Oficialii ruşi spun că acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră nu poate fi prelungit

S.B.
Internaţional / 16 iunie 2023

Oficialii ruşi spun că acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră nu poate fi prelungit

Oficiali ruşi de rang înalt au declarat vineri că acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră nu poate fi prelungit în circumstanţele actuale, dar au dat asigurări că Moscova lucrează pentru a se asigura că ţările mai sărace nu vor suferi o criză alimentară atunci când acesta se va încheia, informează news.ro.

Acordul, negociat de Naţiunile Unite şi Turcia în iulie 2022, a permis Ucrainei să reia exporturile de cereale pe mare pentru a contribui la soluţionarea unei crize alimentare globale despre care ONU a spus că a fost exacerbată de cel mai sângeros conflict din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial.

Luna trecută, Moscova a acceptat cu reticenţă să prelungească acordul, cunoscut sub numele de Iniţiativa privind cerealele de la Marea Neagră, până la 17 iulie, cu condiţia să primească ajutor pentru propriile exporturi de alimente şi îngrăşăminte. Rusia spune că acest ajutor nu s-a materializat.

"Este imposibil să actualizăm acest acord şi, în aceste condiţii, cred că este de asemenea imposibil să îl prelungim, deoarece limita răbdării şi a dorinţei noastre de a-l pune în aplicare a fost epuizată", a declarat preşedinta camerei superioare a parlamentului, Valentina Matvienko, citată de Interfax.

Matvienko, vorbind în marja forumului economic de la Sankt Petersburg, a declarat că Rusia va căuta "alte formate" pentru a se asigura că ţările mai sărace nu vor avea de suferit de pe urma încetării acordului privind cerealele. "Suntem deschişi la toate propunerile rezonabile şi la orice dialog, dar nu în detrimentul intereselor ţării noastre", a adăugat ea.

La rândul său, principalul consilier de politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, a declarat vineri că este puţin probabil ca Rusia să renunţe la acordul privind cerealele înainte ca acesta să ajungă la termenul de reînnoire, care este 17 iulie, a relatat presa de stat

În timp ce exporturile de alimente şi îngrăşăminte nu intră sub incidenţa sancţiunilor dure impuse de Occident Rusiei din cauza războiului din Ucraina, Moscova spune că restricţiile privind plăţile, logistica şi asigurările creează bariere în calea propriilor exporturi.

Preşedintele Vladimir Putin va discuta sâmbătă, la Moscova, despre soarta acordului privind cerealele şi alte probleme cu o delegaţie de lideri africani. Aceştia s-au aflat vineri la Kiev pentru a discuta despre posibilele modalităţi de a pune capăt războiului care durează de aproape 16 luni.

Putin a declarat marţi că Moscova ia în considerare posibilitatea de a se retrage din acord deoarece a fost "înşelată" de Occident în legătură cu promisiunile de a elimina barierele din calea exporturilor proprii de cereale şi îngrăşăminte.

Întrebat vineri despre posibilitatea prelungirii acordului privind cerealele, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat: "Cum poţi prelungi ceva care nu funcţionează?".

Agenţia de ştiri TASS l-a citat pe Lavrov spunând, de asemenea, că o explozie care a avariat o conductă de amoniac între Rusia şi Ucraina este o dovadă în plus că "cineva" nu doreşte ca acordul să fie prelungit.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. dar rusii nu stiu ca tarile isi vor livra capacitati si rute noi ce va defla specula mancarii si energiei in fata dupa 2026-2028!

    s c cret 

    1. De data asta cred ca esti prea optimist

      panicile de pret mancare fac guvernele sa isi stabileasca noi rute comerciale si capacitati stocare productie!

      omul face prima oara revolutie la pret mancare pe urma la pret cocioabe de locuit! 

      la ambele urmeaza in fata “revolutie/revolta”. 

      bnr si gov romania stie ce o asteapta si inca este partasa la specularea preturilor din fata ca sa isi refaca trezoreriike si creditarea trecuta. 

      preturile vor creste atat de violent pana in 2026-2028 in cat va duce la prabusire firme si incasari gov- inflatia finala va declansa deflatia de dupa - respectiv 2028-2032 si cv 2035…. 

      deflatia urmatoarei generatii pe alt platou nominal este in asteptare dupa ce propagam inflatia actuala si distrugem surplusul de cash… 

      s c cret 

      scumpirea pietei merge paralel cu scumpirea (ciclul perrolului) petrolului-gazului-energiei … fie ea saltata si speculativ prin politici reversibile de taxare (vezi usa cu china acord semnat in ianuarie 2020 - taxare reversibila a dus la scumpiri contracte viitoare si impuls de cerer china petrol si energie si tot ce e legat de energie-pret mancare).

      politicile reversibile de taxare duce la schimbarea unor directii de preturi; tot politicile reversibile de tavare gov duce la scadere somaj urcare somaj; scadere consum ircare consum; scadere competitivitate noua urcare competitivitate; scadere creditare noua in piata urcare; scadere pret terenuri urcare… scadere chirii urcare; scadere incasari nominale taxe tva etc urcare… 

      politicile reversibile de tavare pot infla sau defla - la ordin speculativ de gov - pret energie si etc ca sa isi refaca “stocurile” de nominal sau ca sa impinga preturile nominale in fata deasupra sumelor creditate in trecut. Adica sa se infleze piata pana spala 80-90% din datorii vechi… iar cand piata se va defla pe alt platou sa nu se prabuseasca 100% din credite ci 10-15-20% din ele se vor defla - default - NPL bomba… pentru ca piata a urcata atat de mult in inflatie nominala (daca nu fug tot banii din tara) in cata costurile deva viitoare vor putea tine plata nominala a ipotecilor trecute (chiar daca si cu greu si sacrivicii din partea populatiei - costul mancarii si energiei imprimat deja elevat va tine creditarea trecuta in parametrii de plata bonduri). 

      Un exemplu bun in romania de crash hard credit/bonduri gov a fost 90 cand peste 4 milioane de oameni au “fugit din campul muncii” instant defland piata de credit si fortand guvernul sa dea gratis casele sau sa spele creditul prin inflatie nominala in piata. 

      Prabusirea a 4 milioane de participari in campul muncii este sinonima cu propagarea deflationista a pibului real pe cv ani la rand - deci capacitati vechi in rateuri - consum in rateuri - panici si stres financiar in tot ascendent - toate astea pentru ca politica reversibila de taxare a lui nicu de dupa 71 a fost de “plata catre dolari-usa-fmi” exact cu ciclul (bula de pret) comoditatilor internationale in bula de pret cantitate grame aur. 

      Exact de arunci a rumat chinul pentru romania si suferinta oamenilor, exact cu crashul comoditatilor ce a tinut pana in 80 si cv 90… 

      Alta bula de comoditati a mai fost formata pana in 2000 si cv … in functie de piete 2005-2008… urmat de alt crash al comoditatilor… 

      Astazi asistam la alta bula in formare de pret comoditati … sa vedem cat tine pana se va defla grav. - asta tre sa propage stagnarea preturilor in unele piete. 

      de fel bulele pe comoditati tin 7-10-12 ani maxim 14… ele pot avea o corectie mica pe platou de cv ani su inca 5-8 ani de baonare urmat de crashul generatiei (adica poate forma fie o cocoasa fie doua cocoase pe ascendent urmat clar de crash). 

      Romania se afla din 2016 la ordin BCE si BNR de inflare pret comoditati… sa vedem cat o tine langa cu asta .. pana crapa piata in fata la costuri… 

      Deci socoteala spune ca ave varf in 2026 cel tarziu in 2027 in “financiar speculativ” si in mancare taxe impozite biciuliala salbatica cetateni chiar si cu somaj bomba de dupa 2025-2028 pana in 2029-2032-33… pe acolo… dechi cam pe acolo urmatoarea “odihna a preturilor. 

      s c cret 

      ca preturile sa “cada/stagneze” tre sa vad bulevarde intregi in “spatii goale/falimente” - pe moment asta va duce la inflarea si mai acutizata a preturilor prin generare lipsuri artificiale de capacitati productie/vanzare/concurenta?? ?. urmat de dusul rece tras de defaultul la ordin al govului fata de plata international.

      s c cret 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb