Nicolăescu: Controale în farmacii şi la depozitele de medicamente din toată ţara

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 8 februarie 2008

Nicolăescu: Controale în farmacii şi la depozitele de medicamente din toată ţara

Ministrul Sănătăţii Publice, Eugen Nicolăescu, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă organizată la Târgu Mureş, că, începând de săptămâna viitoare, vor fi iniţiate controale în farmacii şi la depozitele de medicamente din toată ţara. Eugen Nicolăescu a spus că a avut o întâlnire cu autorităţile din judeţul Mureş, Autoritatea de Sănătate Publică (ASP), Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) şi Colegiul Farmaciştilor pentru a vedea care este situaţia aprovizionării cu medicamente şi pentru a se stabili dacă există sau nu criză de medicamente. "Din datele pe care le-am colectat după întâlnirea de astăzi, nu există criză de medicamente nici în judeţul Mureş, cum nu avem nici la nivelul ţării", a susţinut Eugen Nicolăescu. El a precizat că a beneficiat de concursul preşedintei Colegiului Farmaciştilor din judeţul Mureş şi că, împreună cu celelalte două autorităţi, s-a hotărât ca, începând de vineri, timp de o săptămână, să aibă loc un control comun - CJAS, ISS, ASP - fiecare cu tematică specifică. "Împreună cu Colegiul Farmaciştilor vom verifica cele 13 depozite de medicamente en-gros, cele 12 farmacii de spital, cu circuit închis, şi vom mai verifica 30 de farmacii din mediul urban. Rezultatele controlului vor trebui să fie gata până pe 20 februarie", a subliniat ministrul, citat de Rompres. Acesta a spus că, din informaţiile culese, atât de la directorii de spitale, cât şi de la ASP, CJAS şi Colegiul Farmaciştilor Mureş, se constată că sunt stocuri suficiente, au loc livrări normale de medicamente şi se găsesc în farmacii toate medicamentele care se eliberează pe bază de pres­cripţie medicală. "În consecinţă, controlul ne va ajuta să vedem şi alte aspecte care se referă la respectarea regulilor igienico-sanitare, respectarea modului în care se execută comenzile, modul în care se asigură medicamentele în volumul, structura şi preţul de care cetăţenii au nevoie", a subliniat Nicolăescu. Eugen Nicolăescu a anunţat ieri că, astăzi, la Bucureşti, va dispune ca, la nivelul întregii ţări, în toate judeţele, de săptămâna viitoare, să se facă controale asemănătoare. Şi aceasta "pentru a se dovedi că există unii care nu ţin la cetăţeni, care nu sunt interesaţi de modul în care oamenii se aprovizionează cu medicamente şi că ministerul are datoria să asigure accesul oamenilor la medicamente ieftine".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb