OnePlus a lansat cele mai avansate smartphone-uri flagship de până acum: seria OnePlus 9, care oferă o experienţă de vârf a camerei cu sistemul Hasselblad Camera for Mobile, display-uri de ultimă generaţie cu rată de reîmprospătare ridicată şi tehnologie de încărcare rapidă wireless care performează mai bine decât unele soluţii de încărcare prin cablu ale concurenţilor, transmite un comunicat de presă trimis redacţiei.
De asemenea, OnePlus a prezentat şi primul său dispozitiv wearable, OnePlus Watch, care oferă până la două săptămâni de autonomie a bateriei, mai multe funcţii de monitorizare a sănătăţii şi a activităţii şi un design elegant.
Seria OnePlus 9 este cel mai mare salt al OnePlus în ceea ce priveşte calitatea camerelor, realizat prin parteneriatul său pe termen lung cu legendarul producător de camere profesionale Hasselblad, ale cărui camere au imortalizat unele dintre cele mai cunoscute feţe şi evenimente din istoria modernă - inclusiv primii paşi ai omului pe lună. Noul sistem de camere flagship al OnePlus, Hasselblad Camera for Mobile, aduce mai multe noutăţi în fotografia de smartphone, centrate în jurul noului standard al companiei pentru performanţa culorilor pe smartphone-uri - Calibrarea naturală a culorii cu Hasselblad - şi hardware premium pentru o calitate îmbunătăţită a imaginii. Seria OnePlus 9 oferă, de asemenea, performanţe puternice cu cea mai nouă platformă mobilă Qualcomm Snapdragon 888, afişajul Fluid Display 2.0 superior cu rating DisplayMate A+ şi soluţii de încărcare rapidă de top: Warp Charge 65T şi Warp Charge 50 Wireless.
"Seria OnePlus 9 reprezintă o etapă esenţială pentru smartphone-urile flagship OnePlus. Noua cameră Hasselblad pentru mobil, co-dezvoltată împreună cu Hasselblad, va oferi utilizatorilor posibilitatea de a captura propriile momente memorabile cu culori mai precise şi o calitate premium a imaginii", a declarat Pete Lau, fondator, CEO şi Chief Product Officer al OnePlus. "Împreună cu noul OnePlus Watch, noua noastră serie de smartphone-uri flagship oferă o experienţă de utilizare facilă, în condiţiile în care chiar şi cele mai mici detalii au fost adaptate pentru a testa limitele industriei smartphone-urilor şi pentru a satisface exigenţele comunităţii noastre prin tehnologie premium."