NATO înfiinţează două centre de comandă şi control în România

Valentin Busuioc
Companii #Apărare / 5 februarie 2015

Unităţile, rol-cheie în legătura dintre forţele naţionale şi cele ale NATO

Actualizare 21:40 Şeful NATO ne laudă pentru iniţiativa înfiinţării Comandamentului de Divizie Sud-Est

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dat, astăzi, ca exemplu ţara noastră pentru iniţiativa de înfiinţare a Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est, unul dintre cele două centre de comandă şi control ale Alianţei care vor fi înfiinţate la noi, scriu surse din presă.

Astfel, în conferinţa de presă de astăzi din Bruxelles, de după reuniunea miniştrilor Apărării, Jens Stoltenberg a dat ca exemplu România pentru iniţiativa de a înfiinţa Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est.

Oficialul NATO a precizat că ţara noastră este una dintre naţiunile-gazdă pentru noile unităţi de comandă şi control a căror implementare va începe imediat, adăugând că România va organiza diferite exerciţii ale trupelor NATO.

Stoltenberg a adăugat că este vorba despre trupe terestre care vor activa pe teritoriul nostru, precum şi despre unităţi maritime şi aeriene, în legătură cu care vor fi luate decizii la următoarele întâlniri.

Totodată, potrivit oficialului, cele 5.000 de trupe din "Vârful de lance" NATO vor fi compuse dintr-o brigadă terestră şi vor primi sprijin aerian şi maritim, precum şi din partea forţelor speciale armate ale ţărilor membre NATO. Elementul principal va fi gata de deplasare în maximum 48 de ore, iar restul de trupe până la 30.000 din Forţa de reacţie rapidă a NATO va putea fi detaşată în cel mult o săptămână. Forţa va fi sprijinită de alte două brigăzi, în eventualitatea unei crize majore, care ar face să fie nevoie de sprijin pentru cei 5.000 de militari.

Jens Stoltenberg a mai spus că, astăzi, şase state membre s-au declarat dispuse să conducă, prin rotaţie, nou-înfiinţata "Spearhead Force" ("Forţa Vârfului de Lance"): Franţa, Germania, Italia, Polonia, Spania şi Marea Britanie.

---

Actualizare 21:21 Iohannis salută decizia NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat deciziile luate astăzi la Reuniunea miniştrilor Apărării ai statelor membre NATO, privind crearea centrelor de comandă în şase ţări din Flancul Estic al Alianţei, inclusiv în România, precum şi a unui Comandament multinaţional la nivel de divizie, în ţara noastră, conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Celelalte cinci state din flancul estic sunt: Bulgaria, Polonia, Letonia, Lituania şi Estonia.

Palatul Cotroceni remarcă "importanţa hotărârii asumate de România de a înfiinţa în ţara noastră un Comandament multinaţional la nivel de divizie, fapt subliniat şi în comunicatul final al Reuniunii, structură care va coordona centrele de comandă din România şi Bulgaria şi va asigura conexiunea la Comandamentul Întrunit Aliat de la Napoli", transmite documentul citat.

Iohannis susţine că "deciziile adoptate arată angajamentul ferm al statelor membre NATO de a pune în aplicare măsurile adoptate în cadrul Summitului NATO de la Wales (Marea Britanie) din 2014 privind consolidarea apărării comune pe Flancul Estic".

Preşedintele subliniază "determinarea ţării noastre de a întreprinde acţiunile necesare pentru crearea celor două structuri ale NATO în România, în calendarul asumat la nivel Aliat, aşa cum a afirmat şi în cadrul întâlnirii avute în luna ianuarie cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg", mai informează Preşedinţia.

---

Două centre de comandă şi control ale NATO vor fi înfiinţate în ţara noastră, urmând să devină operaţionale anul viitor, au decis astăzi miniştrii Apărării din statele membre ale Alianţei, scriu surse din presă.

În cele două unităţi, vor activa militari români şi din alte state membre.

La reuniunea miniştrilor Apărării de la Bruxelles de astăzi, a fost decisă constituirea imediată, pe teritoriile aliaţilor din est (România, Polonia, Bulgaria, Estonia, Letonia şi Lituania), a unor Unităţi pentru Integrarea Forţelor NATO, structuri multinaţionale de comandă şi control ale Alianţei Nord-Atlantice, care vor "asigura o prezenţă vizibilă şi continuă a NATO pe teritoriul aliaţilor estici".

În plus, ţara noastră va găzdui un Comandament Multinaţional de Divizie Sud-Est care va funcţiona ca un centru de comandă-control în cazul dislocării de forţe pe flancul estic al NATO.

Ministrul român al Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat: "După primirea în NATO din 2004, măsurile care s-au aprobat astăzi pentru România sunt foarte importante, putem să le spunem chiar istorice, vizavi de reasigurarea pe flancul estic al NATO şi UE. Aceste structuri multinaţionale NATO de comandă şi control reprezintă materializarea deciziei adoptate la summitul din 2014, privind asigurarea unei prezenţe vizibile şi persistente a NATO pe teritoriul ţărilor aliate. Aceste unităţi vor avea un rol-cheie pentru legătura dintre forţele naţionale şi cele NATO, asigurând elementul de comandă şi control în situaţii în care noua forţă de reacţie a Alianţei, cea cu nivel ridicat de operativitate, va fi dislocată".

Demnitarul de la Bucureşti a mai spus că, în discuţiile ministeriale de astăzi, s-a stabilit şi aplicarea măsurilor necesare pentru operaţionalizarea Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat ("Vârful de lance"), prezentată azi de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Ea va consta într-o brigadă de forţe terestre, având în compunere până la cinci batalioane de manevră, cu o viteză de reacţie de la două la trei zile în cazul unui conflict.

Pentru acest an, va fi testată o soluţie interimară a programului, cu contribuţii din partea Germaniei, Olandei şi a Norvegiei.

Cele două centre de la noi vor fi implementate în 2015 şi vor fi puse la dispoziţia Alianţei Nord-Atlantice începând cu anul 2016. Aici, vor lucra personal român şi militari din statele membre NATO. Printre ţările membre vehiculate că vor trimite militari în România, se numără Marea Britanie, SUA, Canada, Bulgaria, Turcia sau Polonia.

Astfel, Marea Britanie va avea un rol de conducere în Forţa de reacţie rapidă a NATO din Europa Centrală şi de Est, urmând să trimită trupe în comandamentele regionale din ţara noastră şi Polonia, a anunţat ministrul Apărării de la Londra, Michael Fallon, conform BBC. Regatul Unit va trimite 1.000 de militari şi patru avioane de vânătoare Typhoon, a precizat Fallon.

Tot astăzi, ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit cu reprezentanţii a 29 de firme britanice de apărare şi securitate cu potenţiali parteneri români şi reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale autohtone, conform unui comunicat remis redacţiei.

Evenimentul a fost organizat, în Capitală, de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în colaborare cu Asociaţia Companiilor britanice din domeniile apărare, securitate, aerospaţial şi spaţiu.

La eveniment, au mai fost prezenţi Sorin Encuţescu (secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, coordonator al industriei naţionale de apărare), precum şi reprezentanţi ai principalelor instituţii din Sistemul Naţional de Apărare Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.

Atât ambasadorul britanic, Paul Brummell, cât şi secretarul de stat Sorin Encuţescu au reiterat sprijinul guvernelor celor două ţări partenere în promovarea şi dezvoltarea cooperării în domeniul industriei de securitate şi apărare, între companiile româneşti şi britanice.

Cu această ocazie, diplomatul britanic a declarat: "Mă bucur că aveţi astăzi ocazia să aflaţi detalii despre expertiza britanică în domenii de înaltă tehnologie, cum ar fi comunicaţiile, supraveghere şi contrasupraveghere, radare şi război electronic, precum şi echipamente optice şi de navigare."

Discuţiile au continuat sub coordonarea secretarului de stat Sorin Encuţescu, la sediul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, unde companii reprezentative ale industriei româneşti de apărare au prezentat o parte din capabilităţile proprii în perspectiva unor investiţii britanice în România.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb