Nikkei: "Sony" renunţă la 10.000 de angajaţi

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 aprilie 2012

"Sony" avea, la data de 31 martie, 168.200 de angajaţi la nivel mondial.

"Sony" avea, la data de 31 martie, 168.200 de angajaţi la nivel mondial.

Producătorul japonez de electronice "Sony" Corp. va disponibiliza 10.000 de angajaţi, adică aproximativ 6% din personalul său, până la finele acestui an, potrivit cotidianului Nikkei.

Publicaţia japoneză notează că jumătate din reducerile de personal (5.000 de posturi) vor urma reorganizării operaţiunilor din domeniul produselor chimice şi LCD-urilor de dimensiuni mici şi medii. Deocamdată nu este clar cum vor fi împărţite disponibilizările între operaţiunile interne şi cele de peste hotare ale grupului, conform Nikkei.

George Boyd, purtător de cuvânt al companiei, a refuzat să facă vreo declaraţie în acest sens.

Publicaţia Nikkei mai susţine că "Sony" le-ar putea cere directorilor săi executivi să returneze bonusurile. Noul director general, Kazuo Hirai, care a preluat funcţia de director executiv de la Howard Stringer începând cu 1 aprilie, ar urma să prezinte săptămâna aceasta planurile de relansare ale companiei.

"Sony" estimează că a înregistrat pierderi de 220 miliarde yeni (2,7 miliarde dolari) în exerciţiul fiscal încheiat în 31 martie, acesta fiind al patru an consecutiv cu deficit pentru companie. Rezultatul din exerciţiul fiscal recent încheiat este cauzat, potrivit companiei, de aprecierea yenului, de întreruperea producţiei din cauza inundaţiilor care au lovit Thailanda în 2011 şi de costurile aferente ieşirii din proiectul comun cu "Samsung", din domeniul ecranelor.

În luna februarie a acestui an, agenţia de evaluare Standard & Poor's a coborât cu o treaptă ratingul atribuit grupului "Sony", la "BBB+" de la "A-", perspectiva asociată fiind negativă.

"Sony", companie evaluată la 200 de miliarde dolari în septembrie 2000, are, în prezent, o capitalizare de piaţă de 20 miliarde dolari, comparativ cu 591 de miliarde în cazul rivalului american "Apple", respectiv 171 de miliarde în cel al grupului sud-coreean "Samsung".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb