O mină navală a fost observată, astăzi, pe Braţul Chilia, Adminstraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi anunţând că pentru prevenirea unor evenimente toate navele angajate în marş vor trebui să ia legătura cu Portul Control Tulcea pentru a solicita informatii privind conditiile de trecere prin zonă, informează News.ro.
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos a emis, astăzi, un aviz că pe Dunăre, în zona Km 110, mal drept, pe Braţul Chilia a fost observat un obiect plutitor neidentificat de formă sferică, având caracteristicile asemănătoare ale unor mine navale descoperite anterior.
Avizul AFDJ Galaţi precizează: "Pentru prevenirea unor evenimente de navigatie toate navele angajate în marş vor lua legătura cu Port Control Tulcea, prin radiotelefon, în canalul VHF 16,pentru a solicita informatii privind conditiile de trecere precum si pentru a-şi anunţa prezenţa şi intenţia de tranzitare a zonei şi vor respecta întocmai dispoziţiile primite. Comandanţii navelor, conducerile societăţilor de navigaţie şi agenţiieconomici de agenturare, care transportă mărfuri pe Dunăre, vor lua toate măsurilede respectare a «Regulamentului de Navigaţie pe Dunăre in sectorul romanesceditia 2013» şi a recomandărilor din prezentul aviz. Nerespectarea prezentului Aviz atrage după sine răspunderea administrativă,disciplinară sau penală, după caz".
Contactat telefonic, directorul AFDJ Galaţi, Dorian Dumitru, a precizat că în ultima perioadă alte două mine navale au fost observate pe Dunăre, acestea putând proveni de la o navă scufundată, fiind informate în acest sens autorităţile portuare din Tulcea.