Pachet de aproape 1.000 miliarde dolari pentru stabilitatea zonei euro

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 mai 2010

Băncile centrale din Germania, Franţa şi Italia au anunţat, ieri, că au început să cumpere deja obligaţiuni, însă nu au oferit detalii.

Băncile centrale din Germania, Franţa şi Italia au anunţat, ieri, că au început să cumpere deja obligaţiuni, însă nu au oferit detalii.

Liderii europeni au aprobat un pachet de sprijin fără precedent, de aproape 1.000 de miliarde de dolari, şi un program de achiziţii de obligaţiuni, care să stopeze criza datoriilor publice din regiune, respectiv să redea încrederea în moneda unică.

Zona euro a stabilit, cu sprijinul Fondului Monetar Internaţional (FMI), un pachet de 750 de miliarde de euro (962 miliarde de dolari) pentru ţările din regiune, care au probleme financiare. Totodată, Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat că va cumpăra datorii guvernamentale şi private.

Din suma mai sus menţionată, statele din zona euro vor contribui cu un total de 500 de miliarde de euro, iar FMI - cu restul de 250 de miliarde. Fondurile alocate de partea europeană constau în garanţii de 440 de miliarde de euro de la statele din zona euro şi un instrument european de credit de 60 de miliarde de euro.

Pachetul convenit pentru zona euro nu înlocuieşte programul de ajutor extern de 110 miliarde de euro obţinut deja de Grecia de la UE şi FMI, în schimbul unor măsuri dure de austeritate.

Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, a declarat că pachetul dovedeşte că UE va apăra moneda euro cu orice preţ.

Unii analişti consideră că, prin acest nou fond de urgenţă, Europa câştigă timp ca să calmeze pieţele obligaţiunilor guvernamentale, însă pachetul este văzut "încă prea vag ca să poată fi înţeles".

În opinia celor de la FMI, fondul de 750 de miliarde de euro este "un mare pas înainte".

Pe de altă parte, consiliul de administraţie al FMI, a aprobat, duminică, un plan de ajutor pe trei ani, în sumă de 30 de miliarde de euro, pentru sprijinirea Greciei. FMI pune la dispoziţie imediat 5,5 miliarde de euro, pe lângă cele 20 de miliarde asigurate Greciei de UE. Pentru întregul an, totalul ajutorului FMI se va ridica la circa 10 miliarde de euro, alături de totalul de 30 de miliarde de la UE.

Federal Reserve, banca centrală a Statelor Unite, a anunţat redeschiderea liniilor de swap valutar cu mai multe bănci centrale, ca să asigure că există suficientă lichiditate în dolari pe piaţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb