O dramă fără explicaţii!

O.D.
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 18 februarie 2016

O dramă fără explicaţii!

Problema copiilor cu sindrom hemolitic-uremic internaţi la Spitalul "Marie Curie" rămâne încă nerezolvată de autorităţile medicale, care nu au o explicaţie pentru această dramă. Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, care a făcut ieri o nouă vizită la spital, a recunoscut că ancheta este încă departe de a fi finalizată şi că s-a făcut apel la specialişti din alte ţări europene: "Asta este realitatea, e o chestiune absolut inexplicabilă şi sunt foarte frustrat că nu avem rezultatele la această anchetă, dar nu pot să oblig pe nimeni să dea alte rezultate decât realitatea. Ancheta s-a desfăşurat în conformitate cu procedurile standard existente. După cum ştiţi, am făcut apel şi la colegii noştri din Europa şi o să vă dăm mai multe detalii după audierea de la Parlament. Nu am venit la spital ca ministru, am venit ca medic şi am venit să-i încurajez pe medici. Sunt în legătură directă de la bun început cu toţi cei care au fost implicaţi zi de zi, dar nu am vrut să pun presiune. Este cumplit, dar toţi cei care au fost aici şi-au făcut zi de zi datoria absolut admirabil". Pe de altă parte,conform Agerpres, şeful Secţiei de nefrologie de la Spitalul "Marie Curie", Mihaela Bălgrădean, a declarat că nu este necesar niciun medicament suplimentar pentru copiii internaţi, spitalul având la dispoziţie toate medicamentele necesare tratamentului aplicat: "În această formă de sindrom hemolitic-uremic, forma de sindrom hemolitic-uremic clasic, cu diaree prodromală cauzată de o toxină enterohemoragică, nu este nevoie de niciun medicament suplimentar faţă de ceea ce noi am avut aici la dispoziţie. Nu este nevoie de niciun protocol medical suplimentar faţă de ceea ce noi ştim de mulţi ani de zile în legătură cu această boală. Există alte forme de sindrom hemolitic-uremic, cauzate de alte tipuri de germeni sau cele numite secundare, care într-adevăr au nevoie de medicamente de tip medicaţie celulară - gen Rituximab şi alte preparate-, dar nu discutăm să nu se creeze confuzie".

Pe contul său de facebook, fostul premier Victor Ponta a lansat mai multe atacuri virulente pe acest subiect: "Cred că această tragedie întrece orice altă ştire sau eveniment! Şi ar trebui cu adevărat să fie făcute eforturi uriaşe, să oprim cumva această serie neagră, să aflăm adevărul, să stabilim responsabilităţi şi să luăm măsuri serioase ca aşa ceva să nu mai fie posibil în viitor! Şi totuşi constat cu mare amărăciune că, nefiind un interes politic direct (aşa cum a fost la "Colectiv"), de fapt nimeni nu ia în seamă această tragedie! Nimeni nu se mobilizează, nimeni nu cere informaţii sau măsuri concrete, nimeni nu protestează şi nimeni nu depune o floare! Nu s-a deschis nicio anchetă penală şi nimeni nu cere să vină procurorii! Nu îi mai vizitează la Spital nici Preşedintele, nici nu ne mai spune că ştie el cine i-a ucis pe copii, nici că trebuiau să moară ca să ... Acum toţi cei cu interesele politice (pardon, cu marile idealuri) din Noiembrie pur şi simplu nu dau doi bani! De fapt nu trebuie deranjat Moşierul pentru moartea câtorva copii de iobagi! Eu încă sper că există România dincolo de manipulări şi interese meschine şi că putem face ceva pentru aceste victime cu adevărat inocente!".

Dincolo de interesele politice un lucru este cert, trei familii şi-au pierdut câte un copil, iar multe altele trăiesc clipe de groază. Ieri, şapte copii cu sindrom hemolitic-uremic erau în continuare internaţi la Spitalul "Marie Curie", trei dintre aceştia în stare gravă pe secţia de Terapie Intensivă, iar patru la Nefrologie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb