Cu ceva timp în urmă, moda printre managerii ofertelor publice iniţiale (IPO) era să ofere un discont de câteva procente în primele zile de subscriere, în ideea că acesta va reprezenta un stimulent suficient pentru impulsionarea investitorilor.
Mai nou, discountul a fost înlocuit cu subtranşa garantată. Investitorii nu mai sunt băgaţi în aceeaşi căciulă pentru a fi momiţi apoi otova cu discountul la subscriere, ci sunt împărţiţi pe două categorii încă de la debutul ofertei. "Garantaţii" - cei care pot cumpăra cam câte acţiuni vor (vom reveni asupra acestui aspect) şi "negarantaţii" - cei care nu prind acţiunile în prima subtranşă şi rămân cu gloata în a doua subtranşă pentru a cumpăra acţiuni pro-rata, fiind diluaţi în funcţie de gradul de suprasubscriere.
În cazul TTS, tranşa garantată a fost folosită cu succes cum era utilizat înainte discountul din primele zile de subscriere, dovadă că acţiunile de acolo s-au epuizat în primele 10 secunde. În cazul One United Properties, cu multipli mai puţin atractivi, IPO-ul are şi tranşă garantată (epuizată mai lent ca la TTS, în...36 de secunde) dar şi discount de 3% pe tranşa pro-rata, pentru a oferi şi acolo un stimulent.
Problema în cazul ambelor oferte este că fixarea unei tranşe garantate s-a făcut în paralel cu propunerea unei limite ridicate de subscriere în cadrul acesteia-până la 100.000 acţiuni la One United şi până la 7.500 de acţiuni la TTS-fapt ce făcea ca acţiunile din tranşa garantată să poată fi accoperite de 200 de investitori la TTS şi 260 la One United, care ar fi subscris cantitatea maximă permisă în cadrul respectivei tranşe. Un număr suficient de mic pentru a trezi suspiciuni că tranşa garantată e dată cu dedicaţie. Şi nu puţini mici investitori au gândit aşa mai ales la TTS, când s-au trezit că după 11 secunde de la deschiderea subscrierii, nu au mai prins acţiuni decât în tranşa pro-rata. Mai ales că marii investitori de retail subscriu de regulă prin brokeri şi e mai greu că brokerul să se scuze că n-a prins acţiunile în primele 10 secunde...
Intermediarii se pot apăra cu argumentul că retailul foarte mic are un pronunţat caracter speculativ şi că ar dori investitori de retail ceva mai mari care să nu marcheze imediat profitul rezultat din diferenţa de preţ între subscriere şi cotaţia de la listare. Aşa că micii investitori sunt diluaţi cât se poate prin împingerea lor în tranşa pro-rata după ce s-au îndestulat cei cu subscrierile garantate. Poate fi o soluţie pentru stabilitatea cotaţiilor, dar nu e una pentru dezvoltarea pieţei bursiere. Mai ales când ne plângem că fondurile de pensii confiscă o parte prea mare din bursă înghiţind free-float-ul companiilor listate. Mici investitori au însă rolul lor, ei dau lichiditate pieţei în bursele mature şi tot ei asigură exitul marilor investitori când e nevoie.
Nu ne rămâne decât să aşteptam ofertele statului, câte or mai fi. Şi să sperăm că la IPO Hidroelectrica nu îşi va face loc o filosofie similară, cu o subtranşă garantată pentru cunoscători şi una pro-rata pentru gloată. Nu avem nimic împotriva subtranşelor garantate câtă vreme filosofia construcţiei lor nu favorizează exclusivismul (cum altfel poate fi caracterizată o tranşă garantată în care încap doar 200-260 de mari investitori de retail?).
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.06.2021, 10:00)
Si ghici care "mari investitori de retail" au fost implicati in toate plasamentele private dubioase de pana acum, iar azi rotesc capitalul la fel de "inocent" ca mai inainte ...
1.1. Titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Protaru în data de 29.06.2021, 10:26)
Da, corect, marea majoritate a plasamentelor private au fost facute in serie, nu in paralel (simultant). Doar statul cu Fidelis a "indraznit" oarecum sa vina cu oferta de obligatiuni peste durata ofertei de actiuni de la IPO ONE. Spun oarecum pentru ca obligatiunile si actiunile sunt instrumente diferite, pentru investitori cu profiluri relativ diferite.