OPINII Despăgubiri fără discriminări

Mass-media româneşti s-au întrecut în a aduce la cunoştinţa clienţilor lor vestea că moştenitorii a doi dintre marii capitalişti ai României antebelice au fost despăgubiţi de statul român postdecembrist pentru capitalurile de care cei în cauză fuseseră deposedaţi de statul român condus de comunişti. Este vorba de Nicolae Malaxa şi Max Auschnit, proprietari, printre altele, ai cunoscutelor întreprinderi bucureştene "23 August", rebotezată "FAUR S.A." şi "Republica", precum şi Combinatul Siderurgic Reşiţa. Am aflat, astfel, că moştenitorii lui Malaxa au primit despăgubiri în valoare de 308,6 milioane de euro, iar cei ai lui Auschnit de 10,5 milioane de euro. Deocamdată, deoarece cererile de despăgubire sunt mult mai mari.

Despăgubirile s-au acordat în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005. Prin această lege a fost creat "Fondul Proprietatea", o societate de investiţii, al cărei capital este constituit din acţiuni la societăţile comerciale create prin legea 15/1990 - din fostele întreprinderi socialiste de stat. Cei ale căror capitaluri, sau alte bunuri, au fost naţionalizate de statul comunist şi, din diverse motive, nu mai pot primi acele bunuri în natură, primesc "titluri de despăgubire", care urmează a fi schimbate pe "acţiuni" emise de Fond.

Sincer, mă aşteptam ca evenimentul la care mă refer să genereze o avalanşă de intervenţii din partea politicienilor, analiştilor şi comentatorilor noştri. Din păcate, în afară de ştiri şi câteva interviuri, n-am putut remarca decât două luări de poziţie mai de substanţă. Este vorba de articolul "AVAS, la puşcărie!" publicat de ziarul Bursa, în ediţia sa din 6 octombrie a.c. şi de editorialul "Paradoxurile retrocedării" semnat de Ion Cristoiu în ediţia din 4 octombrie a.c. a cotidianului "Jurnalul Naţional".

Specialiştii de la "Bursa" constată, şocaţi, că în anii 2003 şi 2004, statul român, prin AVAS, a "privatizat", adică a vândut cele trei mari uzine contra sumei de ... 2,3 milioane de euro. Acum, în anul 2006, tot statul român, tot prin AVAS, acordă despăgubiri moştenitorilor lui Malaxa şi Auschnit, tot pentru cele trei uzine, în valoare de 319 milioane de euro. Negăsind nici o altă explicaţie logică pentru uriaşa diferenţă dintre cele două sume, cei doi semnatari ai articolului din "Bursa" ajung la concluzia că nu rămâne în picioare decât... şpaga, motiv pentru care cer aplicarea sentinţei din titlul articolului lor: AVAS, la puşcărie!

Sentinţă cu care nu pot fi decât de acord. Cu două precizări, sau adăugiri.

În primul rând, trebuie subliniat faptul că suma de 319 milioane de euro pretinsă de moştenitorii foştilor proprietari se referă la valoarea pe care cele trei uzine o aveau în anul 1948, la data raptului comunist, când capitalul în cauză a fost trecut, samavolnic, din proprietatea privată a familiilor Malaxa şi Auschnit în "proprietatea comună" a cetăţenilor României. Pe hârtie. În realitate, drepturile de proprietate n-au fost exercitate de cetăţenii României, ci de clica de nomenclaturişti comunişti instalată la conducerea statului român de tancurile sovietice.

În anul 1990, la data raptului postdecembrist, când capitalul celor trei uzine a fost trecut din proprietatea comună a cetăţenilor României, în proprietatea privată a statului român, valoarea acestui capital era de peste un miliard de euro. Diferenţa provine din veniturile create de cele şase milioane de familii de români în perioada 1948-1989, investite în cele trei uzine.

Paguba nu este de numai 316,8 milioane de euro, ci mult mai mare. La nivelul întregii economii naţionale, paguba, adică raportul între valoarea capitalului naţional "privatizat" prin legea 15/1990 şi preţul la care acest capital a fost vândut este uriaşă. Am dat peste 400 de miliarde de euro şi am luat 14 miliarde. Datele se găsesc în Anuarele Statistice ale României şi în rapoartele ARIS.

În al doilea rând, vom trăi şi vom vedea ... că AVAS-ul, cu sau fără şpagă, a acţionat conform legii. Şi atunci când a evaluat despăgubirile, şi atunci când a stabilit valoarea "de piaţă" a celor trei uzine la suma de 2,3 milioane de euro. Cu ajutorul legilor, al inflaţiei şi al administratorilor iresponsabili, cele trei uzine au fost "aduse" în situaţia de a nu mai produce, de a nu mai avea "valoare de piaţă". Adevăraţii mari vinovaţi trebuie căutaţi în altă parte. Funcţionarii de la AVAS au acţionat ca simpli ciocli. Criminalii au grade mult mai înalte. Locurile lor de muncă trebuie căutate prin marile "palate" ale statului nostru postdecembrist: Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului, Palatul Victoria, Palatul BNR.

Citând rapoarte confidenţiale ale Ambasadei Regatului Unit la Bucureşti, din perioada interbelică, domnul Cristoiu ne reaminteşte că Nicolae Malaxa şi-a clădit imensa avere prin "afaceri" nu tocmai curate făcute cu statul român, prin corupţie. La aflarea veştii despre despăgubirile primite de moştenitorii lui Malaxa, Ion Cristoiu se întreabă dacă mai are vreun rost să ne gândim la o eventuală confiscare a averilor acumulate "în stilul lui Malaxa" de către "rechinii postdecembrişti". Cândva, moştenitorii lor vor pretinde despăgubiri. Vor avea un precedent.

Aş vrea să-l asigur pe domnul Cristoiu, şi pe alţii ca el, că există o soluţie care elimină o astfel de perspectivă. Nu este neapărat necesar ca "rechinii" postdecembrişti să fie arestaţi şi să li se confişte averile obţinute prin "privatizare". Există o soluţie mai "aristocratică". Ea constă în redistribuire, prin sistemul de impozitare. Sistem care rămâne sub autoritatea statului român şi după integrarea în UE. Printr-un impozit progresiv pe avere, "rechinii" pot fi puşi să muncească, iar o parte din veniturile realizate de ei cu capitalul "privatizat" poate fi folosită pentru despăgubirea milioanelor de familii de români deposedate prin "privatizare".

Despăgubirea moştenitorilor lui Malaxa şi Auschnit este corectă şi necesară. La fel de corectă şi necesară este, însă, şi despăgubirea moştenitorilor milioanelor de Ion şi Gheorghe, care au muncit o jumătate de secol pentru a acumula avuţia "privatizată" de "rechinii" postdecembrişti. Despăgubiri da, dar fără discriminări.