OIAC anunţă că s-a folosit gaz sarin în atacul chimic de la Khan Sheikhoun

A.C.
Internaţional / 30 iunie 2017

Logo OIAC (Sursa foto: Wikipedia)

Logo OIAC (Sursa foto: Wikipedia)

Organizaţia pentru Interzicerea Armamentului Chimic (OIAC) a anunţat că a fost folosit gaz sarin într-un atac în nordul Siriei, în aprilie, soldat cu zeci de morţi, scrie BBC News.

O comisie ONU urmează să încerce să stabilească dacă Guvernul sirian este de vină, potrivit surselor din presa externă.

Atacul de la Khan Sheikhoun, în provincia Idleb, a fost unul dintre cele mai sângeroase atacuri din ultimii trei ani.

În urma atacului, Statele Unite au efectuat un atac asupra unei baze aeriene siriene, despre Washingtonul afirmă că a fost folosită în acest atac chimic, conform sursei.

Misiunea de anchetă OIAC, cu sesdiul la Haga, a conchis, după ce a intervievat martori şi a examinat probe, că "un număr mare de oameni, dintre care unii au murit, a fost expus gazului sarin sau unei substanţe asemănătoare".

"Concluzia FFM (Misiunii de anchetă) este că acest lucru poate avea loc în urma utilizării sarinului ca armă chimică", se arată în rezumatul raportului.

Noul raport a fost pus în circulaţie în rândul membrilor OIAC, însă nu a fost făcut public.

O anchetă comună ONU-OIAC urmează să stabilească vinovatul atacului.

Preşedintele american Donald Trump a ordonat un atac cu rachete de croazieră asupra bazei aeriene de la Shayrat, după ce oficiali americani a conchis că de la această instalaţie a decolar un avion aparţinând foreţlor aeriene siriene la bordul căruia se afla o bombă cu sarin, potrivit sursei citate.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a respins acuzaţiile cu privire la acest incident drept o născocire.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb