MULTE DIN NOILE CLĂDIRI SUNT ÎN PERICOL "Piaţa neagră" a betoanelor depăşeşte 20% din totalul producţiei

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri Industriale / 3 octombrie 2008

"Piaţa neagră" a betoanelor depăşeşte 20% din totalul producţiei

Producţia de beton din staţiile din ţara noastră s-a ridicat, anul trecut, la circa 10-12 milioane mc. Din acest volum, peste 20% este produs şi vândut "la negru", estimează Bruno Roux, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Betoa­ne din România (APRB). Acest procent este unul îngrijorător întrucât betoanele de proastă calitate pun în pericol siguranţa clădirilor mai ales că România se află într-o zonă seismică, a declarat, ieri, domnia sa, în cadrul unei conferinţe de presă.

Producătorii şi constructorii sunt, acum, mai optimişti întrucât a intrat în vigoare un nou cod privind betoanele, armonizat cu legislaţia europeană, care stabileşte reguli clare şi responsabilităţi pentru toţi cei implicaţi în acest segment de piaţă. Bruno Roux a explicat: "Sunt ferm convins că aplicarea lui va conduce la apariţia de construcţii de calitate şi durabile. Autorităţile trebuie să realizeze şi instituţiile independente de control, care să verifice calitatea betoanelor şi modul de punere în operă şi să ia măsurile necesare pentru reducerea producţiei , care distorsionează piaţa".

Preşedintele APRB susţine că piaţa betoanelor a crescut accelerat în ultimii ani, iar pentru 2008 volumul produs şi vândut va spori cu 10-15% faţă de 2007. Producătorii care lucrează "la negru" se înmulţesc odată cu piaţa, iar măsurile de reglementare a acestei zone şi înăsprirea pedepselor vor diminua riscurile pentru construcţii. În prezent, estimările APRB indică un total de 300-400 de staţii de betoane.

Membrii asociaţiei, care sunt şi cei mai mari producători, deţin aproape jumătate din piaţă, cu un volum al vânzărilor anuale de 3-5 milioane mc".

La rândul său, Ion Crângaşu, directorul executiv al CIROM (Asociaţia producătorilor de Ciment), atrage atenţia că iniţiativa bună a autorităţilor de a adopta noul cod al betoanelor nu va avea impactul scontat asupra pieţei dacă nu vor fi înfiinţate şi organismele de control aferente. Acestea trebuie să fie independente şi nu în controlul statului. Până la apariţia lor, Inspectoratul de Stat în Construcţii va îndeplini acest rol. În plus, piaţa neagră a betoanelor poate fi eliminată prin realizarea unui sistem de agrementare şi certificare, fără de care să nu se poată realiza nicio construcţie nouă.

Marin Cristea, directorul general al Asociaţiei Română a Antreprenorilor din Construcţii (ARACO), a spus că noile reglementări pot fi întărite de sistemul de certificare profesională a firmelor de construcţii, proiect aflat în curs de aprobare la Guvern. Certificarea va da beneficiarilor garanţia bunei execuţii a structurilor de rezistenţă.

Cele mai afectate de betoanele de proastă calitate sunt construcţiile în regie proprie, atât vilele, cât şi imobilele multietajate. Marii investitori şi constructori nu riscă să achizioneze betoane de proastă calitate. Domnul Cristea apreciază că valoarea totală a producţiei de betoane este de circa 30 milioane mc, inclusiv betonul produs direct din saci, la nivel de gospodările şi cel realizat direct pe şantier.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb