NICI VORBĂ DE CONTURI BLOCATE Conducerea Oltchim negociază cu băncile rescadenţarea împrumuturilor

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 septembrie 2012

Conducerea Oltchim negociază cu băncile rescadenţarea împrumuturilor

Update 19.07 > Daniel Fenechiu, avocatul lui Dan Diaconescu: "Nu cred că discuţiile de la minister se vor finaliza astăzi. Acestea vizează, în primul rând, Arpechimul".

.....

Update 17.57 > Dan Diaconescu a ajuns la Ministerul Economiei şi spune că doreşte să continue negocierile cu OPSPI.

La intrarea în sediul Ministerului, jurnalistul a declarat: "Nu putem să ne lăsăm traşi pe sfoară de către guvernanţi. Noi facem aceste demersuri pentru milioane de români deci nu ne lăsăm călcaţi în picioare. Vom continua negocierile, noi vrem să folosim toate zilele posibile".

Întrebat încă odată dacă are banii pentru acţiuni, patronul OTV a spus "Partenerii noştri au încălcat toate clauzele de confidenţialitate şi nu cred că mai există vreo urmă de îndoială. Banii există, mai trebuie doar ca domnul Ponta să vrea aceşti bani. Voi vedea ce vor guvernanţii şi vă voi pune la curent".

---------------------

UPDATE 17.09 > Surse bancare au confirmat pentru BURSA că Dan Diaconescu urmează să se întâlnească astăzi cu reprezentanţii EximBank.

-------------

UPDATE 16.40 > Dan Diaconescu a plecat din nou de acasă şi le-a spus jurnaliştilor că se duce la EximBank.

------------------

UPDATE 16.05 > Dan Diaconescu s-a întors acasă

După ce s-a plimbat prin Bucureşti şi a vizitat două bănci, Dan Diaconescu s-a întors acasă spunându-le jurnaliştilor că are cei 45 de milioane de euro şi a vrut să plătească banii pe acţiuni de o săptămână. "Urmează cele mai grele trei zile. Să sperăm că după ce semnăm, statul român va avea acelaşi comportament faţă de noi pe care l-a avut şi faţă de alţi investitori care au venit în ţară", a declarat Diaconescu.

----------------

UPDATE 15.47 > La ieşirea din bancă, Dan Diaconescu a spus jurnaliştilor că merge la altă unitate bancară şi că are banii, dar prima dată vrea să-i arate dovada premierului Victor Ponta.

------------------

UPDATE 15.16 > D.D. la munte şi la mare

Dan Diaconescu a plecat de acasa şi a zis ziariştilor că se duce la Minister să semneze contractul.

Pe drum, s-a gândit să treacă pe la Banca OTP.

Ziariştii, după el.

"Aha, se duce să ia banii", s-au gândit ei.

Un milion intră într-o geanta diplomat.

Patruzeci şi cinci de milioane, în patruzeci şi cinci de genţi.

Întrucât D.D. nu este însoţit de 22 de bodyguarzi, dar îl însoţesc zeci de ziarişti, care-i sorb fiecare suspin electoral, probabil că vedeta TV va face apel la colegii de breaslă, să-l ajute să ducă purcoiul de bani, la Minister.

Bănuiesc că, ulterior, îşi va plimba căţelul prin parc.

Sau pisica.

Sau Şobolanul.

Asta îi va creşte cota electorală, printre apărătorii drepturilor animalelor.

(F.G.)

-------------

UPDATE 14.45 > Dan Diaconescu: "Sper să semnăm astăzi contractul"

Dan Diaconescu a plecat în urmă cu câteva minute de acasă îndreptându-se către sediul Ministerului Economiei. jurnalistul a declarat la plecare că speră ca astăzi să semneze contractul de vânzare-cumpărare a pachetului de acţiuni a combinatului Oltchim.

---------------

UPDATE 14.20 > Vocea Rusiei: De fiecare dată când în peisajul mediatic apare vreun personaj negativ sau controversat, numaidecât se va găsi o modalitate de a face o legătură între el şi Rusia, KGB sau "mafia rusească".

Potrivit unui articol publicat de Valentin Mândrăşescu la Vocea Rusiei, implicarea companiei ruseşti DiP Sovgroup în privatizarea Oltchim "miroase a înscenare, fiind cusută cu aţă albă". Redactorul susţine: "Presupunând prin absurd că o companie rusească şi-ar dori să acţioneze prin terţi, nu ar fi lucrat niciodată cu un "terţ" din România, dată fiind imposibilitatea totală de a păstra măcar o umbră de confidenţialitate în relaţiile cu "afaceriştii" de pe malurile Dâmboviţei".

În articolul "Cine sunt "ruşii" din spatele lui Dan Diaconescu?", Valentin Mândrăşescu scrie: "O analiză mai atentă a presupusei companii-partenere a lui Dan Diaconescu, relevă cu totul alte legături decât cele vehiculate în mass-media. DiP Sovgroup a fost într-adevăr implicată în tranzacţii dubioase în 1992 în Rusia, dar în aceste tranzacţii statul rus nu a fost un beneficiar, ci a fost o victimă. Cea mai "glorioasă" pagină a istoriei acestei companii a fost scrisă în Ucraina, în 1994 atunci când prin această companie a fost devalizată Banca Ucrainei, cel puţin aşa au considerat procurorii din acea perioadă. În acest dosar, în calitate de martor şi apoi inculpat, a fost implicat viitorul preşedinte pro-american al Ucrainei şi inamic declarat al Federaţiei Ruse, Viktor Yuschenko care pe atunci deţinea funcţia de guvernator al Băncii Naţionale. Cei interesaţi de detalii pot consulta dosarul 49-457/1994 din arhiva Parchetului General de la Kiev şi găsi anumite similitudini ale acestui caz cu devalizarea şi falimentarea Băncii Internaţionale a Religiilor şi Bancorex. Similitudinile nu sunt deloc întâmplătoare. În aceste condiţii, cei care îşi doresc să găsească legăturile reale şi nu cele imaginare pe care le are Dan Diaconescu în exteriorul României ar trebui să-şi concentreze atenţia la Vest şi la experţii în devalizări şi escrocherii specializaţi pe arealul geografic est-european".

Redactorul de la Vocea Rusiei comentează şi pe seama comentariilor legate de faptul că PricewaterhouseCoopers lucrează cu statul rus. "Procurorii ruşi au folosit rapoartele de expertiză comandate de la PwC pentru a-l condamna pe oligarhul Khodorkovsky, ceea ce a condus implicit la reîntoarcerea unor active importante în posesia statului rus. În cazul României, serviciile consultanţilor străini au facilitat transferul Oltchim de la stat la "investitorul" Dan Diaconescu. Diferenţa este principială şi vizibilă".

-------------------

UPDATE 14.00 > Sindicatul Liber Oltchim a făcut publice cele cinci clauze pe care le-au introdus în contractul de vânzare cumpărare al combinatului, prin intermediul liderului de sindicat, Mihai Diculoiu, prezent la negocierile purtate de avocaţii lui Dan Diaconescu cu OPSPI.

Biroul Executiv al Sindicatului Liber Oltchim prezent la negocieri a cerut includerea următoarelor clauze:

Măsuri obligatorii din partea vânzătorului că nu va declara insolventa SC Oltchim SA de către creditorii din partea societăţilor cu capital majoritar de stat şi AVAS.

Contractul de Vânzare-Cumpărare Acţiuni să includă o anexă privind strategia de preluare a Rafinariei Arpechim Piteşti de la SC Petrom care să cuprindă clauze asiguratorii din partea vânzătorului şi cumpărătorului în acest sens.

Drepturile salariale restante să fie plătite de către vânzător la data semnării Contractului de Vânzare-Cumpărare Acţiuni.

Preluarea şi respectarae clauzelor Contractului Colectiv de Muncă la nivelul SC Oltchim SA .

Preluarea întregului personal al SC Oltchim SA cu respectarea Contractului individual de Muncă.

---------------------

UPDATE 12.31 > Serviciile secrete interesate de privatizarea Oltchim

Serviciului Român de Informaţii (SRI) a întocmit, de-a lungul timpului, 190 de rapoarte asupra situaţiei de la combinatul Oltchim, pe care le-a trimis către factorii decidenţi, astfel că "autorităţile au ştiut despre situaţia de la Oltchim", a declarat directorul SRI George Maior, potrivit sursele de presă.

Teodor Meleşcanu, şeful Serviciului Informaţii Externe, a declarat că eşuarea privatizării Oltchim poate fi un atac la siguranţa naţională. Domnia sa a declarat că la solicitarea Guvernului, serviciul pe care îl conduce ar putea verifica bonitatea companiilor externe care au licitat pentru Oltchim.

Şeful SIE a mai spus că: "Există câţiva investitori interesaţi, strategici. Dintr-un motiv sau altul nu au participat pentru moment la licitaţie, dar eu cred că există un interes destul de mare pentru această zonă şi sunt convins că, dacă lucrurile se fac cum trebuie, poate să fie un succes această privatizare".

----------------------

UPDATE 11.45 > Avocatul lui Dan Diaconescu, Daniel Fenechiu, a declarat că el şi echipa sa sunt dispuşi să continue negocierile şi în weekend.

"Continuăm şi mâine şi poimâine, din punctul meu de vedere putem lucra şi în weekend, dacă autoritatea contractuantă este de acord, atunci eu sunt dispus. Am negociat ziua, am discutat noaptea, a fost o perioadă destul de grea", a declarat Fenechiu.

------------------

UPDATE 11.35 > Mihai Diculoiu, liderul de sindicat de la Oltchim, a făcut apel la încetarea protestelor de la combinat.

Domnia sa a declarat: "Protestele nu crează o imagine bună, cred că se impune ca domnul ministru Liviu Pop să intervină. Imaginea unui combinat oprit, cu tensiuni sociale, are un impact negativ asupra potenţialilor investitori".

Referitor la tergiversarea semnării contractului de vânzare cumpărare, Diculoiu, care a fost invitat de echipa lui Dan Diaconescu să participe la negocieri, a spus că "Nu este niciun circ, este un proces de privatizare normal. Aşteptăm finalul acestui proces, iar dacă nu se realizează se aplică planul B al Guvernului. Eu oricum nu mai am încredere în acţiunile Ministrului Economiei, pentru că în ciuda promisiunilor lor s-a ajuns ca instalaţiile să fie oprite".

Sindicalistul a declarat jurnaliştilor că încă se mai discută despre unele prevederi din contract, dar că acestea au fost stabilite în proporţie de 80% . "Urmează finalizarea negocierilor. problemele mele sunt rezolvate în totalitate", susţine Mihai Diculoiu.

------------------

UPDATE 10.08 >Reprezentanţii Forţei Civice susţin că Guvernul Ponta nu a respectat strategia de privatizare realizată de PricewaterhouseCoopers.

Forţa Civică a transmis un comunicat de presă în care susţine: "După stabilirea strategiei de privatizare, Guvernul ar fi trebuit să selecteze pe criterii corecte un consultant calificat în materie, de a cărui opinie să ţină cont cu adevărat. PricewaterhouseCoopers, consultantul în privatizarea Oltchim, a elaborat o strategie de privatizare pe care guvernul Ponta nu a respectat-o. Odată decisă strategia, trebuie determinată corect procedura de privatizare, vendor due diligence, selecţie de oferte, stabilirea clară a metodei de calcul a preţului, şi nu schimbate regulile jocului la mijlocul meciului. Nu este admisibilă o licitaţie cu strigare într-o problemă de importanţă strategică. Termenele fiecărei etape a procedurii trebuie să fie bine definite, clar şi precis exprimate într-un calendar tehnic cu toate etapele procedurale, de la care să nu se facă rabat".

Florin Bolchia, Vicepreşedinte al Forţri Civice, consideră că etapa obligatorie a unei privatizări reuşite este stabilirea unei strategiei de privatizare. Ce îşi doreşte statul să obţină de pe urma privatizării? Răspunsul ar trebui să fie: menţinerea locurilor de muncă, continuarea activităţii, retehnologizare, obţinerea unui preţ interesant pentru acţiuni, dezvoltare pe termen mediu şi lung. În cazul privatizării Oltchim, nimeni nu a inţeles care au fost cu adevărat intenţiile Guvernului Ponta şi care au fost criteriile folosite pentru alegerea strategiei.

-------------------

UPDATE 9:04 >Angajaţii combinatului Oltchim continuă protestele

Angajaţii combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează, în această dimineaţă, pentru a treia zi consecutiv în faţa întreprinderii, relatează sursele de presă. Protestatarii cer reluarea producţiei.

---

UPDATE 8:57 >Ponta: "Diaconescu nu dispune de banii pentru Oltchim"

Informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de cele 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată ieri dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru combinatul Oltchim, a declarat aseară, la un post de televiziune, primul ministru, Victor Ponta, informează sursele de presă.

"Este o informaţie falsă. Nu a depus dovada că are banii. Nu este adevărat, nu există", a spus Ponta, în cadrul unei emisiuni televizate.

Presa a relatat ieri, citând un document, că firma Gliding din Amsterdam garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane de euro într-un cont din Olanda al băncii HSBC.

--------------

Conducerea Oltchim negociază cu băncile creditoare rescadenţarea împrumuturilor, ne-a declarat, ieri, Radu Olaru, directorul general interimar al combinatului vâlcean.

Domnia sa ne-a precizat: "Am fost greşit înţeles că o bancă a blocat conturile Oltchim. Nu s-a întâmplat aşa ceva. Noi discutăm cu băncile la care avem conturi unde primim încasările din marfa vândută să accepte o rescadenţare a creditelor acordate, ca din aceşti bani să putem plăti obligaţiile salariale restante. Băncile pot face trageri din conturile combinatului pentru acoperirea ratelor. Până acum am găsit înţelegere la bănci şi în aceste negocieri ne-a sprijinit şi Ministerul Economiei".

Radu Olaru ne-a mai spus că încă nu s-au terminat discuţiile cu toate băncile creditoare şi că este optimist că instituţiile finanţatoare vor mai păsui Oltchim. Domnia sa susţine că muncitorii şi-au primit drepturile salariale restante pe luna iulie exclusiv din fondurile combinatului, respectiv din încasări.

În şedinţa de săptămâna trecută, Guvernul a aprobat un ajutor social în valoare de 1.400 lei pentru fiecare angajat al Oltchim. Memorandumul privind acest ajutor care ar urma să fie plătit în două tranşe a fost adoptat din cauza dificultăţilor de asigurare a materiilor prime şi a disponibilităţilor financiare, rezultatul a fost întreruperea activităţii, acumularea de datorii şi întârzierea drepturilor către salariaţi. Întrebat ce s-a întâmplat cu acest ajutor, directorul interimar al Oltchim ne-a răspuns că banii nu au ajuns la angajaţii combinatului pentru că, din cauza legislaţiei privind ajutoarele de stat, procedurile de aprobare sunt greoaie.

Oltchim datorează băncilor pes­te 500 milioane lei (în jur de 120 milioane euro). Datoriile totale ale combinatului sunt de circa 700 milioane euro, din care 400 milioane euro reprezintă creanţele AVAS şi Electrica SA.

Câteva sute de angajaţi ai Oltchim au protestat şi ieri în faţa combinatului. Reprezentantul salariaţilor, Corneliu Cernev, a declarat, pentru ziarul BURSA: "Am comunicat oamenilor ce am discutat cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu şi o să decidem calendarul protestelor pentru zilele următoare. Noi cerem în continuare plata salariilor restante, vrem să repornească producţia şi să fie redeschis combinatul".

Potrivit Mediafax, Corneliu Cernev, i-a informat, ieri, pe salariaţi despre discuţiile de miercuri seară, de la Ministerul Economiei, spunându-le că, dacă va fi reluată activitatea combinatului la 65% din capacitate, vor fi restructurări.

Liderul anagajaţilor de la Oltchim a declarat că trebuie respectat Contractul Colectiv de Muncă şi că, dacă se acordă plăti compensatorii în urma restructurărilor, sunt mulţi salariaţi care vor să plece, mai ales din cei care mai au puţin până la pensie. "Personalul va fi redistribuit, nu rămâne nimeni fără loc de muncă", a adăugat domnul Cernev.

Ministerul Economiei a anunţat, ieri, că în urma derulării procedurii privind vânzarea creanţei deţinută de Electrica la Oltchim, oferta finală de cumpărare a Chimcomplex Borzeşti s-a situat sub preţul minim revizuit de Electrica SA, comunicat reprezentanţilor ofertantului în data de 27 septembrie 2012. Chimcomplex Borzeşti nu a fost declarat adjudecatar al creanţei Electrica.

Ieri, Daniel Fenechiu, avocatul lui Dan Diaconescu, a declarat că firma controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza a prezentat OPSPI, tot ieri, o ofertă de cumpărare a creanţei Electrica de aproximativ 150 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb