OPINII Cum eram gata-gata să trazacţionez cu Jose Murinho

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 octombrie 2020

Pentru mine, ştirea zilei a fost reprezentată de oferta XTB ce introduce comisioane zero de tranzacţionare pentru ETF-uri şi acţiuni cu deţinere. Iar ştirea respectivă era împachetată tentant cu poza lui Jose Murinho ales ca imagine a firmei de brokeraj. Mă şi vedeam vedetă a pieţelor de capital sub înţeleapta îndrumare a vestitului antrenor. Bine, nu ştiu în ce măsura arogantul Murinho era cel mai indicat să mă antreneze în zona operaţiunilor speculative, dar pentru a visa cu ochii deschişi nimic nu e imposibil. Mai ales că un comision zero de tranzacţionare nu mai văzusem în viaţa mea. Deşi la un moment dat, de ziua mea, un broker local îmi oferise un comison de tranzacţionare redus foarte mult, oferta era valabilă o singură zi spre deosebire de cea a XTB care nu are limitări decât în ceea ce priveşte rulajul (sub 100.000 euro pe lună, peste comisionul fiind de 0,2%).

Am studiat repede oferta XTB şi din lista ţărilor pe ale căror burse puteam să tranzactionez acţiuni cu deţinere am ales Polonia. De ce Polonia? Păi, emergenţi ca noi, cu o piaţa de capital mai dezvoltată şi cu un potenţial de creştere a economiei bun (nici precedenta criză din 2007-2009 nu a fost prea resimţită de economia poloneză). Am activat un cont XTB, am intrat în platforma xStation şi....ia cele peste 200 de acţiuni poloneze promise de unde nu-s. De fapt, lipsea toată bursa poloneză din ofertă nu doar câteva acţiuni, în lista ţărilor de unde se pot cumpăra acţiuni cu deţinere şi fără comision la litera P era doar Portugalia activă. Sun la XTB să întreb ce şi cum şi aflu că pentru a tranzacţiona acţiuni poloneze trebuie să fac o cerere la firma de brokeraj, procedurile nu erau încă puse la punct dar mi se promite că voi fi sunat pentru mai multe detalii.

În regulă, oferta e la început, poate or mai fi setări de făcut îmi spun. Profit însă de ocazie şi arunc o întrebare-dacă eu alimentez contul cu lei, la ce curs de schimb se va face conversia leu-zlot? În naivitatea mea speram să fie apropiată de cursul BNR dar se pare că acest lucru şi ideea comisionului zero nu se împăcau prea bine.

"Va fi o conversie la un curs intern" mi se precizează şi aflu totodată că aş putea fi trecut printr-o dublă conversie leu-euro şi euro-zlot pentru că în oferta XTB nu există perechea leu-zlot. Iar în momentul unei conversii, se vor folosi cotaţiile din platformă plus un comision de 0,5%. Nu a fost prea clar dacă era vorba de un dublu comision (de conversie leu-euro plus euro-zlot). "E posibil, dar veţi vedea în platformă la ce curs veţi schimba banii", mi s-a spus la telefon, dar tare mă tem că aşa este.

Şi, chiar dacă se merge pe un singur 0,5% adăugat la cursul din platformă tot ajung la un comision apropiat de cel al brokerilor din România (vorbesc de 0,5% căci la 1% ar fi deja semnificativ mai scump). Ceea ce înseamnă că din frumuseţea de ofertă cu zero comisioane de tranzacţionare la deţinerea de acţiuni nu mai rămâne decât...imaginea lui Jose. Cel puţin în ceea ce priveşte acţiunile poloneze.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sunteti un tip interesant dle Dogaru ! Vă citesc articolele cu mult interes!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb