NOUA LEGE A MINELOR Taxe mai mari pentru activităţile de minerit

ALEXANDRA CRĂCIUN
Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 17 iulie 2013

Varujan Vosganian, unul dintre promotorii legii minelor, doreşte relansarea industriei extractive de la noi din ţară.

Varujan Vosganian, unul dintre promotorii legii minelor, doreşte relansarea industriei extractive de la noi din ţară.

Bugetul statului va creşte, în viitorul apropiat, din taxele din activităţile miniere de la noi din ţară, potrivit unei hotărâri de Guvern, care a fost adoptată în ultima şedinţă de lucru a reprezentanţilor statului.

Actul normativ adoptat de membrii Guvernului instituie taxe miniere crescute faţă de cele aflate în vigoare.

Astfel, potrivit hotărârii de Guvern, taxa anuală pentru activitatea de prospecţiune va creşte de la 250 lei/km pătrat la 320 lei/ km pătrat.

Totodată, în conformitate cu documentul citat, vor creşte şi taxele pentru activitatea de explorare (de la 1000 lei/km pătrat la 1280 lei/km pătrat) cât şi cele pentru exploatare (de la 25.000 lei/km pătrat la 32.000 lei/km pătrat).

Astfel, noile taxe vor conduce la sporirea veniturilor la bugetul de stat, fiind cu 28% mai mari, în conformitate cu rata inflaţiei înregistrată în perioada 2007-2012.

Hotărârea de Guvern face parte din planul pentru redeschiderea activităţii de minerit de la noi din ţară.

Noua Lege a Minelor a fost adoptată de guvern şi, recent, a fost trimisă pentru dezbateri în Parlament, Astfel, prin noua lege a minelor va fi redeschisă, în mod oficial, activitatea de minerit de la noi din ţară, care, în continuare, este recunoscută drept una din ţările din Europa cu un potenţial de exploatare a resurselor minerale extrem de ridicat.

Unul din principalele motive pentru care guvernanţii au decis relansarea mineritului la noi în ţară constă în faptul că preţul metalelor a crescut, în ultimii ani pe piaţa internaţională.

În prezent, la companiile din industria minieră din portofoliul ministerului Economiei, mai sunt circa 27.000 de salariaţi, inclusiv angajaţii de la sectoarele miniere din industria energetică, potrivit datelor oficiale.

Monitorizarea factorilor de mediu, după încetarea exploatării

Totodată, noua formă a legii prevede ca activitatea minieră să includă şi monitorizarea factorilor de mediu, alături de închiderea perimetrelor şi reabilitarea mediului.

Astfel, prin această directivă se urmăreşte ca, după încheierea exploatării, pentru un anumit interval de timp compania care a exploatat zăcămintele să asigure fonduri pentru monitorizarea parametrilor de mediu din zona unde s-au făcut prospecţiuni sau exploatări.

Titularii de licenţă de exploatare, garanţii băneşti pentru reabilitarea mediului

Companiile care vor dori să se implice în minerit vor avea obligaţia să depună o anumită sumă de bani într-un cont deschis de autoritatea competentă, urmând ca această garanţie să poată fi folosită de stat pentru lucrări de reabilitare de mediu, în cazul în care titularul de licenţă nu-şi îndeplineşte corespunzător obligaţiile din contract.

Documentul nu prezintă, însă, modul în care garanţia financiară va fi stabilită, sau cum va fi achitată de către deţinătorii de licenţă.

Redevenţa minieră, plătită şi de companiile care sunt în faza preliminară a explorării

Noua lege a minelor reglementează şi regimul achitării redevenţelor către stat. O noutate în acest sens, este obligativitatea plăţii unei redevenţe minere şi de către titularii licenţelor de explorare, care execută lucrări de prospecţiune experimentală "în vederea solicitării de licenţă de exploatare", se mai arată în respectivul document.

Suspendarea licenţei de exploatare, în condiţiile nerespectării prevederilor de mediu

În conformitate cu noul text al legii, companiile care se ocupă cu exploatarea resurselor minerale vor avea obligaţia să informeze autorităţile locale şi judeţene cu privire la emiterea licenţei. În cazul contrar, licenţele de exploatare pot fi suspendate de către autorităţile competente.

La rândul lor, autorităţile statului vor avea datoria să permită desfăşurarea tuturor operaţiunilor necesare în zonele miniere concesionate.

ONG-urile contestă forma actualizată a noii legi a minelor

Iniţiativa legislativă pentru modificarea legii minelor a născut numeroase controverse în rândul societăţii civile, existând numeroase voci care au declarat că schimbările aduse textului vor duce la aprobarea tacită a mineritului pe bază de cinauri.

Dan Mercea, preşedinte al Centrului Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, a declarat, recent: "Asistăm la o situaţie fără precedent după '89. Parlamentul pregăteşte o lege specială pentru aprobarea cu orice preţ a mineritului cu cianuri. Se ignoră dreptul la proprietate, premeditând aruncarea în stradă a cetăţenilor ce rămân fără case, fără afaceri, fără terenuri. Oamenii ar fi la mila companiilor ce poate le dau sau poate nu le dau un preţ corect pe proprietăţi".

Domnia sa a mai adăugat: "Dacă strategia de lansare economică a ţării noastre înseamnă proiecte precum cel de la Roşia Montană, constatat ilegal de instanţele de judecată şi care nu poate începe deoarece oamenii de acolo nu vor să plece, atunci economia României trebuie gestionată de politicieni mai competenţi"

Totodată, potrivit reprezentanţilor ONG-urilor, prin modificările aduse noii legii a minelor, companiilor minere li se dă mână liberă să îi exproprieze pe cei care locuiesc în perimetre unde se află diverse zăcăminte, în special, metale neferoase.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. pe cetatenii acestei tari cine-i mai apara? Nu mai putem spera decat la Dumnezeu,sa ne scape de cei fara nici un Dumnezeu!

    Titi nu dispera inca. Strada va fi ultimul loc de batalie in cazul in care toate redutele cad, in fata celor fara de Dumnezeu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb