O partidă de poker cu mînă moartă

În secolul trecut, exact pe vremea asta, lumea era deja pradă primei conflagraţii mondiale. Războiul verişorilor: Regele George al V-lea, pentru Marea Britanie, Împăratul Wilhelm al II-lea, pentru Germania, şi Ţarul Nicolae al II-lea, pentru Rusia. Unul făcut cu tot dinadinsul să se rostogolească, astfel încît Germania să se poată aşeza la masa imperiilor care împărţeau lumea. Lumea mică a Europei, dar, mai ales, pe cea mare, aflată mult dincolo de graniţele bătrînului continent. Rezultatul îl ştim. Germania, pierzătorul absolut, devenit bolnavul incurabil şi ulterior "umilitul" răzvrătit al Europei, nu în ultimul rînd urmare a consecinţelor neprevăzute create în politica internă din Germania de condiţiile impuse prin tratatele de la Versailles. Rusia, capturată de Lenin, Trotski şi Stalin, aruncată pe traiectoria sinuoasă a experimentului sovietic, nu înainte de a trece prin experienţa unui alt război, intern, cel pentru putere din sînul noii clici de la conducerea Kremlinului, aşa zis "civil". Marea Britanie, marele cîştigător, asigurîndu-şi două decenii de netulburate iluzii privind eternitatea imperiului în care soarele nu apune niciodată, sus, în apogeul puterii sale, nepregătit să înceapă, abrupt, coborîrea grăbită pe panta aşternută de epuizarea tiparelor coloniale de primă generaţie. În sfîrşit, Statele Unite aşezate în categoria specială a cîştigătorilor pe termen lung, încep traiectoria istorică, plină de primejdii şi consecinţe politice structurale, rezervată marilor puteri ale secolului XX. O traiectorie încă neepuizată.

Iaca, secolul acesta a trecut de graniţa copilăriei şi adolescenţei, a anilor douăzeci, iar lumea este pe bună dreptate îngrijorată. Păi, ce are de gînd, domnule? Cînd o să înceapă Noul Mare Război? Războiul care va pune capăt tuturor războaielor, aşa cum Klausewitz credea că va fi cazul cu primul şi singurul "Război Total" posibil, încrezîndu-se prea mult şi fără cine ştie ce temei în "raţionalitatea politică şi militară". Ceva propuneri avem la orizont, iar dintre ele două par chiar promiţătoare: Ucraina-Rusia în inima Europei şi SUA-China în inima Asiei. Cum într-un singur editorial nu e loc pentru amîndouă, să aruncăm o privire spre "promisiunea" Rusia-Ucraina. Oricum e colea la uşa României, plus că "specialiştii" presei semnalează cu insistenţă mobilizările de forţe şi mijloace militare, semnalele politice din ce în ce mai agresive, la care se adaugă şi istoria recentă a conflictului, o rană deschisă atît pentru Rusia, cît şi pentru Ucraina. Un leac şi o soluţie "definitivă" trebuie să existe, iar dacă ea ar putea să se nască din dezastrul următorului "conflict militar deschis şi decisiv", atunci promisiunea "războiului care ne lipseşte", ar putea să îşi găsească împlinirea. Oare? Dacă va avea sau nu loc acest "război", nimeni nu ştie şi nici nu poate şti, iar cine pretinde altfel este doar un mincinos sau un îngîmfat găunos. Nu putem şti căci nimeni nu poate cuprinde în sfera predicţiei iraţionalul. Nu-i putem atribui nici un tipar, nici o probabilitate, în ciuda faptului că ştim, el poate juca un rol decisiv în declanşarea conflictelor politico-militare majore. Tot ceea ce ne rămîne de făcut este să ne aşezăm, cuminte, în postura compromisă a lui Klausewitz, să credităm raţionalitatea politică şi militară şi să îi explorăm limitele. Rusia are nevoie de un "război total" cu Ucraina, precum ciumatul de rîie. Indiferent de rezultatul militar de pe teren şi eventualele cîştiguri politice generate de posibila "rupere" a Ucrainei, costurile internaţionale, economice şi politice care ar rezulta din izolarea şi sancţionarea drastică a Rusiei ar fi imediat catastrofale şi pe termen lung, nesustenabile. Presupunerea că ceea ce s-a întîmplat cu Crimeea ar putea să se repete cu regiunile estice ale Ucrainei este doar o străvezie iluzie. "Cîştigurile" imediate ar fi pur şi simplu dizolvate, aproape instantaneu, de costurile care ar rezulta din statutul internaţional rezervat Rusiei, cel de "lepros al Europei şi al lumii". Calculul acesta "costuri-beneficii" este uşor de făcut şi cu siguranţă cineva l-a făcut şi la Moscova. Atunci? Ce-i cu zăngănitul de arme de la graniţa Ucrainei? Ar putea fi, cum s-a sugerat deja peste Ocean, o manevră a regimului Putin pentru a lua temperatura şi a pregăti noul set de relaţii cu SUA şi Administraţia Biden. Ucraina este teatrul de încercare adecvat, miza reală, complicaţiile mai ceva decît dezvoltările din deschiderea "Gambitului Evans", spaţiu de negociere generos etc. Jocul este cu atît mai interesant pentru Rusia putiniană, cu cît se aşază perfect în tipul de partidă pe care Moscova ştie să o joace la perfecţiune: "negociem la sînge pierderea a ceva ce nu putem cu nici un chip cîştiga, în schimbul a ceva ce altminteri nu avem cum să cîştigăm"!!! Batem în cuie preluarea definitivă a Crimeei în schimbul renunţării oficiale la orice încercări de a mai rupe părţi din răsăritul Ucrainei!!! Ar fi un succes istoric pentru Putin. Cealaltă partidă care s-ar putea juca între Rusia şi SUA plus Europa, este una mai veche, pusă pe tabla cea mare de şah a lumii, încă din 1990: sacrificarea variantei statale iniţiale a Ucrainei, aşa cum a rezultat din desprinderea ei din URSS şi crearea unor noi entităţi, una la est şi alta la vest. Ele ar putea supravieţui independent sau ar putea lua calea, mai lungă sau mai scurtă, a înglobării, prima în spaţiul statal al Rusiei, cealaltă preluată eventual de Polonia. Varianta aceasta nu este deloc "teoretică", s-a discutat serios cu Ucraina la masa negocierilor în perioada 1990-1992, cînd Ucraina cocheta cu păstrarea părţii din arsenalul nuclear sovietic aflat pe teritoriul ei. Ieşirea din cleştele creat atunci de cooperarea URSS-SUA a fost posibilă doar prin renunţarea la orice pretenţie de putere nucleară, consimţită oficial şi legal, prin semnarea de către Kiev a Tratatului de Neproliferare Nucleară, în calitate de stat neposesor. Deloc întîmplător, ambasadorul Ucrainei la Berlin şi-a găsit tocmai zilele acestea să readucă în atenţie acest joc, făcînd mîna Rusiei, "ameninţînd" cu renuclearizarea Ucrainei, dacă ea nu este primită în NATO, fapt considerat la Kiev o poliţă de asigurare pentru integritatea teritorială a Ucrainei actuale. Evident, o asemenea traiectorie este politic şi militar total şi implacabil inacceptabilă, concomitent, pentru Rusia, SUA, NATO în ansamblu şi China, iar practic ea este irealizabilă.

Tabloul seamănă mai degrabă cu scenariul din nuvela lui Gogol, "Cartoforii". Un mare profesionist al jocurilor de cărţi "aranjate", lăsat fără o leţcaie de alţi trei profesionişti care îi admiră necondiţionat meşteşugul şi îl primesc cu braţele deschise în "cercul lor", doar pentru a-l uşura de averea pe care neaşteptat de naiv şi încrezător a pus-o la bătaie.