A.S., A.A.Companii / 15 decembrie 2016
Gabriel Dumitraşcu, fostul şef al direcţiei de privatizare din Ministerul Energiei, care a candidat pentru Consiliul de Supraveghere de la Hidroelectrica, i-a făcut, ieri, plângere penală lui Victor Vlad Grigorescu, actual ministru al energiei, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Domnul Dumitraşcu reclamă nereguli în desfăşurarea procedurilor de recrutare a conducerii Hidroelectrica.
EMILIA OLESCUBănci-Asigurări / 15 decembrie 2016
Piaţa de Capital / 15 decembrie 2016
În România, investitorii de retail care fac plasamente pe pieţele străine de capital se confruntă cu problema impozitării separate a câştigurilor nete înregistrate pe fiecare piaţă străină în parte. Pierderile înregistrate pe o piaţă sunt compensate doar cu profitul obţinut în piaţa respectivă, astfel ajungându-se la situaţia în care impozitarea se face pe sume mai mari decât cele din câştigul net al portofoliului.
Mina IrinaInternaţional / 15 decembrie 2016
Actualizare 11:30 Preşedintele Fed: "Alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA a pus banca centrală americană într-un nor de incertitudini"
Alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA a pus banca centrală americană într-un "nor de incertitudini" şi i-a făcut pe unii membrii ai conducerii instituţiei să îşi schimbe estimările privind evoluţia economiei, a declarat preşedintele Fed, Janet Yellen, într-o conferinţă de presă ţinută după anunţarea deciziei.
Actualizare 09:12 Florin Cîţu: "Economia UE nu şi-a revenit după criza din 2008 şi faptul că SUA vede deja sfârşitul acestei perioade de creştere reprezintă o veste proastă"
A.S.Companii / 15 decembrie 2016
Neaplicarea dispoziţiilor legale şi stabilirea preţului de referinţă a gazelor naturale extrase în România în alte condiţii decât cele stabilite prin Legea petrolului nr. 238/07.06.2004 au condus la diminuarea redevenţei petroliere cuvenită bugetului de stat, pentru perioada 2011-2015, cu suma estimată de 4.671.501.106,7 lei (1.390.987.220 USD), potrivit Raportului de audit al performanţei privind concesionarea resurselor minerale ale ţării în perioada 2011-2015, realizat de Curtea de Conturi a României.
Andrei StanPiaţa de Capital / 15 decembrie 2016
Actualizare 18:14 KMGI vrea să crească capacitatea de rafinare la 10 milioane tone de ţiţei pe an, după încheierea acordului cu CEFC
"KMG International" (KMGI) îşi propune să crească capacitatea de rafinare la 10 milioane tone ţiţei pe an, în ţara noastră, să construiască până la 200 de noi puncte de alimentare cu carburanţi şi o centrală de cogenerare pe platforma Petromidia, după încheierea acordului cu CEFC ("China Energy Company Limited") care atestă angajamentul de a efectua tranzacţia de cumpărare a 51% din acţiunile KMGI.
Stelian BădescuAnticorupţie / 15 decembrie 2016
ADINA ARDELEANUPiaţa de Capital / 15 decembrie 2016
A.V.Materii Prime / 15 decembrie 2016
Preţul futures al aurului a crescut ieri, pe pieţele externe, lăsând în urmă nivelul minim al ultimelor zece luni, consemnat în ziua precedentă, în condiţiile în care traderii au făcut hedging împotriva unei potenţiale surprize din partea BĂNCII CENTRALE AMericane (Federal Reserve - Fed), care era aşteptată să anunţe majorarea dobânzii-cheie pentru prima oară în acest an.
ADELINA TOADERCompanii / 15 decembrie 2016
S.B.Politică / 15 decembrie 2016
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, astăzi, că au existat "demersuri mai puţin oficiale" ale PNL către ALDE, însă nu au avut loc discuţii oficiale privind o eventuală majoritate, pe motiv că liberalii încearcă doar să "iasă din încurcătură" după alegeri şi sunt pe poziţii "foarte îndepărtate" ideologic de ALDE.
ADI IACOBInternaţional / 15 decembrie 2016
După ce, de-a lungul campaniei sale electorale, a atacat companiile de tehnologie şi pe directorii lor, acuzându-i de evaziune fiscală, de faptul că nu fac investiţii în SUA şi cerând oamenilor să-i boicoteze, preşedintele ales al SUA Donald Trump i-a invitat pe liderii marilor companii de tehnologie la o întâlnire faţă în faţă, la New York, pentru a discuta despre viitorul industriei tehnologiei, informează BBC.
Internaţional / 15 decembrie 2016
A.A.Bănci-Asigurări / 15 decembrie 2016
Piaţa de Capital / 15 decembrie 2016
Fondurile imobiliare NEPI şi Rockcastle au anunţat că vor fuziona într-o nouă entitate înregistrată în Isle of Man, NEPI Rockcastle PLC ("NewCo"), tranzacţie ce se va implementa pe baza unui raport de schimb de 4,5 acţiuni existente Rockcastle pentru 1 acţiune existenţa NEPI, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
M.I.Companii / 15 decembrie 2016
OCTAVIAN DANCultură / 15 decembrie 2016
ALINA VASIESCUInternaţional / 15 decembrie 2016
V.R.Jurnal de criză / 15 decembrie 2016
S. N.Piaţa de Capital / 15 decembrie 2016
MINA IRINAPiaţa de Capital / 15 decembrie 2016
Piaţa de Capital / 15 decembrie 2016
A.M.Materii Prime / 15 decembrie 2016 /
Internaţional / 15 decembrie 2016
Jose FierroBănci-Asigurări / 15 decembrie 2016
Jose FierroBănci-Asigurări / 15 decembrie 2016
Internaţional / 15 decembrie 2016
A.M.Piaţa de Capital / 15 decembrie 2016 /
A.A.Piaţa de Capital / 15 decembrie 2016 /
C.P.Piaţa de Capital / 15 decembrie 2016
V.R.Internaţional / 15 decembrie 2016
A.S., A.A. (translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 15 decembrie 2016
Andrei Iacomi
A.V.
George Marinescu
George Marinescu
A.I.
A.I.
![]() | 4.9775 |
![]() | 4.3576 |
![]() | 5.2994 |
![]() | 5.8057 |
![]() | 465.6930 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 16 aprilie
George Marinescu