanul respectiv, cât a consumat, şi unde sunt diferenţe de bani se va compensa dintr-o parte sau cealaltă. Avem două modalităţi de depunere a acestor dosare. A fost deja o primă sesiune, care s-a încheiat la finalul anului trecut. Cei care îşi doresc să beneficieze de aceşti bani au fost nevoiţi să depună proiectele direct la AFM, ceea ce a dus la o supraîncărcare a angajaţilor pe care îi avem acolo, deoarece avem un număr foarte mare de dosare. Am trecut la faza a doua, care se va deschide în perioada următoare, şi ne dorim ca firmele autorizate pentru a efectua aceste lucrări, să aibă posibilitatea de a primi astfel de dosare, să le analizeze şi apoi să depună la AFM doar dosarele care îndeplinesc toate condiţiile. Luăm, astfel, presiunea de pe angajaţii AFM şi dăm posibilitatea ca dosarele în curs de evaluare să fie evaluate într-o perioadă mai scurtă de timp", a mai spus George Stângă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Eu nu pricep pomenile astea (electorale) date de AFM. Daca se doreste ca toata tara sa isi puna panouri solare, luati masuri la nivel de tara. De exemplu, 0% TVA pentru populatie. Sau, deduceri fiscale (sa se poate deduce pretul panourilor din impozitul pe venit, de ex.). Ar fi atatea solutii care ar avea o logica si ar fi solutii la nivel de tara. Sa stea toata lumea la coada la o agentie din Bucuresti care controleaza banii gratuiti mi se pare o barbarie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb