Negocierile dintre "KazMunayGas" şi CEFC privind vânzarea "Rompetrol", în etapa finală

Andrei Stan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Energie / 15 decembrie 2016

Negocierile dintre "KazMunayGas" şi CEFC privind vânzarea "Rompetrol", în etapa finală

Actualizare 18:14 KMGI vrea să crească capacitatea de rafinare la 10 milioane tone de ţiţei pe an, după încheierea acordului cu CEFC

"KMG International" (KMGI) îşi propune să crească capacitatea de rafinare la 10 milioane tone ţiţei pe an, în ţara noastră, să construiască până la 200 de noi puncte de alimentare cu carburanţi şi o centrală de cogenerare pe platforma Petromidia, după încheierea acordului cu CEFC ("China Energy Company Limited") care atestă angajamentul de a efectua tranzacţia de cumpărare a 51% din acţiunile KMGI.

Zhanat Tussupbekov, CEO KMGI, a declarat, într-un comunicat al companiei, remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB): "Strategia KMG International cu noul acţionar vizează ample proiecte de dezvoltare, România fiind prioritatea de business. Având în vedere potenţialul energetic al Kazahstanului, resursele financiare ale Chinei, vom avea un aport considerabil la dezvoltarea României. Ne propunem să creştem capacitatea de rafinare la 10 milioane tone ţiţei pe an, să construim până la 200 de noi puncte de alimentare carburanţi, dezvoltarea serviciilor industriale în zona de upstream şi downstream şi construcţia unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia. Investiţiile realizate până în prezent, modelul de afaceri implementat şi parteneriatele de afaceri care urmează să fie dezvoltate în viitor sunt factorii necesari care ne ajută să fim optimişti în ceea ce priveşte creşterea în continuare a businessului".

KMGI salută încheierea acordului de astăzi de la Bucureşti între compania "KazMunayGas" Kazahstan şi CEFC şi semnarea unui set de documente, confirmând astfel "parteneriatul solid" dintre cele două companii, precizează comunicatul.

Compania din Kazahstan precizează: "După o perioadă în care ambele părţi au clarificat anumite aspecte tehnice şi juridice ale acordului, KMG NC şi CEFC au reafirmat angajamentul de a sprijini implementarea planurilor de dezvoltare KMGI în România şi în regiunea Mării Negre. Acordul se va supune procedurilor standard şi etapelor de validare, incluzând aprobările din partea UE şi din partea autorităţilor cu competenţă în domeniu din România şi China.(...) Activele şi operaţiunile deţinute şi desfăşurate de KMG International (KMGI) în Europa şi în regiunea Mării Negre vor servi drept platformă de dezvoltare, care va viza atât creşterea performanţelor operaţionale şi financiare ale KMGI, cât şi extinderea activităţilor şi operaţiunilor efectuate de către CEFC la nivel internaţional".

KMGI susţine că va lua în considerare continuarea livrărilor de ţiţei către subsidiarele KMGI în scopul de a susţine şi de a extinde operaţiunile sale de bază în Europa, susţinând operaţiunile de rafinare de la Petromidia.

Comunicatul adaugă: "Parteneriatul strategic va aduce beneficii pentru KMG NC, CEFC şi KMG International şi va stabili cadrul necesar pentru viitoarele proiecte comune, contribuind la creşterea economică şi socială în zonele în care aceste proiecte vor urma să fie implementate, cele mai multe dintre ele fiind în România. Susţinem ferm toate angajamentele noastre derivate din Memorandumul de Înţelegere cu statul român, inclusiv stabilirea unui Fond de Investiţii Româno-Kazah în valoare de până la 1 miliard de dolari, în funcţie de condiţiile de piaţă în cursul perioadei de investiţie de 7 ani".

KMG International a identificat deja o serie de proiecte profitabile pentru Fondul de Investiţii, precum extinderea reţelei de staţii de carburanţi de pe piaţa locală, construirea unei noi centrale de cogenerare pe platforma Petromidia şi continuarea investiţiilor în sectorul de upstream - pentru a genera beneficii în mod direct şi indirect pentru economia României, pentru comunităţile în care aceste proiecte vor fi implementate, inclusiv crearea unui număr de aproximativ 2.000 de locuri de muncă în cadrul diferitelor etape ale proiectelor.

KMG International se mai declară "preocupată" de procedurile administrative luate de către Guvernul României, care vor permite implementarea proiectelor.

-----------

"KMG International NV" (KMGI), acţionarul majoritar al societăţii "Rompetrol Rafinare", anunţă că negocierile dintre compania naţională "KazMunayGas" din Kazakhstan (KMG NC) şi compania chineză CEFC ("China Energy Company Limited") pentru tranzacţia de cumpărare a 51% dintre acţiunile "KMG International" NV au ajuns în etapa finală.

"Rompetrol Rafinare" (RRC) precizează, într-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB): "Acordul între KMG NC şi CEFC, care atestă angajamentul ferm de a efectua tranzacţia, urmează să fie semnat, împreună cu un set de documente, confirmând astfel parteneriatul solid dintre cele două companii. Activele deţinute şi operaţiunile desfăşurate de KMGI în Europa şi în regiunea Mării Negre vor servi drept platformă de dezvoltare şi vor viza atât creşterea performanţelor operaţionale şi financiare ale KMGI, cât şi extinderea activităţilor şi operaţiunilor efectuate de către CEFC la nivel internaţional".

Potrivit RRC, parteneriatul strategic va aduce beneficii pentru KMG NC, CEFC şi KMGI, stabilind cadrul necesar pentru viitoarele proiecte comune, contribuind la creşterea economică şi socială în zonele în care aceste proiecte vor urma să fie implementate, cele mai multe dintre ele fiind în ţara noastră.

În luna aprilie a acestui an, KMG şi compania CEFC au ajuns la un acord prin care chinezii urmau să preia 51% din acţiunile KMGI.

KMG International este o companie care desfăşoară operaţiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, upstream şi servicii industriale în 15 ţări. În România, Grupul operează rafinăria Petromidia Năvodari cu o capacitate de procesare de peste 5 milioane de tone/an, Vega Ploieşti - cea mai veche unitate de profil în funcţiune (1905), dar şi o reţea de distribuţie a carburanţilor formată din peste 740 de puncte de alimentare, 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. S-au mai vandut niste actiuni doar atat. RRC este intr-o situatie grea din cauza neregulior.

    Super tare! O sa fie în beneficiul României. Am citit că strategia KMGI împreună cu noul acționar, urmărește creșterea capacității de rafinare, la 10 milioane tone țiței pe an și construirea a 200 de noi benzinării. Bravo!

    România chiar este pe cale să devină un hub energetic în regiunea Mării Negre. Toate aceste investiții aduc o contribuție economică semnificativă pentru țara noastră: preturi mai mici, economie mai puternica, mai multe locuri de munca, venituri mai mari!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb