NICOLAE CIUCĂ: "Când va fi admisă Republica Moldova în UE mă voi bucura precum la momentul intrării României în familia europeană"

F.D.
Internaţional / 13 septembrie 2022

"Când va fi admisă Republica Moldova în UE mă voi bucura precum la momentul intrării României în familia europeană"

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, astăzi, în cadrul Forumului "Moldova-România: Capital Bridges", destinat promovării pieţelor de capital, că sprijinul ţării noastre pentru Republica Moldova este unul concret, regăsit inclusiv în Acordul privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară, în valoare de 100 milioane de euro, acordat de România, conform News.ro.

El a mai afirmat că, atunci când va fi admisă Republica Moldova în Uniunea Europeană se va bucura la fel de mult ca atunci când a intrat România în familia europeană, pentru că abia atunci misiunea noastră va fi cu adevărat îndeplinită, iar moldovenii şi românii se vor putea bucura împreună de beneficiile statutului de membru al UE.

"Mă bucur să pot participa la un eveniment în cadrul căruia consolidăm relaţiile dintre România şi Republica Moldova şi întărim punţile care ne unesc. Împărtăşim valori culturale şi spirituale puternice, dar putem şi trebuie să facem mai mult pentru a dezvolta legăturile dintre noi. Acordarea statutului de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova marchează un moment istoric în parcursul său european şi deschide noi oportunităţi de bunăstare pentru cetăţenii moldoveni", a spus premierul în discurs.

El a precizat că, în acest context, dezvoltarea relaţiilor comerciale şi promovarea investiţiilor sunt esenţiale pentru consolidarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

"Aşa cum am promis, sprijinul nostru pentru Republica Moldova este unul concret, regăsit inclusiv în Acordul privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro, acordat de România. Iar ajutorul nostru nu se opreşte aici. Sprijinim pe deplin Republica Moldova în pregătirea - la nivel instituţional, economic şi social - pentru îndeplinirea angajamentelor Chişinăului faţă de Bruxelles şi, într-un plan mai larg, pentru integrarea deplină a Republicii Moldova în familia europeană", a precizat şeful Executivului.

Potrivit premierului, actualul context geopolitic şi economic este unul plin de provocări pentru economiile României şi Republicii Moldova.

"Războiul din Ucraina, criza energetică, lipsa de resurse materiale şi umane, perturbările apărute în funcţionarea lanţurilor comerciale internaţionale, precum şi inflaţia galopantă la nivel mondial cauzează probleme reale mediului de afaceri. Rolul nostru este acela de a găsi soluţii viabile la aceste probleme, pentru a da încredere antreprenorilor şi companiilor în economiile naţionale. De aceea, este important să intensificăm eforturile comune destinate atenuării impactului negativ resimţit atât la nivelul populaţiei, cât şi al mediului de afaceri din cele două ţări" a spus el.

Şeful Executivului a mai afirmat că "România reprezintă primul partener comercial al Republicii Moldova, iar în anul 2021 s-a înregistrat o valoare record, de peste 2 miliarde de euro a schimburilor comerciale bilaterale româno - moldovene". "Anul acesta, în primele 5 luni, comerţul bilateral a depăşit deja 1,2 miliarde euro, confirmând astfel tendinţa de creştere accelerată a schimburilor comerciale dintre ţările noastre. E bine, dar nu e suficient. Trebuie să facem eforturi comune şi să transmitem mesaje către mediul de afaceri din România şi Republica Moldova în sensul valorificării optime a potenţialului celor două economii. De asemenea, relaţia de cooperare între cele două pieţe de capital din ţările noastre are rădăcini mai vechi, iar în contextul actual, al candidaturii Republicii Moldova la Uniunea Europeană, această cooperare trebuie să fie mai puternică", a afirmat premierul.

Nicolae Ciucă a mai spus că accesul la capital este vital pentru dezvoltarea economiilor noastre.

"Suntem gata să sprijinim firmele care caută acces la finanţare pe bursă. Dinamica ne arată că, faţă de anul 2006, când Bursa de Valori Bucureşti şi Bursa de Valori a Moldovei au semnat un protocol se asistenţă tehnică, bursa de aici şi-a dublat capitalizarea, depăşind 40 de miliarde de euro. Succesul Bursei de Valori Bucureşti poate fi împărtăşit cu siguranţă colegilor din Republica Moldova pentru a construi împreună punţi de capital eficiente între cele două Vrem să contribuim în continuare la dezvoltarea economică a Republicii Moldova şi la implementarea proiectelor care o pot ajuta să intre mai repede în familia Uniunii Europene", a afirmat el.

Şeful Executivului a ţinut să arate, în final, că "atunci când va fi admisă Republica Moldova în Uniunea Europeană se va bucura la fel de mult ca atunci când a intrat România în familia europeană".

"Abia atunci misiunea noastră va fi cu adevărat îndeplinită, iar moldovenii şi românii se vor putea bucura împreună de beneficiile statutului de membru al UE", a mai spus premierul.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. da ciuca, hora de marionete creste si va bucurati doar cei din hora!

    Ciuca este un plagiator iar șeful sau de la Cotroceni un îmbogățit pe baza caselor a acaparate cu acte false. Deci în fruntea tari avem doi hoți : iohannis hot de case iar ciuca hot (furt intelectual). Cu astfel de borfași poate progresa România? Eu cred ca nu și de aceea voi vota cu usr

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb