Nabucco intensifică negocierile cu BEI, BERD şi IFC

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 19 ianuarie 2010

Nabucco intensifică negocierile cu BEI, BERD şi IFC

Instituţiile sunt interesate să finanţeze substanţial proiectul

Sub avalanşa de veşti despre progresele conductei South Stream, implementarea proiectului de gazoduct Nabucco, susţinut de Uniunea Europeană, avansează pe mai multe planuri. 2010 este un an decisiv pentru demararea proiectului.

Christian Dolezal, purtătorul de cuvânt al companiei de proiect Nabucco, ne-a declarat: "Pentru atragerea finanţării, au avut loc deja primele discuţii între consorţiul Nabucco şi BEI, BERD şi IFC. Toate aceste instituţii financiare sunt dispuse şi interesate să contribuie în mod substanţial la realizarea gazoductului. În curând, vor începe negocieri amănunţite pentru detalierea schemei financiare".

Ruta exactă va fi cunoscută în acest an

Domnia sa ne-a precizat că progrese importante se înregistrează şi pe planul proiectării detaliilor tehnice. Specialişti din fiecare ţară participantă (n.r. Turcia, Bulgaria, Româ-nia, Ungaria şi Austria) lucrează la proiectele tehnice pentru întreaga rută. Traseul final va fi prezentat cât mai curând posibil şi apoi va începe şi procesul de evaluare a impactului de mediu şi impactului social în toate ţările Nabucco.

Christian Dolezal ne-a mai declarat: "Menţionez că acordul interguvernamental pentru realizarea Nabucco a fost ratificat în Austria şi Ungaria şi este în proces de ratificare în Parlament, în România, Bulgaria şi Turcia. Acordul de sprijin pentru proiect este, în prezent, în curs de negociere între ministerele din ţările participante şi Compania de Proiect Nabucco. Aces-te negocieri vor fi finalizate în prima jumătate a anului 2010".

Licitaţiile pentru rezervarea capacităţii vor avea loc în curând

Potrivit domnului Dolezal, procesul de licitare pentru rezervarea capacităţii de transport a Nabucco este în pregătire şi va avea loc cât de curând posibil. Participanţii la proiectul Nabucco trebuie să ia decizia de investiţie în acest an.

Purtătorul de cuvânt al Nabucco a subliniat: "Toate ţările implicate în proiect s-au angajat să îl ducă până la capăt şi acest lucru este evident prin acordul interguvernamental semnat, vara trecută, la Ankara. Nu este o noutate pentru noi că marile companii energetice europene au relaţii de afaceri bune cu Gazprom şi că ţările europene au propriile politici energetice. Dar lucrurile acestea nu au un impact asupra Nabucco".

Gazul rusesc nu este exclus din aprovizionare, dar nu reprezintă principala ţintă

Principalele surse de aprovizonare pentru prima etapă a Nabucco sunt Irak, Azerbaidjan şi Turkmenistan. Furnizorii de gaze negociază, în prezent, cu mai multe companii producătoare de gaze, ne-a spus Christian Dolezal.

Recent, Turcia a anunţat că ar dori să invite Gazprom să participe la proiect. Potrivit domnului Dolezal, Consorţiul Nabucco a fost clar în privinţa aprovizionării anunţând că va trata toate sursele de aprovizionare în mod egal, conform contractelor încheiate de furnizori. "Nu vom exclude gazul rusesc, dar nu este scopul principal al Nabucco să atragă noi cantităţi din Rusia", ne-a declarat oficialul Nabucco.

Principala ţintă a Nabucco este aducerea gazului din regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu către consumatorii din Europa.

Acordul interguvernamental privind proiectul Nabucco este completat de un acord tehnic prin care se prevede că România va beneficia de o capacitate de 2,58 miliarde mc de gaze anual, capacitate pe care dacă nu o va folosi în întregime, o va putea vinde. Caracteristicile tehnice de proiectare ale Nabucco, prevăd o lungime totală a conductei de 3.300 km (din care 457 km pe teritoriul României) şi o capacitate maximă de 31 miliarde mc/an.

Potrivit datelor publicate de Transgaz, investiţia totală în proiectul Nabucco este estimată la opt miliarde de euro, din care valoarea investiţiilor estimate în România se ridică la aproximativ 1,4 miliarde de euro. Construcţia Nabucco, programată să înceapă în anul 2011, va fi finalizată în anul 2014. Uniunea Europeană a alocat deja, pentru construcţia acestui gazoduct, suma de 200 milioane de euro, mai arată sursa citată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Faceti ceva cu fotografiile astea. Nu se pot mari niciodata. nu se intelege nimic. par doar niste pete de culoare fara inteles.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb