OPINII IPO TTS, un eşec de retail

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 iunie 2021

Faptul că tranşa pro-rata dedicată retailului a fost suprabscrisă iniţial de 27 de ori poate părea un mare succes de public. Doar s-a bătut lumea pe acţiuni...

De fapt, este doar o mare greşeală de alocare a tranşelor din partea managerului ofertei. Cum să laşi să se bată lumea pe 5% din acţiunile scoase la vânzare în condiţiile în care, din întâlnirile cu investitorii instituţionali ai aflat că nu va fi mare înghesuială din partea lor? Faptul că instituţionalii nu s-au înghesuit o arată şi preţul la care s-a închis oferta, mult mai aproape de limita inferioară a intervalului de preţ de subscriere - oferta s-a închis la 19,2 lei, nu mult peste cei 19 lei ce reprezentau preţul minim - decât de cea superioară (21 lei).

O strategie mai inteligentă ar fi presupus mai multă elasticitate în funcţie de volumul subscrierilor. Nu doar 5% din cantitatea destinată instituăionalilor putea fi redirecţionată spre retail, ci poate 10-15%. În definitiv, a existat cerere pentru toate acţiunile scoase la vânzare numai din partea retailului, cel puţin aparent. Pentru că nu toţi cei care supralicitau vineri 4 iunie, cu câteva minunte înainte de închiderea ofertei, chiar doreau să cumpere acţiuni de toţi banii în tranşa pro-rată. Cei mai mulţi doar îşi calibrau eforturile financiare pentru a prinde ceva acţiuni. Dacă prin prospect ar fi fost asigurată o distribuţie mai elastică între tranşe, pariez că nimeni nu ar mai fi supralicitat cum s-a întâmplat de fapt.

Alocarea a 10% din acţiuni pentru subtranşa de retail "primul venit-primul servit" şi doar 5% pentru cea pro-rata a fost ciudată la rândul său. Mai întâi, pentru că suma maximă cu care se putea intra acolo, echivalentul a 7.500 de acţiuni, era destul de consistentă pentru retail. Dacă apăreau 200 de investitori suficient de potenţi financiar care să subscrie în cadrul acestei subtranşe, era gata oferta. Drept dovadă, acţiunile s-au şi terminat în 10 secunde. Iar cei care n-au prins în 10 secunde în tranşa care includea 10% din ofertă, au fost trimişi să se calce pe picioare cu restul lumii, fie ei "bogaţi" cu cereri de subscriere de peste 7.500 de acţiuni, fie "săraci" cu numărul minim permis (240 acţiuni), dar care nu au prins acţiunile în cele 10 secunde înainte să se epuizeze, pentru ultima felie de 5% din acţiuni dedicate retailului. De parcă managerul ofertei (Swiss Capital) a dorit să dea impresia că ţinta lui e suprasubscrierea cât mai consistentă şi nu preţul final cât mai mare, având în vedere că preţul de închidere a ofertei putea fi împins mai spre 21 lei ca medie dacă se permitea intrarea mai consistentă a retailului.

Şi cu cele 10 secunde în care s-au topit acţiunile din prima subtranşă au început discuţiile având în vedere că sunt investitori care au ratat încadrarea în acest interval deşi au dat ordinele în timp util, întârzierea cu care au intrat acestea în piaţă fiind explicată apoi de decalajul de timp din platformele brokerilor. Una peste alta, cu ce se alege retailul de la BVB, cel pe care ar trebui să ne bazăm pentru dezvoltarea pieţei? Cei care nu au avut decât o sumă apropiată de minimul impus (cele 240 acţiuni, adică echivalentul a 5.040 lei) şi nu au prins acţiunile garantate în cele 10 secunde (greu să te mişti atât de repede când eşti începător) se vor alege cu praful de pe tobă având în vedere indicele de alocare din final, de 0,07266. Mai exact cu 17 acţiuni, echivalentul a 326 lei la preţul la care s-a închis oferta. Să tot construieşti portofolii cu astfel de deţineri... Câţi astfel de mici investitori nu vor vinde dezamăgiţi în primele momente de la listare finalizând în acest mod experienţa de investitor la BVB?

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Lacomia micului investitor cu 20.000 de lei în bursă nu se dezminte. Orice pulete visează să bage și el banii in ceva că "îi topește inflația".

    Astfel de episoade vor mai fi și da, pe Swiss Capital nu i-a interesat ce se întâmplă cu aceast pachet de 5%, aceasta fiind de fapt oferta de "tigăi pentru toți" la deschiderea noului magazin.

    Așa arunca unii monezi de 50 de bani pe jos uneori să vadă câți se lovesc cap in cap sa le culeagă. 

    Autorul are dreptate, insa sa nu le cantam prohodul micilor investitori doar pentru ca nu au prins o alocare consistenta in IPO.

    Daca trecutul are vreo relevanta pentru evolutia viitoare, atunci e suficient ca micul investitor sa ia aminte la ce s-a intamplat dupa alte IPO-uri care au decurs similar la BVB in anii trecuti.

    Pe termen lung, rabdarea si perseverenta sunt mult mai bine rasplatite decat participarea la aceste "evenimente" punctuale (IPO, plasamente private), mai ales in conditiile actuale de piata. 

    Încă o dovadă că bursa nu e pentru plebei ci pentru cei cu gulere albe - vezi cazul Harinvest cu implicarea Depozitarului, a ASF, BVB, BCR, BRK ...

    Opinia ar trebui sa tina cont de mai multe informatii, unele pe surse:

    1. Vor fi 4 institutionali care cumulat vor detine 27% din companie si care au subscris 65% din transa institutionalilor (informatie care se putea verifica ieri in sistem) 

    2. Companiile prefera institutionali in actionariat, retailul fiind apreciati pentru free-float si aigurarea lichiditatii, dar la o adica, daca apare o problema, cine vine sa sustina cu bani? retailul? TTS au si declarat ca isi doresc noi membri in Consiliul de Administratie - daca lua retailul 50% se organiza sa puna 1/2 din Board? 

    3. Faptul ca s-a subscris la un pret aproape minim de catre institutionali, nu spune de fapt nimic. La fel s-a intamplat la toate IPO-urile. Asta spune doar ca s-a pre-agreat cu un numar de institutionali un volum la un anumit pret care sa asigure succesul ofertei (60%). Unii institutionali nu au fost acceptati iar altora li s-a alocat un numare de actiuni semnificativ sub cel solicitat (pe surse)

    4. Transele au fost gandite EXACT ca sa asigure un suport la tranzactionare in primele 1-3 zile. Daca ne uitam la americani, regula este ca pretul creste in primele zile de tranzactionare dupa IPO. Apoi face ce crede el. La noi s-a intamplat pana acum cam invers, vedem cum o sa fie de data asta, dar asta a fost idea. 

    1. Hai nu, zau?

      Care a fost idea? 

      Ideea este ca idea ta e cam defectoasa, dar nu "pe surse" ci fundamental. 

      Toti mascaricii se cred Vlad Tepes sau Warren Buffett. 

      Transele au fost gandite "Exact"!? 

      Nu a fost nimic exact ci doar excrocherie marca Swiss. Gasca de baieti destepti de pe langa Swiss trebuia sa cumpere la pret mic (de-aia s-a livrat mult catre institutiionali desi se stia ca nu vor pune botul) si fara concurenta (motiv pentru care s-a introdus "transa garantata" la retail). 

      - Amice, eşti... idiot!

      I.L. Caragiale - "Caldura Mare" 

      asta, a venit vara, caldura mare 

      Amice, a venit vara, dar inca nu este caldura mare.

      Te incingi usor. Dupa Tepes domitorul si Buffett investitorul iata ca a aparut si Agamita a lu' Caragiale. 

      Oi fi idiot, dar totusi ... la 24°C nu avem "caldura aia mare de vara".

      In rest, exprimarea asta parca am mai citit-o pe aici. 

      din pacate Agamita nu este personaj in "Caldura mare". dar deh, meteorologii o au cu caldura, mai putin cu cultura. cu bursa... nu mai discutam

    Nu'i pasa nimanui de retail, desi retorica publica trambiteaza opusul.

    20% retail in actionariat este suficient, o firma cu mult retail in actionariat ar fi a "boborului", adica a tuturor si a nimanui.

    Ca retail cand ai vazut ca deja s'a suprasubscris de 2-3 ori, nu are rost sa te mai bagi decat daca ai foarte multi bani si vrei sa îi excluzi prin diminuare pe "pârliti". Cine a subscris in ultimele zile din oferta cand deja suprasubscrierea era ridicata, fie a bagat bani la misto ca cei care au bagat putini bani sa primeasca mult mai putine actiuni decat sperau, fie au bagat bani ca sa lase impresia ca pretul are potential de crestere foarte mare dupa startul tranzactionarii. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb