NATO, un "investitor" strategic

Declaraţiile pe care le-a făcut recent şeful NATO, Jens Stoltenberg au fost lămuritoare şi cu privire la politica fiscală a României din perioada următoare, fiind util de avut în vedere pentru oricine este interesat de prognoze referitoare la economia românească. Şeful NATO a subliniat de cel puţin cinci ori importanţa creşterii capacităţii de apărare a României prin realizarea de achiziţii militare, chiar a felicitat ţara noastră pentru "politica fiscală responsabilă", pentru că a luat "decizii dificile care au redus deficitul şi au încurajat creşterea economică".

Astfel, domnia sa a confirmat indirect că ofensiva ANAF de combatere a evaziunii fiscale şi campania DNA împotriva corupţiei au legătură cu imperativul consolidării bugetului de stat în ritm accelerat, iar ambele vor continua. Cele mai recente exemple sunt percheziţiile realizate în urmă cu o săptămână de procurorii DIICOT şi inspectorii antifraudă ai ANAF în complexul "Dragonul Roşu", pentru un prejudiciu de peste 31 milioane de euro, respectiv ancheta DNA care îl vizează pe omul de afaceri Horia Simu, în care prejudiciul este estimat la 55 milioane de euro. Numai aceste două cazuri indică aproape 100 milioane de euro care pot fi recuperaţi la bugetul public şi utilizaţi pentru finanţarea cheltuielilor de apărare.

De fapt, în România se repetă modelul de succes aplicat anterior în Italia, unde principala agenţie de combatere a evaziunii fiscale şi a criminalităţii economice, anume Guardia di Finanza, se află formal sub autoritatea Ministerului Economiei şi Finanţelor, dar face parte din Forţele Armate italiene. Soluţia găsită în cazul României a fost conjugarea pe un obiectiv comun a instituţiilor de forţă, precum DNA, DIICOT şi MAI, iar în mod particular detaşarea a 140 de ofiţeri SRI la ANAF, aspect precizat public de Victor Ponta în luna aprilie a anului curent.

Ca să nu fie nicio îndoială, toţi oficialii români cu care Jens Stoltenberg a avut întrevederi la Bucureşti au confirmat angajamentul ferm al ţării noastre la misiunile şi obiectivele NATO, prin alocarea resurselor necesare în acest sens. Bugetul alocat MApN trebuie să crească la 2% din PIB până în 2017, scop în care celelalte instituţii mai-sus pomenite vor continua să prigonească evazionişti şi să aresteze corupţi. Aşadar, vizita la Bucureşti a secretarului general al NATO a evidenţiat cel mai predictibil reper din conduita fiscală a Guvernului român pentru următorii ani: apetitul feroce pentru banii colectaţi din taxe şi impozite, mai nou şi cei obţinuţi din recuperarea prejudiciilor financiare calculate de procurori şi confirmate de instanţele care emit sentinţe definitive.

În acest mod, NATO devine indirect un "investitor" strategic în economia României şi reuşeşte să facă ceea ce guvernele de la Bucureşti au eşuat constant: o agregare semnificativă a capitalului autohton la bugetul de stat, într-un interval de timp bine determinat şi cu destinaţie precisă. Prin noi înşine, cum ar spune liberalii. De aici, posibilitatea de folosi acest capital, măcar în parte, pentru a porni hotărât dezvoltarea industriei de apărare din România, care acum nu este nici integrată celei europene şi nu are nici colaborări de anvergură cu cea din SUA (două perspective complementare, nu incongruente!).

Această industrie nu e deocamdată un motor în economia ţării, dar poate fi. Banii pe care guvernul îi va aloca cheltuielilor de apărare trebuie să revină în România, cel puţin prin respectarea integrală şi fără întârzieri a obligaţiilor de offset aferente oricărui contract încheiat cu furnizori străini pentru achiziţia de tehnică militară. La modul optim, aceşti bani ar trebui utilizaţi pe modelul Turciei, respectiv pentru dezvoltarea de noi unităţi de producţie şi centre de mentenanţă în România, în formule de parteneriat cu companii din Europa şi SUA, care să asigure transfer de tehnologie şi acces la piaţa internaţională de profil. De exemplu, este cert interesul unor mari companii, precum DIEHL Defence din Germania, Finmeccanica SpA din Italia, Airbus Helicopters din Franţa, să facă afaceri "cu" România. Sarcina guvernului român e să le convingă să facă afaceri "în" România, astfel încât pe viitor să fie multiplicat exemplul pozitiv dat de Airbus Helicopters, care a început lângă Braşov construcţia unei unităţi de ansamblare a modelului Super Puma MK1.

După 10 ani de apartenenţă la Alianţă, evoluţiile îngrijorătoare din partea estică a Europei au făcut România să realizeze că are nevoie să fie inclusă cât mai cuprinzător în planurile de contingenţă ale NATO. Într-unul dintre rarele sale momente de seriozitate, guvernul de la Bucureşti ar trebui să înţeleagă esenţa victoriei aliate la finalul celui de-al doilea război mondial: Aliaţii au inversat cursul iniţial al acestuia nu pentru că au avut o capacitate de luptă mai bună decât cea a Axei, ci pentru că şi-au dezvoltat rapid o capacitate superioară de producţie industrială.