"Oil Terminal" contestă din nou procesul verbal de control financiar

Raluca Marin
Piaţa de Capital / 20 iulie 2012

"Oil Terminal" (simbol OIL) a formulat o contesaţie împotriva deciziei din 28 mai, emise de Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară a Ministerului Finanţelor Publice, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prima contestaţie împotriva procesului verbal de control financiar din 29 martie, potrivit unui raport remis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În perioadele 11 iulie 2011 - 9 septembrie 2011 şi 31 octombrie 2011 - 11 noiembrie 2011, consilierii ANAF, la solicitarea Corpului de Control din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, au efectuat un control financiar la sediul societăţii, având ca scop verificarea modului de administrare şi gestionare a resurselor materiale şi financiare în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2010.

În urma realizării controlului, consilierii ANAF au emis concluzii prin care s-a stabilit în sarcina societăţii un număr de 85 de măsuri, necesar a fi întreprinse în termen de 30 de zile, care, din punct de vedere obiectiv, nu pot fi realizate, se arată în raport.

În consecinţă, "Oil Terminal" a atacat, prin intermediul unei plângeri, procesul verbal şi dispoziţia obligatorie.

Ca urmare a răspunsului nesatisfăcător pentru societate la plângerea prealabilă, compania a contestat decizia din mai.

Ministerul Economiei deţine 59,62% din capitalul "Oil Terminal", iar "Fondul Proprietatea" are 8,45% din acţiuni.

Compania este specializată în servicii privind primirea, depozitarea, condiţionarea şi expedierea ţiţeiului, a păcurii şi a altor materii prime lichide pentru import, export şi tranzit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb