Noile tehnologii schimbă mentalităţile în franciză (II)

Corina Driga
Ziarul BURSA #Companii #Franciză / 13 iulie 2007

Noile tehnologii schimbă mentalităţile în franciză (II)

În articolul anterior am arătat cum dezvoltarea tehnologiilor precum Internetul sau telefonia mobilă influenţează şi produc schimbări în conceptele şi structura francizelor. Astfel, aceste tehnologii permit francizaţilor să urmărească şi să monitorizeze de la distanţă (chiar să intrevină direct, în unele cazuri) activităţile des­făşurate în unităţile francizate pe care le deţin. Francizatul nu mai trebuie să petreacă toată ziua în cadrul unităţii, ci are acum libertatea de a întreprinde şi alte activităţi, precum operarea mai multor unităţi francizate, în cadrul ace­luiaşi sistem sau din francize diferite renunţându-se, deci, la concepţia "un francizat, o unitate".

Aceste schimbări ale mentalităţilor în franciză se produc, în parte, din necesitate, doarece francizorii doresc să atragă în sistemele lor pe francizaţii cei mai competenţi în afaceri în era digitală, unde munca la distanţă este din ce în ce mai mult acceptată atât de catre cei născuţi imediat după Al Doilea Război Mondial (asa-numiţii "baby boomers"), cât şi de către cei mai tineri, care vor o flexibilitate cât mai mare a programului de lucru.

În articolul din "Wall Street Journal" este prezentat şi exemplul Christinei Clark, care deţine trei centre non- stop de fitness "Snap Fitness", împreună cu soţul său, Jason. De asemenea, ea lucrează cu normă întreagă şi pentru compania soţului ei, companie care instalează podele în centre de fitness. Cuplul angajează manageri competenţi care conduc operaţiunile din cadrul unităţilor, cei doi vizitând locaţiile o dată sau de două ori pe lună, monitorizarea afacerilor făcându-se de la distanţă. Christina Clark are şi doi copii, cu vârste de 2 şi, respectiv, 3 ani şi spune că nu ar avea timp şi pentru altele dacă ar trebui să se deplaseze la diferitele locaţii pentru a lua toate rapoartele pentru activitatea zilnică. În schimb, soţii Clark controlează afacerea prin intermediul e-mail-urilor zilnice şi văd ce se întâmplă în unităţile lor prin intermediul camerelor vi­deo, pe care ei le monitorizează online de acasă.

Aproximativ 70% dintre cei 300 de francizaţi Snap Fitness au şi alte ocupaţii, sunt semi-pensionaţi sau îşi îngrijesc copiii acasă. Un alt aspect pozitiv este acela că nu mai este neaparată nevoie să renunţi la locul de muncă pentru a intra în afaceri sau a demara o unitate francizată. Sistemul multi-unităţi a început să intre în vogă spre finalul anilor 1990 ca o soluţie găsită de francizorii care doreau să păstreze în sis­temul lor pe acei francizaţi foarte talentaţi ce vroiau mai mult decât a fi proprietarii unei unităţi francizate. Conform lui Darell Johnson, preşedintele Frandata, companie de cercetare a fenomenului franciză, înainte francizorii nu încurajau existenţa operatorilor cu mai multe unităţi; astăzi, însă, cam jumătate din unităţile francizate sunt controlate de operatori cu mai multe unităţi. Şi, într-un număr tot mai mare de cazuri, proprietarii unităţilor se extind şi către alte francize (sau mărci) având astfel posibilitatea să exploateze şi alte surse de venituri din acelaşi teritoriu geografic şi, ocazional, aceiaşi clienţi. Conform Frandata, în SUA, aproape 16% dintre fran­cizaţii care controlează mai mult de o unitate, deţin acum unităţi în sisteme de franciză diferite.

"Afacerile unui francizat dintr-o anumită comunitate lo­cală cresc până ating un punct de saturaţie în acel teritoriu," spune Johnson. "Astfel, francizaţii ajung în situaţia în care trebuie să decidă între a căuta o altă comunitate şi a căuta o altă franciză (sau marcă) pe care s-o introducă în teritoriul unde activează in prezent, teritoriu pe care îl cunosc atât de bine. Astfel creste numărul celor care operează unităţi din sisteme diferite de franciză." Mai mult, francizorii au înţeles acest fenomen şi îl exploatează, creând mărci diferite în cadrul aceleiaşi francize. Un caz concret este cel al companiei rezultate în urma fuziunii producătorului de în­gheţată Cold Stone Creamery cu producătorul de fast-food Kahala Corp. Această companie oferă nu mai puţin de 13 mărci diferite pentru care se pot deschide, de către acelaşi francizat, unităţi diferite sau toate pot fi prezente în cadrul aceluiaşi restaurant.

Tehnologiile moderne influenţează şi altă componentă de bază în franciză: training-ul. Şi în anii anteriori se apela la înregistări video sau audio pentru realizarea unor părţi ale pregătirii profesionale, acest procedeu fiind folosit nu doar în franciză. Însă compania de design interior Décor&You a investit zeci de mii de dolari ca să creeze un sis­tem computerizat de pregătire a francizaţilor. Acest sistem include o sală de curs virtuală pentru cei 110 francizaţi ai săi, din care majoritatea lucrează de acasă. Localizaţi în peste 30 de state diferite din SUA, francizaţii au nevoie în permanenţă de noi informaţii precum ofertele furnizorilor de materiale şi de mobilă, programele de contabilitate, cum se rea­lizează o canapea sau ultima modă în ce priveşte ferestrele.

Astfel de pregătiri şi de seminarii online sunt şi mult mai avantajoase pentru francizori, deoarece costă mult mai puţin decât crearea unui centru la care să se deplaseze francizaţii şi unde să se ţină sesiunile de training. În cazul pregătirii online, francizaţii au acces în permanenţă şi când doresc ei la sute de cursuri şi manuale operaţionale. Compania şi-a anunţat deja intenţia să dezvolte o nouă generaţie de programe de calculator care să permită şi transmisiile video în direct.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb