Moştenirea Ribbentrop-Molotov

Până acum 16 ani, România a sărbătorit, oficial, ziua naţională la 23 August. Pentru a justifica alegerea, textele oficiale ale regimului comunist au invocat de-a lungul timpului, indiferent de variaţiile accentului ideologic, două seturi de evenimente, puternic corelate între ele, nu doar politic, ci şi istoric, evenimenţial. Lovitura de stat, care a dus la căderea regimului Antonescu şi, respectiv, prăbuşirea frontului din Est, în principal datorită masivei superiorităţi sovietice şi secundar, datorită dezorganizării produse de ieşirea forţelor armate ale României din dispozitiv. Atât Moscova, cât şi reprezentanţii săi politici la Bucureşti, au recunoscut că evenimentele interne se desfăşuraseră sub autoritatea Majestăţii Sale Regele Mihai I. Acest fapt ar fi trebuit să întărească poziţia Casei regale şi semnificaţia lui 10 mai, ca zi naţională. Imediat după crearea Republicii Populare, în perioada de ocupaţie sovietică, s-a vorbit despre eliberarea României de către armatele sovietice, care ar fi început cu ofensiva de la 23 August, pe frontul de la Iaşi-Chişinău. Mai târziu, retorica naţionalist-ceauşistă s-a reîntors la prioritatea evenimentelor interne, pe care le-a botezat, de data aceasta, ca început al unei revoluţii de eliberare naţională, anti-imperialistă, anti-fascistă etc. Cât despre eliberare, dacă admiţi că evenimentele interne au precedat decizia ieşirii armatei din dispozitivul german, atunci este clar că sovieticii nu prea au mai avut de ce să ne elibereze.

În realitate, Moscova a dictat României ce şi cum să sărbătorească. Iar trimiterea istorică nu avea în vedere nici schimbarea regimului politic de la 23 August 1944, nici vreo eliberare generică, ci dimpotrivă pierderea oricărei libertăţi o dată cu intrarea în lagăr! În lagărul pregătit de Stalin şi de regimul sovietic naţiunilor Europei centrale şi de sud-est, încă din 1939, pe frontispiciul căruia stătea scris, cu acelaşi cinism: Arbeit Macht Frei! Nu evenimentele lui august 1944 erau invocate, aşa cum generaţii de elevi, studenţi şi chiar academicieni au fost convinşi să creadă, ci acelea din August 1939! Cu un imens cinism, Moscova a impus românilor să sărbătorească Pactul Ribbentrop-Molotov, ca zi a lor, naţională!! Şi nu întâmplător!!

Importanţa politică a Pactului sovieto-german este atât de mare pentru politica Rusiei, fie ea sovietică sau post-sovietică, încât el nu a fost nici astăzi denunţat oficial. Şi, foarte probabil, nu va fi niciodată. Ea nu este atât juridică, cât politică. Documentele din epocă, în special discursul lui Molotov în faţa Sovietului Suprem, arată cu claritate că importanţa aceasta nu este un construct al interpretării târzii, post-factum. Ea a fost clar percepută chiar de iniţiatorii acestui tratat, de o formă cu totul specială şi cu consecinţe care nu au terminat să se consume, nici azi, după aproape de trei sferturi de secol.

În cea mai pură logică politică feudală, marile puteri ale Europei secolului XIX şi XX au râvnit să-şi extindă "domeniile exclusive", numite mai târziu "sfere de influenţă şi dominare" şi să le vadă recunoscute oficial de rivalii lor, prin tratate. Iar, dacă pentru asta era nevoie de un război, cu atât mai rău pentru învinşi! Ribbentrop-Molotov face un pas imens înaintea epocii sale: el defineşte "domeniile" europene ale Rusiei şi Germaniei, pe cale negociată, înainte de a se fi declanşat un război între cele două mari puteri. De aceea, a fost botezat Pact de neagresiune. Ceea ce, aparent, Moscova nu a înţeles din subtilitatea lui Ribbentrop a fost că nu era vorba despre un Pact General de Neagresiune, adică un pact valabil în orice condiţii, ci doar de unul limitat. El oferea Rusiei garanţia că atâta vreme cât se va afla pe "teritoriile ei exclusive", definite de anexele secrete ale tratatului, orice ar face, nu va întâmpina reacţia Berlinului, cu atât mai puţin una militară. Reciproc, Germania obţinea acelaşi tip de garanţii. Singurele de care avea nevoie, până la întărirea dispozitivului care i-ar fi permis să schimbe radical raportul de forţe faţă de Uniunea Sovietică, fie printr-o alianţă cu Marile puteri Europene, Franţa, dar mai ales Imperiul Britanic, ori la nevoie, după ce le va fi redus la ascultare, prin forţa armelor. Oricum ar fi fost, Pactul Ribbentrop-Molotov este cel mai important act internaţional care recunoaşte existenţa "domeniilor europene" ale Rusiei. De aceea, Moscova nu va renunţa la el niciodată. Atât puciul din August, ce coincidenţă!!, împotriva lui Gorbaciov, cât şi ulterioara cădere "democratică" de la putere, a celui ce fusese cel mai puternic om al sovietelor, poate fi înţeleasă deplin doar în legătură cu moştenirea Ribbentrop-Molotov. Eroarea impardonabilă a lui Gorbaciov pare să fi fost aceea de a fi semnalat Occidentului că este gata să negocieze moştenirea imperială. Era deja prea mult, pentru un singur om şi pentru epoca sa!!

Stabilind românilor "ziua naţională" la 23 August, Moscova a formulat o sentinţă politică grea ca o lespede de mormânt, pe care schimbările internaţionale ale ultimilor 70 de ani nu au clintit-o: soarta statală a României nu este decisă de tratatele Trianonului, ci de Pactul Ribbentrop-Molotov, adică de voinţa şi puterea Moscovei! Absolute, dacă ele se pot exercita absolut asupra României, sau relative, dacă trebuie negociate cu una sau mai multe dintre marile puteri europene. Niciodată cu România, însă, care nu se califică, în ochii Moscovei, decât pentru statutul de vasal, în cel mai bun caz!

Ca să-şi depăşească condiţia, atâta timp cât Pactul Ribbentrop-Molotov mai produce efecte, România ar trebui să declare 23 August, oficial, "zi de doliu naţional"!